Bogdan Nicolae Stan, președinte al ANAF între 12 ianuarie 2017 și 18 iulie 2017, este, conform unui articol al G4Media din aprilie 2018, „un personaj extrem de apropiat de Liviu Dragnea.
Stan, care a avut «în grijă» Tel Drum (firmă despre care anchetatorii susțin că este controlată prin interpuși de liderul PSD - n.r.) pe când lucra la Direcţia Mari Contribuabili din ANAF, face parte acum din conducerea Curţii de Conturi, unde a fost propulsat de PSD“. În același articol se susținea că Dragnea l-a impus pe Stan la șefia ANAF în perioada guvernului Grindeanu.
Conform declarației sale de avere, Stan are datorii la persoane fizice și juridice de 805.000 de lei și aproape 68.000 de euro.
Ionuț Mișa a condus Fiscul în perioada 28 martie 2018 - 3 ianuarie a.c. Blogul prisacariu.ro a dezvăluit, în 2017, că Mișa și-a luat apartamente de 200.000 de euro fără venituri la vedere și a încasat, prin nevastă, bani de la o firmă controlată de constănțeanul Victor Dărămuș, un fost colonel de Securitate trimis în judecată de DNA pentru că a trucat licitații la Centrala de la Cernavodă: „(...) presa constănțeană a arătat că Dărămuș a cam jucat alba-neagra din punct de vedere fiscal cu multele lui firme fix în perioada în care șef al Finanțelor Publice locale era actualul ministru de Finanțe, Ionuț Mișa“.
Apartament de 650.000 de lei cu venituri de 105.000 de lei
În plus, pe baza declarațiilor de avere din 2017, reieșea că toți banii pe care îi primea Mișa ca venit reprezentau cuantumul ratei pentru un credit luat de la o bancă, ridicându-se întrebarea cu ce resurse a trăit în primele patru luni ale acelui an.
Conform sursei citate, „în 2015, în declarația de avere a actualului ministru de Finanțe apare o bombă: un apartament în București de 206 (!) metri pătrați. Un preț bun pentru un apartament în București este de cam o mie de euro pe metru pătrat. Apartamentul cumpărat de Ionuț Mișa în 2014, deci, trebuie să fi costat în jur de 200.000 de euro.
Cu un mega-discount, e posibil ca Mișa să-l fi cumpărat, poate, cu 150.000 de euro, în cel mai bun caz. 150.000 de euro înseamnă peste 650.000 de lei. Dar, tot în declarația de avere din 2015, apar venituri pe 2014 ale lui Mișa de 105.000 lei.
Soția sa, Monica Roxana, nu apare cu vreun venit în 2014. La fel ca în cazul apartamentului din Constanța, nu apare niciun împrumut bancar (sau de altă natură) contractat, vreo moștenire, câștig la Loto sau orice altă sursă de bani. Atunci, să fi cumpărat Mișa apartamentul în rate de la proprietar/dezvoltator? Dacă da, acest sistem de rate reprezintă tot o creditare și aceasta ar fi trebuit declarată ca atare. Dar nu a fost“.
___________________
Citește dosarul complet „Fisc cu grad mare de risc”
EXCLUSIV Noua șef ANAF, Mihaela Triculescu, exmatriculată de la doctorat, a fraudat europeni
EXCLUSIV Mihaela Triculescu a plagiat și s-a autoplagiat
Cea de a doua diplomă universitară a șefei ANAF despre care nu vrea nimeni să vorbească
Sorin Blejnar, o achitare și două condamnări
Blestemul lui Blejnar: următorii doi șefi ANAF, trei dosare penale și pușcărie
_________________