Cine a fost principele Transilvaniei ce a vrut să unească Țările Române? Este un personaj cunoscut de români mai ales din filmul „Mihai Viteazul”, unde a fost interpretat de Ion Besoiu. Fire suită, nehotărâtă, el a abdicat de patru ori, dar a avut în plan și unirea celor trei principate în formula unei Dacii pe care s-o conducă.
Cine a fost principele Transilvaniei ce a vrut să unească Țările Române? Ce era„planul dacic”?
Sigismund Bathory este unul dintre personajele cele mai controversate ale istoriei Principatelor.
În mare parte, această controversă se datorează şi faptului că a abdicat de trei ori la rând, număr neobişnuit de mare pentru un conducător fără prea mari realizări.
Născut la 20 martie 1572, în Oradea, a fost de patru ori Principe al Transilvaniei (mai 1581 - 1597; august 1598 - martie 1599; februarie - august 1601 și1602).
Provenea dintr-o veche familie nobiliară ce-și avea reşedinţa la Şimleu Silvaniei. Tatăl său, Cristofor Bathory, a fost unul din oamenii de încredere ai reginei Isabella (1556-1559) şi ai principelui Ioan Sigismund Zápolya (1560-1571)., iar mama sa era din familia Bocskai.
După ce principele Ştefan Bathory a devenit rege al Poloniei, în 1575, l-a numit pe fratele său mai mare, Cristofor, locţiitor la conducerea Transilvaniei.
Sigismund a petrecut primii ani de viaţă la Oradea, iar din 1575 a venit în capitala principatului cu familia sa.
Dieta de la Cluj, din mai 1581, l-a votat pe Sigismund ca urmaş la tronul Transilvaniei. Cum Cristofor Bathory a încetat din viață la 27 mai 1581, urmaşul la tron, care avea doar 9 ani, a rămas în îngrijirea a doi iezuiţi care trebuiau să se ocupe de educaţia lui, conform memoriaurbis.apulum.ro.
Guvernarea principatului avea să fie asigurată de 12 consilieri până ce Sigismund atingea vârsta majoratului.
Tânărul principe fost educat la Curtea de la Alba Iulia de iezuiţi italieni și maghiari, care, la rândul lor, studiaseră la universități din statele italiene.
A devenit amator de cultură italiană şi a adus la curtea lui mulţi italieni, spre dezaprobarea supuşilor săi.
Citește și: Recunoașteți personajul? Primul actor care a jucat un haiduc în celebra serie. A avut patru soții
Aceștia erau cântăreţi, instrumentişti, artişti, grădinari, bucătari şi chiar producători de brânzeturi italieneşti, magi şi vrăjitori care invocau spirite, ca cel al lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, pentru a-l întreba despre succesul acţiunilor sale.
Franco Sivori, secretarul lui Petru Cercel, domnul Țării Românești, care a vizitat Curtea de la Alba Iulia în 1584, ne-a lăsat o descriere frumoasă a atmosferei de la palatul princiar.
El relatează că a conversat în latină cu Sigismund, pe atunci un copil de 12 ani. Aflat la masă, tânărul principe i-a îngăduit să bea cât doreşte, potrivit obişnuinţei sale, fără a urma obiceiul ardelenilor care închinau mult unul în sănătatea altuia.
În 1593, tânărul principe a solicitat Dietei Transilvaniei să accepte începerea pregătirilor de război, în condiţiile în care Habsburgii căutau aliaţi în războiul antiotoman, dar a fost refuzat.
Prima tentativă de abdicare a survenit în iulie 1594, după eşecuri repetate de a obţine acordul Dietei în această chestiune.
Ion Besoiu l-a intepretat pe Sigismund Bathory în filmul „Mihai Viteazul” (1971) - Foto: Facebook/Cineclic
În august 1594, cu ajutorul trupelor unchiului matern, Ştefan Bocskai, care l-au însoţit la Dieta de la Cluj, a forţat declararea războiului împotriva otomanilor, apoi i-a arestat pe fruntaşii opoziţiei şi i-a executat.
Anul 1595 i-a adus cele mai remarcabile rezultate, e drept efemere, în planul politicii externe şi în cel militar.
Tratatul de alianţă cu Imperiul Habsburgic condus de Rudolf al II-lea a fost semnat la Praga, în ianuarie 1595, Sigismund fiind numit principe imperial.
A urmat, în martie, perfectarea căsătoriei cu Maria Cristina de Habsburg, fiica ducelui Carol Habsburg, o nepoată a regelui Rudolf al II-lea.
Ceremonia a avut loc în luna august a aceluiași an, dar căsătoria n-a fost consumată niciodată, Sigismund refuzând să-și îndeplinească rolul conjugal.
Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor care s-a îmbolnăvit de dorul soției. „Aștept moartea”
Sigismund și și-a trimis soția la fortăreața Kővar (Cetatea Chioarului), unde a fost ținută până în anul 1598.
Dar, între timp, Sigismund reușise cea mai importantă victorie politică a sa. În 20 mai 1595, Ţara Românească și, în 3 iunie, Moldova, au recunoscut suzeranitatea acestuia.
Astfel, Sigismund s-a putut intitula „prin grația lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, Moldovei, Valahiei Transalpine și al Sfântului Imperiu Roman, domn al părților regatului Ungariei și comite al secuilor etc.”, scrie istorie-pe-scurt.ro.
Încercarea lui Sigismund Bathory de a-şi impune stăpânirea peste Carpaţi a fost socotită la vremea respectivă o tentativă de refacere a vechii Daciei, fiind supranumit „planul dacic”.
Numai că, potrivit unor istorici, ar fi fost vorba de o „Dacie ungurească“ - nicidecum românească - cu Sigismund unic conducător.
În octombrie 1595, Sigismund Báthory, cu oştile ardelene şi forţele moldovene ale lui Ştefan Răzvan, au venit în Ţara Românească în sprijinul lui Mihai Viteazul.
Până la sfârşitul anului 1595, armata otomană a marelui vizir Sinan Paşa - ce voia să transforme Țările Române în pașalâcuri - a fost respinsă dincolo de Dunăre, la două luni după bătălia de la Călugăreni.
Însă, în 1596 cursul războiului s-a schimbat și, la 26 octombrie, oastea creștină a fost înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes.
Acest lucru l-a demoralizat pe Sigismund Báthory, care a anunțat curții de la Praga intenţia de a abdica.
Imperialii l-au convins să nu o facă. Simţind că deciziile sale au periclitat situaţia principatului, influenţat şi de italienii din preajma sa, a ajuns să dorească o viață liniștită și o carieră religioasă de cardinal.
Citește și: Care a fost marea durere a lui Amza Pellea în „Mihai Viteazul”? Adevărul despre vocea sa din film
În 23 decembrie 1597 a transmis actul de abdicare împăratului Rudolf al II-lea. Acesta a acceptat preluarea Transilvaniei, unde intenţiona să-l trimită pe unul din fraţii săi.
El i-a acordat lui Sigismund, în schimbul Transilvaniei o pensie anuală de 50000 de taleri, ducatele Ratibor şi Oppeln din Silezia, precum și promisiunea obținerii funcției de cardinal.
Fire capricioasă și haotică moral, în 1598 s-a întors pe neașteptate, reocupând tronul Ardealului, doar ca, după un an, în martie 1599, să renunțe din nou la acesta în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory.
„Nu trecură însă alte câteva luni și Sigismund, dovedind încă odată cât era de schimbăcios și de ușuratec - bine spunea despre el Mihai Viteazul că „nu știe nici ce face, nici ce vrea” - părăsi pentru a două oară tronul, făcând sa fie ales, în locu-i, vărul său cardinalul Andrei Bathory ”, afirma Constantin N. Giurescu, în volumul „Istoria Românilor”, 1944, conform adevarul.ro.
Citește și: Cine a fost domnitorul care mânca și bea „pe cartelă”? Sora sa a fost amanta lui Mihai Viteazul
A mai revenit la conducerea Transilvaniei âncî de două ori, pentru scurtă vreme, adicând a patra și ultima oară, în 1602, retrăgându-se în Boemia.
A mai fost îndemnat să pretindă tronul Transilvaniei, dar a refuzat. A murit în 27 martie 1613 la reşedinţa sa din Libochovice şi a fost înmormântat în catedrala Sf. Vitus, din Praga.