Demult, pe când România nu era decât Republica Socialistă România, iar din tablourile din fiecare clasă de şcoală se ivea zâmbetul părintesc al marelui nostru părinte, secretarul general al PCR, în faţa blocului meu se întindea un fragment din ceea ce fusese un întins de case.
Delicate, tenace şi melancolice, ele se încăpăţânau să supravieţuiască, iar în mişcarea celor care le locuiau şi în mişcarea naturii care le înconjura se puteau citi semnele anotimpurilor. Era, în conturul lor de mahala, o tihnă anistorică, ca şi cum existenţa de aici, venită dinspre trecut, era neafectată de socialismul care ne înghiţise pe toţi.
În acest ostrov trăiau, în armonie bucolică, bunici, copaci, flori şi câini, vegheaţi de sunetele şi de culorile care le fuseseră familiare, indiferenţi şi senini. În fiecare dimineaţă în care îi priveam de la fereastra mea, regăseam în tabieturile lor un foşnet din paginile lui Gârleanu sau Brătescu-Voineşti: marginea de oraş întindea o punte cu un trecut care nu mai era decât amintire.
Nimic nu poate să reziste progresului şi dinţilor săi de fier, armatei sale de escavatoare, bile de fier şi buldozere. Iar înaintarea progresului a însemnat, pentru bunici, căţei, copaci şi flori, strivirea şi cufundarea în neant.
Comunismul deţinea această unică ştiinţă a distrugerii dialectice: anotimpurile au ajuns la capăt într-o toamnă când demolarea a sosit şi aici. Ordinea cetăţii viitoare nu îi mai putea cuprinde şi pe ei: în marele desen al socialismului biruitor, mahalagii ce visează sub bolte de frunze nu sunt decât un vestigiu anacronic.
Totul a trecut, totul a dispărut, totul a fost înlăturat şi din solul măcinat cu furie s-au ivit contururile unei alte clădiri, peste care nu s-a mai înălţat nici un alt soare al anotimpurilor. Progresul a învins şi, odată cu el, comunismul. Liniştea şuie a caselor lăsase loc betonului armat şi amintirea vieţilor din case era doar praf înlăturat de vânt.
Ioan Stanomir este profesor universitar și scriitor.
_________________
Citește dosarul integral „Rătăciți în Epoca de Aur”
Rătăciți în Epoca de Aur: „Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu“
De ce mai tânjesc românii după comunism
Comunismul, în România: o închisoare de 23 de milioane de oameni
Vladimir Tismăneanu, despre cum a condamnat România comunismul: „Regândind Raportul Final“
Condamnarea comunismului. O filă de istorie pătată de Vadim
Mitul „binelui“ din comunism: cum erau acoperiți securiștii criminali
Comunistul Ignatencu, rătăcit în Epoca de Aur: „Cuceream cosmosul, că n-aveam ce face cu banii”
Apel la memorie. Muzeele comunismului, amenajate de societatea civilă
Radu Paraschivescu: Cele trei situații în care a fost bine în comunism
Ioana Nicolae: Cine v-a șters memoria?
Radu Vancu: Regretând comunismul, regretăm o iluzie a liniștii
Daniela Rațiu: Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?
Alexandru Călinescu: Cerșetorii regimului comunist
Cristi Preda: Amintiri din epoca de plumb
Melania Cincea: Mizerabila anormalitate, percepută drept normalitate
