Kovesi, împiedicată de Malta să conducă Parchetul European. O jurnalistă a fost asasinată pe insulă

DE Alexandru Pop | Actualizat: 05.07.2020 - 14:21
Laura Codruța Kovesi/FOTO: euronews.com

Operaţionalizarea Parchetului European (EPPO) întârzie, întrucât Malta nu a propus niciun candidat eligibil, a declarat într-un interviu pentru Euronews şefa acestei noi instituţii europene, Laura Codruţa Kovesi.

SHARE

Situația din Malta este cunoscută de ceva vreme oficialilor Comisiei Europene, Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, a descris situaţia ca fiind „extraordinară”.

''Din luna decembrie, întregul proces este amânat'', a arătat Kovesi.

Odată operaţional, Parchetul European va avea ca atribuţii investigarea şi angajarea urmăririi în justiţie pentru fraude legate de bugetul UE. Criticile împotriva acestui organism nu vor lipsi, dar Laura Codruţa Kovesi se pregăteşte pentru această situaţie. Echipa sa nu va investiga afaceri mărunte, notează Euronews.

Parchetul ''va investiga cazuri legate de persoane situate în posturi cheie, sau persoane care dispun de puternice mijloace financiare. Vorbim despre infracţionalitatea legată de TVA cu prejudicii mai mari de 10 milioane de euro. Nu oricine este în măsură să comită astfel de acte. Mă aştept la atacuri împotriva instituţiei şi împotriva procurorilor'', a subliniat şefa EPPO.

Comisia Europeană lua în calcul la începutul lunii iunie chiar să coboare standardele de recrutare pentru noul Birou al procurorului public UE, din cauză că Malta nu reuşea să găsească suficienți candidaţi corespunzători. Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, a descris situaţia ca fiind „extraordinară”, scrie publicația EUobserver, citată de Rador.

 

Într-o discuţie cu presa la Bruxelles, joi (4 iunie), Reynders a spus că Malta nu reuşeşte să găsească destui candidaţi care să se ridice la înălţimea cerinţelor funcţiei.

„Noi încă nu avem 27 de procurori europeni disponibili. Aceasta se datorează dificultăţilor legate de finalizarea listei malteze a candidaţilor”, a spus el.

„Prin urmare, noi luăm acum în calcul un amendament la regulile de funcţionare a comisiei de selecţie, pentru coborârea cerinţelor de recrutare dintre doi candidaţi eligibili”, a adăugat el, remarcând incapacitatea Maltei de a identifica persoane care să respecte condiţiile minimale.

Instituţia cu sediul la Luxembourg, cunoscută sub denumirea de Biroul European al Procurorilor Publici (EPPO) va realiza anchete penale în cazuri de corupţie, fraude cu TVA şi furturi din bugetul UE. Biroul va lucra mână în mână cu un procuror european din fiecare din cele 22 de state membre participante.

Dar lansarea din noiembrie riscă acum să fie deraiată din cauza Maltei, ţara insulară care iniţial a refuzat să se alăture EPPO.
 
Statele din UE sunt solicitate să nominalizeze cel puţin trei candidaţi pentru postul de procuror european, care să ţină legătura cu nucleul din Luxembourg.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -