Crimeea, „cuiul lui Pepelea” între Ucraina și Rusia, este o piesă majoră în planul de pace american în vederea încetării ostilităților dintre cele două țări. Dar propunerile SUA se lovesc, logic, de refuzul președintelui Volodimir Zelenski de a recunoaște ocuparea de către Moscova a peninsulei, în 2014, teritoriul aparținând Ucrainei independente.
Crimeea, „cuiul lui Pepelea” între Ucraina și Rusia. Ștefan cel Mare a apărat-o contra otomanilor
Președintele Donald Trump a înaintat un plan de pace în vederea încetării, „înghețării” războiului dintre Rusia și Ucraina, propunând o variantă ce s-ar traduce „teritorii contra pace”.
Astfel, în primul rând, SUA cere Ucrainei să recunoască ocuparea Crimeei de către Rusia, în 2014, lucru pe care președintele Zelenski nici nu vrea să-l conceapă.
Reacția sa justificată l-a iritat pe Trump care, în stilu-i caracteristic, l-a certat pe acesta, spunând că acest tip de declarație face ca un acord de pace cu Rusia să fie mai greu de realizat.
Citește și: Trump îl atacă pe Zelenski pentru refuzul de a recunoaște Crimeea ca teritoriu rusesc
„Această declarație este foarte dăunătoare negocierilor de pace cu Rusia”, a scris președintele Donald Trump, într-o postare virulentă pe Truth Social.
Liderul de la Casa Albă a mai scris că Peninsula Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă 'și nici măcar nu este un punct de discuție'.
„Nimeni nu îi cere lui Zelenski să recunoască Crimeea ca teritoriu rusesc, dar, dacă vrea Crimeea, de ce nu s-au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost predată Rusiei fără să se tragă un foc?” a mai scris Trump în postarea sa, citat de Agerpres.
Dar care este problema cu Crimeea, de fapt? Peninsula este o întindere vastă de 26.000 km², care intră în Marea Neagră dinspre nord.
La nordul ei se află teritorii disputate între Rusia și Ucraina. În est, se află Strâmtoarea Kerci, care duce către Marea Azov., la sud se întind apele deschise ale Mării Negre, care se termină pe coasta Turciei, iar la vest se află apele internaționale și coastele Ucrainei, României și Bulgariei.
Vladimir Putin a ordonat, în 2014, ocuparea Peninsulei Crimeea, care, din 1991, aparținea de statul independent Ucraina - Foto: Profimedia Images
Peninsula, ocupată ilegal de Rusia în 2014, a fost, de-a lungul secolelor, scena unor lupte crâncene între marile imperii.
Inclusiv în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, voievodul Moldovei. Acesta a fost un „jucător” important în zonă, prin căsătoria cu cea de-a doua soție, care era prințesă a Mangopului, capitala unui principat bizantin din sudul Peninsulei.
După ce prima sa soție, Evdokia de Kiev, a murit, în 1467, voievodul moldovean s-a recăsătorit cu Maria de Mangop - sau Maria Paleologu - descendentă, prin părinții săi, din familia imperială bizantină a Paleologilor şi din cea bulgară a Asăneştilor.
Mangop, ultima cetate din Crimeea cucerită de otomani, apărată de oștenii lui Ștefan cel Mare
Mangop - numele dat de turci și tătari cetății Doros - era capitala micului principat bizantin Theodoro, din sudul Peninsulei Crimeea Cetatea era situată situată pe un platou, la circa 15 kilometri est de Sevastopol.
Principatul s-a format după Cruciada a IV-a, când cruciații au cucerit Constantinopolul.
Timp de șase decenii, Imperiul Bizantin a fost păstrat doar în forma unor alte mici imperii, printre care și cel al Trapezuntului, Maria fiind și nepoata ultimei împărătese a acestuia, care a controlat, la început, principatul.
După căderea în mâinile otomanilor a Constantinopolului (1453) şi Trapezundului (1461), familia Mariei a primit spre stăpînire Mangopul de la hanul tătarilor - care stăpâneau mare parte din peninsulă, sub forma Hanatului Crimeii - un domeniu cu un castel așezat pe-o stâncă, la malul mării.
Frații Mariei, Alexandru și Isaac (dupa unele surse ultimul era un văr sau unchi), au fost ultimii principi bizantini care au condus Mangopul.
Citește și: De ce sabia lui Ștefan cel Mare nu poate fi recuperată din Turcia? Schimbul propus de Ceaușescu
Prințesa s-a căsătorit cu Ștefan la 24 septembrie 1472, ea aducându-i domnului Moldovei o alianţă, dar şi un „nume greu” – prestigiul Bizanţului era păstrat chiar şi după căderea Constantinopolului.
De asemenea, îi dădea lui Ştefan dreptul de a spera că Suceava va deveni „noul Constantinopol”, iar Moldova, „centrul împărăţiei creştine”.
Astfel, voievodul Moldovei a ajuns să fie un „jucător” important în principatul bizantin din sudul Peninsulei Crimeea.
Cum turcii deveneau din ce în ce mai amenințători, principele Isaac de Mangop (1458-1474) se decide în 1471 să accepte a fi vasal al lor. Dar, simultan, îi propune cneazului Ivan al III-lea al Rusiei să o ia de soție pe fiica sa.
Ștefan cel Mare care, între timp, devenise cumnatul lui Isaac, era, la acel moment, în lupte crâncene cu turcii, iar politica lui Isaac îi șubrezea poziția.
Domnitorul l-a susținut atunci pe celălalt cumnat, Alexandru, căruia i-a pus la dispoziție câteva corăbii și 300 de ostași cu care acesta ajunge Mangop unde îl detronează pe Isaac.
În ianuarie 1475, marele voievod reușește să învingă armata otomană în memorabila Bătălie de la Vaslui.
Dar turcii se mișcă rapid, iar în luna iunie a aceluiași an au atacat Crimeea, supunându-l pe han și făcând din Hanatul tătarilor un stat vasal.
Oastea otomană atacă și Mangopul, pe care reușesc să-l cucerească, însă doar după 5-6 luni de asediu, omorându-i pe ambii frați ai Mariei.
Interesant, însă, este că ultimii luptători creștini care au apărat Mangopul până la moarte au fost cele câteva sute de oșteni moldoveni pe care Ștefan cel Mare îi trimisese în ajutorul lui Alexandru.
Astfel, la sfârșitul anului 1475, dispărea și Theodoro, ultimul stat medieval grecesc independent, la 22 de ani după căderea Constantinopolului și la 17 ani după cea a Trapezuntului.
Citește și: Cum a fost furată Basarabia de Rusia, în 1940? „Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem”
În timp ce o mare parte din Crimeea a rămas sub stăpânirea Hanatului Crimeii, devenit însă vasal Imperiului Otoman, fostele ținuturi ale principatului de Theodoro și Crimeea de sud au intrat sub ocupația turcească și au fost administrate ca provincie otomană direct de Înalta Poartă.
Oastea otomană atacă și Mangopul, pe care reușesc să-l cucerească, însă doar după 5-6 luni de asediu, omorându-i pe ambii frați ai Mariei.
Interesant, însă, este că ultimii luptători creștini care au apărat Mangopul până la moarte au fost cele câteva sute de oșteni moldoveni pe care Ștefan cel Mare îi trimisese în ajutorul lui Alexandru.
La sfârșitul anului 1475, Theodoro, ultimul stat medieval grecesc independent dispărea, la 22 de ani după căderea Constantinopolului și la 17 ani după cea a Trapezuntului.
În timp ce o mare parte din Crimeea a rămas sub stăpânirea Hanatului Crimeii, dar vasal Imperiului Otoman, fostele ținuturi ale principatului de Theodoro și Crimeea de sud au intrat direct sub ocupația turcească și au fost administrate ca provincie otomană de către Înalta Poartă.
Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare, așa cum apare pe acoperământul mormântului ei de la Putna - Foto: arhiva
În privința Mariei, relația ei cu Ștefan cel Mare n-a fost prea fericită. I-a dăruit doi băieți: Bogdan (decedat la 26 iulie 1479 și înmormîntat la Putna) şi Ilie, ambii morți la vârste fragede.
După obiceiul existent la Curtea Domnească, ea a trebuit să aibă grijă şi de ceilalţi copii ai domnului, Elena, Alexandru şi Petru.
Însă, la doar un an de la căsătorie, în 1473, după un atac asupra Țării Românești, domnul moldovean le-a adus la Suceava, ca ostatice, pe soţia şi fiica lui Radu cel Frumos.
Voievodul s-a îndrăgostit de frumoasa fiică lui Radu, Maria Voichiţa, fapt care a grăbit moartea Doamnei Maria.
După piederea Mangopului în fața turcilor, Ștefan s-a înstrăinat și mai mult față de soția sa. În schimb, s-a apropiat tot mai mult de Maria Voichița
Deprimată de cele ce se întâmplau, cu o sănătate tot mai șubredă, Maria de Mangop a murit în decembrie 1477, la Suceava.
A fost înmormântată la Mănăstirea Putna, cu un bogat acoperământ, ce-i păstează și imaginea.
Ștefan n-a pierdut timpul și în anul următor s-a căsătorit cu Maria Voichița care avea să- stea alături până la moartea voievodului, în 1504.
Crimeea, dată de Hrusciov către RSS Ucraineană, în 1954
În privința Mangopului, el a fost abandonat de otomani în 1774, trecând, din 1783, sub controlul Rusiei, în timpul împărătesei Ecaterina cea Mare.
Citește și: Cum a ajuns fiica lui Ștefan cel Mare eroină de basme rusești? Nepotul domnului, aproape să fie țar
După revoluția bolșevică din 1917 și războiul civil terminat în 1921, Crimeea a intrat în componența statului comunist ce avea să se numească Uniunea Sovietică, având anumite grade de autonomie.
Nikita Hrusciov, liderul URSS care i-a urmat lui Stalin, a transferat regiunea Crimeea către RSS Ucraineană, în 1954 - Foto: arhiva
Într-o mișcare surprinzătoare, ale cărei ecouri răzbat până astăzi, pe 19 februarie 1954, când la Kremlin ajunsese Nikita Hrusciov, cel care i-a urmat lui IV Stalin, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret de transfer al regiunii Crimeea de la RSFS Rusă către RSS Ucraineană potrivit thecollector.com.
Acest decret al Sovietului Suprem afirma că transferul este motivat de „similaritățile economiei, proximitatea și relațiile economice și culturale apropiate dintre regiunea crimeeană și RSS Ucraineană.
În plus, Hrusciov fusese timp de peste un deceniu șeful Partidului Comunist din RSS Ucraineană, așa că gestul a fost văzut ca unul de curtoazie față de vechii săi tovarăși. Dar și de întătire a poziției sale în fruntea URSS, la abia un an de când îi succedase lui Stalin.
În 1991, odată cu prăbușirea URSS, Crimeea a ajuns să facă parte din statul independent Ucraina, deoarece peninsula fusese parte a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene în ultimii 37 de ani.
Dar, în 2014, Vladimir Putin, în dorința sa de a recupera treptat măcar o parte din teritoriile aflate cândva sub controlul Uniunii Sovietice, dar și al Imperiului Rus, a ordonat ocuparea peninsulei de trupe rusești, lucru petrecut fără să se tragă nici un foc de armă.
Acum, Crimeea pentru care și-au dat viața, cândva, și moldovenii lui Ștefan cel Mare, a ajuns „monedă de schimb” - una dintre ele, dar majoră - în schimbul păcii, conform viziunii SUA asupra acestei probleme.
