Fără Dragnea

Mihai Duță
DE Mihai Duță | Actualizat: 13.07.2018 - 02:11

Autostrada București – Brașov a fost dată, ieri, în folosință, la doar doi ani după ce au început lucrările la ultimul tronson. În câteva luni se va circula și pe Pitești-Sibiu. Ca urmare, principalii investitori din România au anunțat o creștere importantă a cifrei de afaceri.

SHARE

Alte firme puternice intenționează să investească la noi. Evident, numărul locurilor de muncă a crescut, la fel ca și contribuțiile către stat.Primele două spitale regionale sunt aproape gata. Urmează ca, în următorii doi ani să mai fie gata câteva. Campania de vaccinări e un succes, România e membră Eurotransplant, iar accesul la cele mai bune tratamente este la fel ca pentru orice pacient european.

ROBOR, cine-o fi și ROBOR ăsta, a scăzut ușor, așa că ratele s-au micșorat, dar sigur, acest lucru a fost mai puțin băgat de seamă. În primul semestru a fost înregistrat un excedent de 4 miliarde de euro, așa că sunt bani și pentru investiții și pentru salarii.

Cam așa ar fi trebuit să arate România azi, dacă n-ar fi fost Dragnea. Politicienii, chiar și cei de la PSD, ar fi putut să iasă pe stradă fără să se ascundă, fără nicio rușine. Ar fi putut ieși pe ușa din față a Parlamentului, a Primăriei, a aeroportului din Cluj și ar fi putut să-și întâmpine sportivii pe Arena Națională. Pentru acest lucru trebuia să facă doar un sfert din ce promiseseră în campania electorală. Aveau apoi și de unde să dea salarii și pensii și de unde să mai pună de-o parte.

Dar ei au preferat să se facă preș în fața unui infractor. Și să voteze chiar împotriva copiilor lor. Nu au precupețit niciun efort pentru a-i sluji pe pușcăriași și pe pușcăriabili. Nu au făcut nimic altceva. Oare când își pun poze pe facebook cu copiii, se gândesc la efectele legilor mișelești pe care le-au votat? Sau cred că tâlharii, hoții și violatorii își aleg victimele după carnetul de partid?

În tot acest timp pierdut pentru un nebun, totul, inclusiv viitorul celor care l-au sprijinit, se prăbușește. Niciun milimetru de autostradă, niciun spital, nicio investiție. Singurul în creștere este deficitul bugetar și ROBOR-ul. Măririle salariale vor fi repede anihilate în stilul ăsta. Cu legile hoției, banii publici se vor duce repede în câteva buzunare. Și-atunci vor fi în pericol chiar și banii pentru pensii.

Nu m-ar mira ca, în curând, să ieșim din Europa și să ni se impună, din nou, vizele. O să fie iar foarte greu să ne ridicăm, însă nu va trebui să uităm.

Mai devreme sau mai târziu, toată banda lui Dragnea va ajunge să-și petreacă o parte din viață la pușcăriile pe care o să ni le prezinte ministrul Tudorel. Au ajuns alții mai grei acolo, dar măcar nu au tras așa multă lume după ei cum va fi în cazul flaușatului din Teleorman. Adrian Năstase era înconjurat de niște tipi abili, mult superior intelectual agramatelor isterice din jurul lui Dragnea. Istoria a arătat ca personaje de genul acesta sfârșesc ori fugind în țările calde,  ori odihnindu-se la răcoare. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te