Un pasaj din „Viața unui om singur”, de Adrian Marino, m-a convins că evoluția societății românești nu este de fapt atât de profundă și de ireversibilă precum am crede.
Controversatul jurnal al cărturarului, publicat la cinci ani după moartea sa, surprinde un moment de inflexiune al istoriei noastre recente. Cel în care Parlamentul, la cererea președintelui Emil Constantinescu, a autorizat în 1999 forțele NATO să folosească spațiul aerian al României pentru războiul din fosta Iugoslavie.
A urmat o întreagă isterie în presa vremii, dominată de personaje care considerau decizia puterii politice de atunci o încălcare a suveranității naționale. Nici nu e de mirare dacă ne gândim că ele învățaseră gazetăria odată cu preceptele propagandei ceaușiste.
„Cei mai mulți editorialiști și directori de ziar (gen I. Cristoiu, Cornel Nistorescu) provin direct din presa UTC, unde s-au format. Reflexele lor visceral antioccidentale, antidemocratice, criptocomuniste s-au manifestat cu virulență mai ales după intervenția NATO în Serbia. După I. Cristoiu, «Serbia a fost îngenunchiată. Urmează România». O provocare mai mult decât stridentă. Deci eterna denunțare, deprinsă timp de decenii, a imperialismului american”, observa Adrian Marino.
Au trecut mai bine de 20 de ani de la momentul descris de autor în memoriile sale. Și lucrurile nu par să se fi schimbat radical. Atât Cristoiu, devenit director de blog și vedetă video, cât și Nistorescu, patronul unei fițuici online ce poartă, culmea, numele ziarului lui Ion Rațiu, își continuă pledoaria neatârnării țărișoarei noastre și a dușmanilor externi care o pândesc la fiecare colț de stradă.
De astă dată, nu mai este vorba doar despre SUA, ci și despre Uniunea Europeană. Care ne-au transformat într-o „colonie”, care ne fură resursele, care ne exploatează fără milă, care ne trimit să le culegem căpșunile și sparanghelul, care vor să ne spele pe creier și, mai ales, care ne impun modelul anticorupției și al statului de drept.
Două dintre ultimele titluri ale mai sus citaților sunt elocvente: „Adio, model american!” (Nistorescu) și „România cerșește prezența unor trupe străine pe teritoriul național. Alte țări o negociază la sânge” (Cristoiu).
Sigur, între timp am aflat că amândoi s-au numărat printre colaboratorii fostei Securități. Nu știm ce și cât au turnat, întrucât colaborarea lor era cu brigada care se ocupa de emigrație. „Se ocupa” fiind un eufemism dacă ne gândim că împotriva unora dintre cei mai înverșunați critici ai regimului comunist au fost puse la cale atacuri și asasinate.
Trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat nu-i împiedică însă pe Cristoiu și Nistorescu să apară seară de seară la televizor. La fel cum o condamnare la pușcărie nu-l împiedică pe tovarășul lor de generație utecistă și securistă, Roșca Stănescu, să ne ghideze în drumul nostru către un viitor luminat.
