Blocul Rosenthal este situat în „buricul” Capitalei, pe Calea Victoriei, față în față cu Poliția București, dar și cu faimoasa, pe vremuri, Casă de Modă Venus.
Timp de două decenii a fost epicentrul operațiunilor valutare ale regimului comunist al lui Ceaușescu, apoi, încă 20 de ani, a fost lăsat de izbeliște, degradându-se și devenind o adevărată „carie” în peisajul zonei.
Abia în ultimii ani s-au început lucrările de consolidare și refacere a monumentului istoric.
Blocul Rosenthal, locul pe unde trecea valuta României lui Ceaușescu. Era magazin de porțelanuri
Mulți români, nu doar bucureșteni, au trecut pe sub colonadele majestuoase ale acestui bloc construit în perioada interbelică, un loc de referință pentru operațiunile speciale ale fostei Securități, apoi antamat de Bancorex, unul dintre cele mai mari „tunuri” bancare de după Revoluție.
Blocul Rosenthal, așa cum este cunoscut, monument istoric, a fost construit între 1937-1939, după planurile lui Radu Dudescu, la acea vreme arhitectul șef al Băncii Naționale a României.
Citește și: Jalnicul destin al clădirii unde ar trebui să fie Muzeul Holocaustului. I se spunea „Palatul roșu”
A fost prima clădire din Bucureşti care avea prăvăliile retrase de la bulevard, fapt ce permitea trecătorilor să circule pe sub coloane.
A fost înălțată pe locul unui fost magazin de porțelanuri de lux, „Rosenthal”, de unde i-a și rămas numele în tradiția bucureșteană.
Construcția a costat, la vremea respectivă, circa 35 de milioane de lei și, timp de 30 de ani, a găzduit „Casa de Pensiuni, Împrumuturi și Ajutoare”, dar și „Asociația sportivă și Culturală” a angajaților BNR.
Așa arăta Blocul Rosenthal în perioada interbelică - Foto: arhiva
După inaugurarea sa, clădirea nu a adăpostit doar cele două instituții mai sus menționate, ci și „Serviciul de Control al Importului”, „Serviciul de Control al Exportului”, „Serviciul de Relațiuni cu Străinătatea” ale Băncii Naționale.
Din anul 1968, a fost sediul Băncii Române de Comerț Exterior (BRCE), cunoscută mai bine sub numele comercial de Bancorex.
Aceasta a fost înfiinţată ca bancă specializată pe operaţiunile cu străinătatea, desprinsă din Departamentul de Relaţii Externe a Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.
Conform unor informații, niciodată recunoscute oficial, printre primii săi acționari s-au numărat și anumiți capi ai mafiei italiene din anturajul lui Licio Gelli, aflați în legatură cu gruparea Propaganda Due, potrivit jurnalul.ro.
Blocul Rosenthal, restaurat cu fonduri PNRR
Timp de peste două decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operațiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist.
Cum se bucura de un grad destul de ridicat de independenţă, de aceea a dezvoltat operaţii proprii aducătoare de venit, în special operaţiuni de schimb valutar.
Citește și: Cine a fost românca vândută de Ceaușescu unui dictator african? Prețul: 10% din diamantele țării
A contribuit, de asemenea, la înfiinţarea unor bănci mixte cu participare românească de capital:
- - Banque Franco-Roumaine, înfiinţată la Paris în 1971 împreună cu Credit Lyonnais şi Banque Nationale de Paris;
- Anglo-Romanian Bank Ltd., cu sediul la Londra, alături de Barclays şi Manufacturers Hanover Trust;
- Misr Romanian Bank, cu sediul la Cairo, împreună cu Banque Misr;
Frankfurt Bucharest Bank, împreună cu mari bănci germane; - Banca Italo Romena, împreună cu bănci italiene.
Blocul Rosenthal, în 2020, după 20 de ani în care a fost lăsat de izbeliște de autorități - Foto: arhiva
Până în 1990 a deţinut monopolul operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută. După Revoluție, mii de muncitori care au lucrat în străinătate înainte de 1989 au încercat să-și retragă banii din conturile Bancorex.
Însă, au constatat că nu mai exista niciun cent în conturi. Mai mult, nici actele contabile din Bancorex nu mai arătau exact ce sume aveau oamenii în conturi
După 1990, Banca Națională a României a transferat imobilul către Bancorex, iar după declinul băncii, implicată într-un uriaș scandal financiar legat de devalizarea ei, spre finalul anilor '90, Blocul Rosenthal a fost pasat de la o instituție la alta.
Citește și: De ce ține BNR 60 de tone din rezerva de aur la Banca Angliei? „Și Ceaușescu a făcut asta”
În 2000, o dată cu întregul transfer de acțiuni, imobilul de pe Calea Victoriei ajunge la BCR. Direcția Generală a Vămilor preia clădirea, în 2001, dar aceasta, deja intră în paragină fiind, practic, tot mai nefolosită și neîngrijită.
După patru ani, instituția renunță la imobil, ajungând la RAPPS. În anul 2006, doar o parte din imobilul de aproape 8.000 de metri pătrați a fost transferată prin Hotărâre de Guvern din administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în proprietatea publică a Municipiului București.
Abia în anul 2017, Primăria Generală București a obținut dreptul de administrare asupra întregii clădiri încadrată în clasa II de risc seismic. și care ajunsese o adevărată ruină, fiind într-o stare avansată de degradare.
În timpul mandatului de Primar General al Gabrielei Firea a fost restaurată fațada, dar structura clădiruu a rămas șubredă.
Ulterior, în 2023, Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) și Compania Municipală Consolidări București, a început consolidarea și restaurarea imobilului cu fonduri de 8,2 milioane de euro obținute prin PNRR.
Tot atunci, Nicușor Dan, Primarul General din acel moment, anunța că imobilul va avea destinația de clădire administrativă, potrivit culturaladuba.ro.
Citește și: Câte milioane aveau la CEC copiii lui Ceaușescu, la Revoluție? Cât din avere a recuperat Valentin?
Conform AMCCRS restaurarea, începută în ianuarie 2023, respectă în totalitate conturul inițial al clădirii, iar materialele folosite pentru finisaje sunt asemănătoare cu cele originale.
Subsolul și parterul clădirii va fi transformat în spațiu expozițional, cu centru de informare. Pentru restul etajelor va fi păstrată structura inițială a clădirii, adică vor fi spații pentru birouri și săli de conferințe.
Lucrările sunt programte să fie finalizate, conform planului inițial, în 3 ani și jumătate, la finalul lunii iunie 2026