Care voievod român era supranumit Cavalerul Alb? A fost tatăl unui mare rege al Ungariei, dar el însuși a condus campaniile antiotomane ale puterilor creștine în vremea vieții sale, culminând cu împiedicarea turcilor de a cuceri cetatea Belgradului, în 1456.
Pe 11 august se împlinesc 568 de ani de la moartea sa, petrecută imediat după faimoasa biruință asupra otomanilor conduși de Mahomed Cuceritorul.
Care voievod român era supranumit Cavalerul Alb? A fost tatăl unui mare rege al Ungariei
Noi îi îl știm de Iancu de Hunedoara sau, eventual, de Ioan de Hunedoara sau Ioan Corvin. Occidentalii îl numeau mai degrabă după numele latinizat, Ioannes Corvinus, cel maghiarizat, Hunyadi János ori cel din limba germană, Johann Hunyadi.
S-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, regele al Ungariei.
Tatăl lui Iancu era român și se numea Voicu, mama sa fiind Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine greacă, mai precis macedo-română/aromână.
Citește și: Ce a fost „Sultanatul femeilor”, început de Hurrem, soția lui Suleyman Magnificul?
În 18 octombrie 1408, regele Sigismund al Ungariei, drept răsplată pentru strălucitele sale rezultate, dovedite în diferite împrejurări ca oștean al Curții, îi dăruiește lui Voicu domeniul regal al Hunedoarei, cu toate locurile sale de arătură, fânețele, pășunile, pădurile, apele, hele,teele, după vechile și adevăratele hotare.
Iancu şi-a trăit o bună parte din copilărie și adolescență în cetatea Hunedoarei, împreună cu fiii altor cneji români din zonă/
Făceau întreceri cu caii, trageri cu arcul sau aruncarea securii la ţintă. Iancu s-a dovedit de mic a fi cel mai bun, întrecându-i pe toţi cei de vârsta lui, ba şi pe cei mai mari ca el.
Și-a petrecut multă vreme la vânătoare prin Retezat, că avea mare cutezanţă în a urmări şi vâna cu securea de luptă urşi şi zimbri, care pe atunci mai vieţuiau prin părţile acestea, scrie site-ul iancu.com.
Isprăvind ucenicia armelor la castel, alături de cei de-o vârstă cu el, a plecat la Buda, însoţit de mama sa, Elisabeta, de unchiul său Gaşpar de Marginea. Aici urma să înveţe meseria armelor aşa cum se cuvine şi să devină cavaler. Aceasta este perioada care-i va aduce supranumele de „Cavalerul Alb al Valahiei”.
Casteul Corvinilor sau al Huniazilor, locul de unde a început epopeea măreață a lui Iancu de Hunedoara - Foto: Facebook/ Muzeul Castelul Corvinilor
La Buda, în tabăra militară, a întâlnit tineri, fii de nobili unguri, împăunaţi cu căciuli scumpe şi cu pene de cocoşi, de credeai că sunt cei mai grozavi luptători.
Din când în când, venea şi regele să vadă ce-au mai dobândit din tainele războiului învăţăceii veniţi din toate părţile regatului.
A organizat pentru ei întreceri de alergări cu cai şi de mânuirea armelor de luptă, unde de fiecare dată ieşea biruitor tânărul Iancu din cetatea Hunedoarei, pe care el, Sigismund, regele Ungariei, a dăruit-o lui Voicu, oştean de frunte credincios fraţilor lui şi fiilor săi, lui Iancu, de care a prins drag că se arăta a fi un mare viteaz.
Treptat, Iancu s-a făcut mare, îndeplinind slujba de scutier pe lângă rege. Într-o zi, regele se hotărî să meargă cu o suită regală în Italia, la ducele de Milano, pe nume Francesco. Aici au fost primiţi cu toate onorurile şi găzduiţi în palatul ducal.
Citește și: Cine a fost Sinan Pașa, generalul turc învins de Mihai Viteazul la Călugăreni? Mare Vizir, de 5 ori
Dar cum a primit Iancu de Hunedoara onoranta poreclă putem afla din cartea „Iancu de Hunedoara: Legende, Bibliografie selectivă”, scrisă de prof. Ovidiu Popescu și citată de Biblioteca Municipală Hunedoara pe pagina oficială de Facebook.
„După o lună de şedere la Milano, de discuţii şi tratative cu ducele Francesco, privind organizarea unei cruciade împotriva păgânilor, gazdele s-au gândit să organizeze nişte serbări alese pentru oaspeţi, în cadrul cărora să se acorde scutierilor tineri şi vrednici titlul de cavaler.
Iancu de Hunedoara, asemeni multor tineri din Milano, dar şi din suita regelui, s-a pregătit cu multă grijă pentru acest eveniment. A postit timp de o săptămână, pentru ca sufletul să-i fie uşurat, după care s-a spovedit şi împărtăşit în domul din Milano, lui ,,pater Iulius”.
Îmbrăcat într-o cămaşă albă de cânepă, lungă până la călcâie, desculţ, valahul din Hunedoara a păşit în faţa altarului, a spus Tatăl Nostru în limba părinţilor, a moşilor şi strămoşilor săi, românii, pe care cei ce ştiau limba latină şi vorbirea din Milano o înţelegeau cu uşurinţă.
(...) Iancu a fost îmbrăcat apoi în haine de cavaler, cu armură ce purta însemnele regale pe piept, iar pe spate un corb cu inelul în cioc. De aici, tot alaiul s-a îndreptat spre locul turnirului. Era un moment unic. Nimeni nu dorea să piardă spectacolul.
În faţa acestei mulţimi, Iancu, fiul lui Voicu din Hunedoara, a păşit în faţa regelui Sigismund şi a ducelui Francesco.
Aceştia şi-au scos spadele din teacă şi l-au lovit pe valah, unul pe un umăr, altul pe celălalt spunând: ,,Te proclamăm, în numele lui Dumnezeu, Cavaler, să lupţi pentru adevăr şi dreptate, să aperi credinţa noastră creştină, pe cei nevoiaşi şi năpăstuiţi. Jură că aşa vei face!”,,Jur că aşa voi face!”, a răspuns Iancu.
După acest ceremonial al acoladei, cei doi suverani s-au retras la locul lor din lojă. În faţa lui Iancu a apărut însă un călăreţ înarmat şi îmbrăcat în armură cu însemnele ducelui. Cei doi s-au retras la locurile stabilite dinainte.
S-au urcat pe cai, iar la semnul ducesei, care a dat drumul unei batiste cu dantelă, au pornit în goana cailor cu lăncile coborâte, izbindu-le cu putere una de cealaltă şi făcându-le ţăndări. Cavalerii au descălecat, au scos spadele şi au început duelul. Erau puternici, nu se puteau răzbi unul pe celălalt.
Pictură ce înfățișează rezistența eroică a oștirii comandate de Iancu de Hunedoara în fața atacatorilor otomani ai cetății Belgradului, în 1456 - Foto: Arhiva
Deodată, cavalerul ce avea corbul pe spatele armurii fandează spre stânga şi loveşte cu putere în piept adversarul, care se clatină şi se prăbuşeşte la pământ. Mulţimea izbucneşte în urale. Domniţele aruncă batiste spre învingător, pentru ca acesta să aleagă una dintre ele, pe care s-o ridice cu vârful spadei şi să o înapoieze sub privirile pline de admiraţie ale dulcineei.
Cavalerul valah ridică însă batista ducesei, şi o sărută cu respect, apoi cade în genunchi şi o înapoiază smerit stăpânei Milanului, spunând: ,,Celei mai cinstite şi drepte doamne a oraşului i se cuvine recunoştinţa mea”.
Regele, ducele şi ducesa au rămas plăcut surprinşi de respectul tânărului cavaler. Apoi, gazda zice către rege: ,,Majestate! Cu astfel de viteji modeşti şi puternici, păgânii (n.r. - otomanii) nu vor cuceri Europa”.
La care Sigismund îi răspunse: ,,Duce, valahii aceştia din Ţara Ardealului, a Moldovei şi din Ţara Românească sunt urmaşii stăpânilor lumii. Valahii din Ardeal sunt gloria şi mândria regatului meu. Ei formează celebra oaste numită ,,Vitejii Ardealului”.
Citește și: Cine a fost domnitorul otrăvit de propria soție? A declanșat două conflicte pentru două prințese
Seara, la balul dat în cinstea oaspeţilor şi a cavalerilor învingători în turnir, Iancu s-a îmbrăcat în straie valahe, de acasă, din ,,Ţara Pădurenilor”. Avea cioareci albi, iar peste ei o cămaşă albă, încinsă cu un brâu lat, ţesut la război în roşu şi albastru. Pe umeri avea o şubă legată cu şnur alb.
Toată lumea se întreba cine-i cavalerul acesta îmbrăcat în alb? La această întrebare a răspuns puternicul rege maghiar: ,,E cavalerul alb al Valahiei.”
De atunci, în Italia toată lumea, chiar şi cronicarii vremii, i-au spus: ,,Cavalerul alb al Valahiei””, se arată în lucrarea menționată.
Iancu de Hunedoara a devenit, în scurt timp, cel mai preţuit oştean. Creştinătatea Apusului avea să-i spună pe bună dreptate şi ,,Atletul lui Hristos”.
A îndeplinit, pe rând, funcțiile de ban de Severin (1438-1441), de voievod al Transilvaniei (1441-1446), de guvernator și regent al Ungariei (1446-1453) și de Căpitan General al regatului (1453-1456).
S-a remarcat prin calitățile sale de comandant militar și prin faptul că a studiat mult timp tactica de luptă a otomanilor, constituind detașamente de cavalerie ușoară, capabile să execute lovituri rapide asupra adversarului.
El a fost adeptul campaniilor ofensive antiotomane. Încă din anul 1438, si-a demonstrat calitățile militare în luptele din Serbia împotriva otomanilor.
În anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a învins din nou o oaste a acestora, iar în 1442 a obținut o altă victorie la Sântimbru, lânga Alba-Iulia, asupra forțelor comandate de beiul de Vidin.
Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit în Europa, motiv pentru care atât Papa de la Roma, cât și statul venețian îl considerau potrivit pentru a conduce trupele militare într-o viitoare cruciadă antiotomană. Voievodul era hotarât să se implice decisiv în aceasta acțiune, ideea luptei contra Semilunei animându-l pâna la sfârsitul vieții.
Voievodul transilvănean a acordat importanță și necesitații ca în fruntea Moldovei și a Ţării Românești să se afle domnitori care să-i fie aliați și pe care să se poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a înscăunat pe Basarab al II-lea pe tronul Ţării Românești, în anul 1442, iar pe cel al Moldovei, în anul 1448, pe Petru al II-lea.
Unul dintre rarele eșecuri ale lui Iancu a fost cruciada de la Varna s-a încheiat cu o înfrângere zdrobitoare, deoarece regele maghiar Vladislav I, la 10 noiembrie 1444, a folosit o tactică greșită, declansând un atac nechibzuit, el murind, de altfel, pe câmpul de luptă.
Oastea otomană a obținut o victorie ușoară asupra forțelor creștine, intervenția lui Iancu nemaiputând să schimbe soarta bataliei.
Moartea regeui a declanșat în Ungaria o puternică criza politică internă, careia i s-a pus capăt prin alegerea lui Iancu, în anul 1446, în importantă funcție de guvernator al Ungariei la care a renunțat în anul 1453, având pâna la moarte titlul de Căpitan General al statului maghiar.
Un alt moment delicat a avut loc la patru ani de la dezastrul de la Varna, când Iancu a urmărit organizarea unei noi campanii militare la sud de Dunăre împotriva otomanilor.
Statuia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu, ridicată în Cluj, localitatea nașterii sale - Foto: monitorulcj.ro
Bătălia de la 17-19 octombrie 1448, desfășurată pe valea Moraviei, la Kossovopolje, s-a încheiat cu victoria otomanilor, în condițiile în care trupele lui Iancu nu au putut beneficia de ajutorul celor comandate de albanezul Gjerg Kastrioti Skanderbeg.
Aceasta bătălie a însemnat și sfârșitul campaniilor creștinilor pentru alungarea otomanilor din Europa vreme de câteva secole.
Dar cea mai mare realizare a lui Iancu de Hundoara a fost apărarea cetății Belgradului, în iulie 1456, în fața atacuui unei imense armate otomane comandate de însuși Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel care, cu doar trei ani înainte, reușise să cucerească Constantinopoul, punând capăt istoriei de un mileniu a Imperiului Roman de Răsărit, mai cunoscut ca Imperiul Bizantin.
Sub comanda sa, oștile creștine au reușit să-i respingă pe asediatorii otomani care, prin cucerirea Belgradului, ar fi dobândit „cheia” accesului către inima Europei occidentale. Izbânda a adus cu sine o liniștire a intențiilor expansioniste otomane în Europa vreme de aproape șapte decenii.
Totul avea să de reia odată cu urcarea pe tronul padișahilor, în 1520, a lui Suleyman Magnificul care, în 1521 a reușit să facă ceea ce n-a putut străomoșul său, cucerind Belgradul.
Dar victoria din 1456 avea să-i coste scump pe apărătorii Belgradului, o epidemie de ciumă declanșându-se, dupî biruință, în cetate, ei căzându-i victimă chiar Iancu de Hunedoara, care a murit la 11 august 1456, la nici 50 de ani, adică acum 568 de ani.
Marele conducător politic și militar român este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”.
Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Dar numele lui Iancu de Hunedoara a fost, este și va fi asociat pentru totdeauna și de cel al lui Matei Corvin, unul dintre fiii rezultați din căsătoria cu Elisabeta Silaghi, contesă de Horogszeg.
Ladislau Huniade, celălalt fiu al lui Iancu de Hunedoara, și fratele mai mare al lui Matei Corvin - Foto: Arhiva
Născut în 24 februarie 1443, în Cluj, cel căruia i s-a mai spus și Mateiaș, a fost rege al Ungariei vreme de 32 de ani, în perioada 1458 - 1490, fiind considerat unul dintre cei mai mari monarhi ai regatului maghiar.
Dar Mateiaș era fiul mai mic al lui Iancu. Cel mare, Ladislau de Hunedoara (Huniade), născut la 1431, în Buda, părea că el va fi cel care va călca apăsat pe urmele ilustrului său părinte.
De la o vârstă fragedă și-a urmat tatăl în numeroasele campanii ale acestuia împotriva Imperiului Otoman.
Citește și: Cine a fost domnitorul poreclit Pârlea Vodă? A mai fost supranumit și „Fugarul”. A murit la Moscova
În 1453 era deja ban al Croației și Dalmația, iar în 1456, imediat după moartea lui Iancu, a preluat funcția acestuia de Căpitan General al Ungariei. Dar o neînțelegere cu regele Ladislau al V-lea i-a adus condamnarea la moarte, el fiind executat prin decapitare la 16 martie 1457, în Buda, la numai 24 de ani
Dar și Ladislau al V-lea avea să moară în luna noiembrie a aceluiași an, la doar 17 ani, din cauza naturale, tronul fiind preluat tocmai de fratele lui Ladisau Huniade, celălalt fiu al lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin.
Astăzi, putem admira mărețul Castel al Huniazilor de la Hunedoara, locul creșterii și ascensiunii marii familii române care a influențat atât de mult soarta Transilvaniei, a Ungariei, dar și a Europei însăși, în frunte cu Cavalerul Alb al Valahiei.
