În România, credința se împletește adesea cu folclorul. Iar rezultatul este o spiritualitate „hibridă”: oamenii își fac cruce la biserică, dar cred și că dacă visezi șerpi urmează o trădare. Aprind lumânări pentru vii, dar își pun și busuioc sub pernă în Ajunul Bobotezei „ca să-și viseze ursitul”. Merg la slujbă, dar caută „ceva mai puternic” la o femeie care descântă sau face „magie albă”.
Vis sau ispită?
Visele premonitorii, de exemplu, sunt adesea invocate de credincioși ca „semne”. Dar preoții avertizează: visele pot veni de la Dumnezeu, dar la fel de bine pot veni din propriul subconștient. Iar a crede orbește în orice vis poate fi o formă de autoînșelare spirituală. La fel și blestemele.
„Visele nu trebuie să le luăm prea mult în seamă, dar există și vise de la Domnul, care, într-adevăr, se împlinesc. Pe acestea le recunoaștem clar, deoarece pe Domnul nu-L putem confunda. În privința blestemelor, unele chiar se îndeplinesc — de pildă, blestemul părinților, al preotului sau al omului necăjit și nedreptățit. Este bine să ne ferim de aceste blesteme, mai ales când sunt rostite pe drept, și să le dezlegăm la preot sau episcop. Oricum, cine blesteamă păcătuiește grav, chiar dacă are dreptate”, a declarat pr. Dorel Burduja de la Parohia Piciorul Lupului, pentru „Ziarul de Iași”.
