VIDEO Răzvan Theodorescu: „Am fost de patru-cinci ori la Jilava sa-l văd pe Stănculescu“

DE Ramona Ursu , Flavia Drăgan | Actualizat: 23.12.2018 - 09:52

Pentru Răzvan Theodorescu, Revoluția ar fi fost ca un spectacol de operetă, comic, dacă nu s-ar fi soldat cu morți.

SHARE

Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.

Pentru Theodorescu, Revoluția ar fi fost ca un spectacol de operetă, comic, dacă nu s-ar fi soldat cu morți. Vorbește fascinat despre dictatură și își declară venerația pentru Carol al II-lea. Despre „golanii“ din Piața Universității și despre actualii protestatari anti-PSD spune, cu dispreț, că sunt niște „neinsprăviți“ care trebuie lăsați să se facă de râs. 

Newsweek România: Domnule Theodorescu, dvs. aveți o teorie proprie despre Revoluție și anume că nu a durat câteva zile, în decembrie 1989, ci avansați ideea că a durat aproape doi ani. Cum explicați acest lucru?

Răzvan Theodorescu: Gândirea mea este gândirea istorică, prin analogie cel puțin cu alte două revoluții cunoscute: Revoluția Franceză și revoluția rusească, bolșevică. Și știm din lecția acestor revoluţii clasice că orice revoluție începe cu o insurecție și se termină cu o Constituție.

În cazul nostru, insurecția începe la Timișoara, în 16, și continuă la București, în 22, și după aceea evenimentele revoluționare continuă. În ele intră și apariția CPUN-ului și Mineriadele, alegerile din mai 1990 și guvernarea Roman, ba chiar și începutul guvernării Stolojan. Sfârșitul Revoluției este odată cu adoptarea Constituției, în decembrie 1991. Deci, aceeași formulă pe care o regăsim în Franța sau în Rusia o găsim și în România. Este o lege a revoluțiilor care nu poate fi călcată în picioare.

La noi, necunoaşterea datelor istorice, ideea că noi suntem „buricul pământului“, iertați-mi expresia neacademică, a făcut să ajungem la această cacofonie juridică și istorică: două procese, două rechizitorii, două tipuri de acuzare pentru Revoluție și Mineriadă. În sfârșit, mai adaug un lucru: România intră în Guiness Book cu această aducere la tribunal a Revoluției. Nicăieri nu știu ca vreo revoluție să fie adusă la tribunal.

Cine este de vină pentru morții de la Revoluție? Apoi discutăm și despre morții din Piața Universității. Acestea sunt motivele pentru care s-a ajuns la Parchet. 

Sigur că da, dar victimele au fost produse de panica și incompetenţa celor din armată. Eu nu am participat direct, singura mea legătură a fost cu armata în momentul în care s-a ocupat imobilul din Primăverii 50. Acolo, eu am intrat în ziua de 22, pentru că eu am vorbit despre patrimoniu, o problemă care mă preocupase multă vreme în vreme epoca lui Ceauşescu. (...) Au apărut o serie întreagă de conducători militari improvizaţi, pe care i-am văzut, oameni ieşiţi demult la pensie şi care dădeau ordine absolut haotice. Militaru şi alţii. I-am văzut, i-am auzit. Pe de altă parte, nu uitaţi că, la un moment dat, erau civili în Comitetul Central. Mă dusesem să iau întăriri pentru Primăverii 50 şi am văzut oameni onorabili, civili care dădeau ordine să se tragă, mai ales, regizori şi actori. Ajunsesem într-o situaţie absolut comică.

Aveți în minte câteva nume?

Da, sigur. Sunt și Ion Caramitru, Alexa Visarion şi Sergiu Nicolaescu. Nu că ei erau cei care dădeau ordine militare sau făceau guverne în momentul acela, era o situaţie absolut – dacă n-ar fi fost tragică - hazlie. În momentul în care eu am ajuns în Comitetul Central,  am avut „conversații militare“ cu Sergiu Nicolaescu - Dumnezeu să îl ierte – și există și o secvenţă filmată, în care eu cer paraşutişti, Sergiu spune că nu are paraşutişti. Un tip de lângă el spune că îmi dă soldaţi antitero, studenţii din spatele meu îmi ziceau „nu-i luați, domnule profesor!“. Totul era ca un fel de – dacă nu s-ar fi soldat cu oameni morţi -, totul era un fel de operetă.

Dar s-a soldat. 

Asta trebuia să se lămurească, nu să se spună, de pildă, inepţia că Teodor Brateș este vinovat pentru că a chemat oamenii să vină să apere Televiziunea. Este o idioțenie. 

Spuneți că inclusiv Mineriada, vorbim de cea din iunie, 13-15, face parte din Revoluție. Dosarul acesta a ajuns deja în instanță, spre deosebire de dosarul Revoluției, care este încă la Parchet. Acolo mai poate fi vorba despre o greșeală sau o neînțelegere în stradă? Ținând cont că au venit minerii, domnul Iliescu li s-a adresat, i-a îndrumat spre Piața Universității, „să instaurăm o democrație veritabilă“, după care le-a mulțumit. 

Pentru mulțumire, vă spun direct, era necesar. Dacă nu le mulțumea, aceştia rămâneau în continuare. Eu am trăit, pe pielea mea, momentul şi i-am spus domnului Iliescu: „Scăpaţi de ei!“. 

Dar domnul Iliescu i-a îndrumat spre Piața Universității. 

Dar sigur că da! (ridică tonul) A făcut o greșeală, bineînțeles. I-a îndrumat să pună flori... 

Nu, i-a îndrumat „să instaurăm o democrație veritabilă“.

Mineriada e 14-15 iunie. Nu 13. 13 este momentul în care a fost prostia incomensurabilă a Guvernului și, în mod special, Dumnezeu să-l ierte!, a generalului Chițac. În ziua de 11, Chițac mi-a dat un telefon la Televiziune și mi-a spus că s-ar dori să fie o echipă de televiziune a doua zi de dimineaţă, pentru că sunt îndepărtaţi cei care mai erau acolo. Eu i-am spus: „Nu voi trimite nicio echipă“. Piaţa s-a terminat; ce vreţi să mai faceţi? „Astea sunt dispoziţiile“, mi s-a spus. 

Domnul Iliescu are vreo vină, pentru Mineriadă și Revoluție?

Nu. Domnul Iliescu nu a ştiut despre venirea minerilor decât în dimineaţa aceea.

De ce oare n-a încercat să-i întoarcă de atunci? Și i-a îndrumat spre Piața Universității?

Erau deja în Bucureşti. Vinovaţi sunt unii conducători ai FSN-ului din acea vreme, dar nu pot să dau nume, pentru că nu ştiu. Ce știu sigur însă e că erau conducători ai FSN-ului care dirijau toate aceste lucruri. În noaptea de 13 spre 14, au fost la mine în birou Bebe Ivanovici, N.S. Dumitru, deci care ştiau nişte lucruri. Nu pot să spun că ei sunt vinovaţi, însă ei ştiau că sunt nişte lucruri. 

Dar domnul Roman are vreo implicare? 

În Revoluție, sigur nu. În Mineriadă, nu cred că poate să aibă, pentru că, cel puțin eu, nu știu să fi avut vreo legătură.  (...) Eram undeva în oraş, la o întâlnire, în dimineaţa de 13, când au început toate violențele în zona Arhitecturii. M-am dus spre Televiziune și m-am oprit la Palatul Victoria şi i-am spus domnului Iliescu că cred că ar trebui să facă niște declaraţii. Domnul Iliescu a vrut să o facă şi cei trei consilieri ai lui i-au spus că nu este cazul. Domnul Iliescu atunci a cedat. Asta era la ora 13.00. La ora 17.00, când se adunase deja popor, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi la Ministerul de Interne și în faţa Televiziunii, m-a contactat pe telefonul scurt şi mi-a spus: „Uite, aş veni acum să fac o declaraţie“. Eu am fost foarte impertinent şi i-am spus: „Veniţi cu balonul, dacă vreţi“.

Răzvan Theodorescu a vorbit în 22 decembrie 1989 la Televiziunea Română despre protejarea patrimoniului din casa Ceaușeștilor

Că nu mai avea cu ce să vină. Apoi, a trimis declarația lui faimoasă pe o casetă care a ajuns la Televiziune într-un chip absolut de roman poliţist. A fost aruncată peste gard de Adrian Sârbu sau de șoferul lui și au luat-o șoferii mei, în curtea Televiziunii. În cascadă, s-au făcut acele gafe istorice, pornind de la o declaraţie a mea. Eu am declarat că mi-au amintit soldaţii stropiţi cu benzină de evenimentele din ianuarie 1941. Orice om cu puţină cultură istorică și-a dat seama că era vorba despre rebeliunea legionară.
Ori această chestie a devenit la Ion Iliescu „rebeliune legionară“, a preluat-o şi Petre Roman, a preluat-o şi FSN-ul. 

 

Dvs. făceați această referire cu „rebeliunea legionară“ gândindu-vă la oamenii care protestau în Piața Universității? 

Știam foarte clar și vă rog să notați asta foarte apăsat că Marian Munteanu este din zona legionară. Eu știam acest lucru, am și spus-o unor diplomați, fostului ambasador al
Olandei, Coen Stork, care a venit să-mi spună că trebuie sprijinit. 

Să revenim la Revoluție. Cui datorăm libertatea pe care o avem?

Lui Ion Iliescu. Pentru că, dacă nu era Ion Iliescu să intre în acel moment cu vechile lui cunoștințe comuniste, cu vechile cunoștințe nomenclaturiste, cu aura lui de om care pe vremea lui Ceaușescu s-a opus regimului, oricine altcineva ar fi făcut ca să se transforme Revoluția poate într-un măcel. Ion Iliescu are merite incontestabile, nu a știut să se apere suficient. 

Pe de-o parte, îl avem pe domnul Iliescu, dar, din fosta Securitate sau din Armată, avem cui să mulțumim pentru libertate?

Vă voi șoca: generalului Vlad. Românii, după bunul lor obicei, mulţumesc pentru libertatea lor celor doi generali pe care i-au băgat în puşcărie: Vlad şi Stănculescu. Dacă Stănculescu nu dădea ordinul să se intre în cazărmi și Vlad să nu se folosească armamentul, vă dați seama? Ei sunt cei doi din Armată și Securitate cărora ar trebui să le mulțumim. Aici nu mă interesează nimic altceva, nu ştiu dacă Stănculescu a fost vinovat pentru Timişoara, ştiu însă că, pentru Bucureşti, a fost o salvare. Tocmai de aceea, am fost pe la el de patru sau de cinci ori, la puşcărie, la Jilava, să-l văd, pentru că, personal, consideram că sunt dator să fac acest lucru cât sunt în viaţă. 

Să zicem că lor ar trebui să le mulțumim. Dar Securitatea a avut vreun rol în această Revoluție? 

Efectiv, nu pot să răspund. Ce știu este că Vlad a dat acel ordin, încolo, cum să spun, bănuiesc, cu foarte multă inteligență, că mulţi ofiţeri de securitate au schimbat imediat macazul şi au trecut de partea Revoluţiei.

Televiziunea era una liberă, atunci când ați preluat-o dvs.? Aveți ceva să vă reproșați? 

În februarie, Televiziunea era liberă și cât de puțină educație democratică s-a făcut, ea a făcut-o. Eu personal am să-mi reproşez pentru perioada de mai târziu, la Mineriada din 1991. Acolo am să-mi reproșez puternic că am acceptat să o las să vorbească pe post pe Doina Cornea. A venit la mine, împreună cu Corina Mezincescu, și mi-a spus că vrea să facă un apel la calm. A intrat în emisie și a chemat la grevă generală. Și, după aceea, s-a și anulat ca persoană.

„România e iubitoare de dictatură“
Răzvan Theodorescu


Și în 1990. Până la urmă, a ieșit bine, dar vinovat am fost eu: campania electorală, în loc să o las partidelor,  am concentrat-o la televiziune, pe ideea că noi suntem mai deștepți. Trebuia să las partidele să se ocupe de campania electorală. S-a terminat cu acea idee a mea de a face întâlnirea dintre cei trei candidați la președinție și care a fost extrem de civilizată. Dar, până atunci, Televizunea și Radioul s-au implicat prea mult și asta, din cauza mea. Pentru că eu aveam un dispreț total pentru capacităţile intelectuale ale feseniștilor, ţărăniştilor și chiar ale liberalilor, în ciuda faptului că aveam o relație foarte bună cu Ion Iliescu, cu Radu Câmpeanu și cu Ion Rațiu. Am spus: „Cum să facă ei așa cum sunt ei primele alegeri, prima campanie – când sunt halul ăsta?“. 

Când ați ajuns în Televiziune, era evident și nici nu avea cum să fie altfel, după fostul regim, că era ticsită de Securitate. Cum ați găsit dvs. Televiziunea?

Erau 6.500 și ceva de salariați și unul singur venea din afară – Theodorescu. Pe la sfârșitul lui februarie-martie, mi-a venit o idee: să cer la Personal dacă sunt persoane între cei 6.000 care nu-și luau leafa din Televiziune și erau ai Televiziunii. După o săptămână, mi s-a spus că erau 38 de persoane care primeau bani de la Securitate.

Cu ce se ocupau?

Nu i-am cunoscut niciodată pe toți, cu număr de telefon, i-am eliberat din funcție telefonic.

Dar n-ați avut curiozitatea să vedeți unde erau plasați în Televiziune?

Nu, dar am aflat după aceea. Când televizorul mergea, în lunile aprilie și mai, era bucuria celor care lucrau și spuneau: „Uite-l pe ăla din Piața Universității care striga „Jos comunismul!”. Uite-l pe Orzață”.  Era cel care conducea Securitatea din Televiziune, maiorul Orzață. Era în Piața Universității ca protestar. Era infiltrat, era limpede.

Deci Securitatea încă se păstrase.

Da. Am vrut să știu dacă acest ofițer, care s-a ocupat de mine 12 ani, mi-a făcut la un moment dat un serviciu uriaș – eram invitat, eu nu mai aveam pașaport, și Mircea Eliade – eu sunt singurul român în viață citat de Mircea Eliade -, mă invitase la Chicago. Și acest ofițer mi-a spus că voi primi o invitație. M-am uitat la el ca la felul patru. Tot el m-a lăsat să înțeleg că s-ar putea să am unele probleme la întoarcere. Și m-am dus și am anunțat la Academia de Științe Sociale și Politice, de care aparțineam, că eu nu plec în Statele Unite. Am vrut să-i mulțumesc după ani şi am telefonat domnului Măgureanu şi l-am întrebat: „Domnule, un tip care are cam 40 de ani şi are numele ...”.  Era evident un nom de guerre; după vreo oră, mi-a spus că „da, e la noi”. I-am spus că vreau să-i mulțumesc pentru gestul de atunci. SRI-ul era plin de dintr-ăia. În Piața Universității, e sigur că cei care au venit la televiziune, în 13 seara (iunie, n.red.), erau securiști sau mâna Securității.

Securitatea și-a preluat puterea, după Revoluție, dar a mai lăsat vreodată puterea?

Nu.

Tot foștii securiști ne conduc și acum?

Da, dar garda a doua, garda întâi e prea bătrână. Și felul în care au făcut avere – citeam în dimineața asta un articol despre un candidat la preşedinţie, care a fost şi prim-ministru şi care a apărut în Vatra Românească în 1990, cum că a fost prelucrat de Securitate şi acum este marele candidat anti-Iohannis. 

Bine, dar nu avem certitudinea că acelea sunt niște documente reale. 

Doamnă, dacă am acceptat să fiu la 79 de ani vicepreședinte al Academiei Române, am acceptat în momentul în care am văzut că un coleg de-al meu mai tânăr, preşedinte al Academiei, este acuzat că a fost omul Securităţii. Eu, care, din fericire, nimeni nu mă poate acuza de așa ceva, s-au făcut toate verificările de sus până jos, de la dreapta la stânga, am spus că vreau să îl ajut pe acest om, ca să meargă bine Academia. M-am înfuriat când am văzut - nu pe baza unor documente -, ci pe baza unor păreri... Da, foști securiști ne conduc încă, pentru că Securitatea a fost foarte bine organizată. După Revoluție, când Televiziunea Română transmitea faimoasele procese cu foștii ofițeri de Securitate, stăteam şi mă uitam fermecat la un colonel, care își bătea joc de judecători, îi întorcea cum voia și am aflat că acum are și el niște funcții. Am aflat că se numește colonelul Filip Teodorescu. A fost adjunctul lui Vlad... tipi dintr-ăștia
sunt în continuare. 

Domnule profesor, Gelu Voican Voiculescu, care este judecat pentru infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei și este cercetat în dosarul Revoluției, conduce acum Institutul Revoluției Române. Merită un astfel de om să conducă IRRD? Ați avut vreo implicare în numirea lui în această funcție? Există un episod povestit de Claudiu Iordache, cum că l-ați fi sunat pe domnul Iliescu și l-ați fi întrebat: „Ce să facem cu Iordache, îl demitem, îl suspendăm, mergem mai departe cu Voican Voiculescu?“ și ați fi primit răspuns de la Ion Iliescu că să-l demiteți. 

E perfect adevărat. Eu sunt cel care a avut ideea lui Gelu Voican Voiculescu la Institutul Revoluţiei. Eu sunt cel care a insistat ca domnul Claudiu Iordache să nu mai fie acolo. A avut merite incontestabile la vremea lui, dar, între timp, conducea lamentabil Institutul. A fost o vreme în care domnul Ion Iliescu, bolnav, m-a rugat pe mine să îl reprezint, să conduc şedinţele Institutului Revoluției, perioada februarie-aprilie anul acesta. Vă uitați la mine, eu vă spun că toată povestea este o balivernă, cum că Gelu Voican Voiculescu este vinovat. Eu îl cunosc din anul 1959. Noi am fost daţi afară din Universitate din motive politice, în aceeași săptămână, al treilea a fost Nicolae Manolescu, istoricul literar. Toți trei am fost sprijiniţi într-un fel de preşedintele studenţilor comunişti din România, Ion Iliescu. De atunci, îi port lui Ion Iliescu o recunoştinţă care nu se va stinge niciodată. Eu l-am propus pe Gelu Voican şi mă felicit pentru asta, pentru că este un intelectual de foarte bună calitate. Pentru mine, nu are
niciun fel de culpă şi dovada e că, de când conduce el Institutul, IRRD și-a revenit foarte mult. Sper că toată potemkiniada asta cu procesul lui să dispară ca un nor de fum. 

La aproape 29 de ani de la Revoluție, au fost acele violențe în vară, în Piața Victoriei, și, de aproape doi ani, sunt proteste constante. Cum vedeți situația, ca istoric? 

Suntem cu un guvern lamentabil, cu un preşedinte inactiv, impotent, cu un Parlament care e o rușine - o spun ca fost parlamentar. România este într-o situaţie - nu la marginea Europei, la marginea prăpastiei. Ce pot să vă spun altceva decât că, ca istoric, nu văd nicio rezolvare în 2019. În cel mai bun caz, va candida Iohannis şi va câştiga din nou, ceea ce e o tragedie pentru România. Este un personaj fără personalitate. Pe partea cealaltă, PSD-ul nu poate fi deocamdată schimbat. 

Dar din PSD vedeți pe cineva care să merite să fie președinte?

Da. Gabriela Firea. Eu sunt un sprijinitor deschis, pe faţă, al Gabrielei Firea. 

Dacă, după Revoluție, în 1990, ar fi rămas regele în țară, oare am fi avut o altă șansă? 

Era prea vârstnic și un om cumsecade, l-am cunoscut bine, dar atâta tot. 

A fost hulit de regimul de atunci, din care făceați și dvs. parte. 

Nu. Eu sunt cel care l-a convins pe Iliescu să-l primească în țară. Singurul diferend între mine și domnul Iliescu a fost acesta - cazul monarhiei. În 1992, Televiziunea a acoperit foarte bine vizita regelui, FSN-iștii m-au acuzat că sunt monarhist, Grupul de Dialog Social, că sunt fesenist, iar regele Mihai, printr-o scrisoare, a mulțumit Televiziunii pentru ce a făcut. 

Dar oare nu era mai bine cu regele decât cu foștii comuniști și cu foștii securiști, care au continuat să fie la putere după Revoluție?

Ar fi fost o singură posibilitate: Ion Raţiu, dar fără garda lui de ţărănişti patibulari. Ion Rațiu, da, era un om cu o viziune foarte largă. Într-un fel, și Câmpeanu. Toată lumea i-a sărit în cap când a propus ca regele să candideze la președinție și după aceea s-a văzut la bulgari că fostul rege a putut foarte bine să devină prim-ministru. Numai că aşa suntem noi,  noi suntem Gică-contra. Dar oricum ar fi, regele Mihai era un personaj tragic, personaj cumsecade. Dar nu era personajul care să poată, era departe de a fi ce a fost taică-său.

Dvs. mai țineți legătura cu domnul Ion Iliescu? Din ceea ce ați mai discutat despre situația de atunci, ce părere are? 

Este consternat de situația în care este pus. 

Unde este România în Europa? 

Suntem lumea Europei răsăritene, suntem lumea sud-estului Europei, în care am avut un leadership şi din vremea când regina Maria era soacra Balcanilor, până la Tito şi Ceauşescu, care patronau această zonă. Am pierdut toate aceste lucruri pentru o politică inertă. Şi ajung la Rusia. Pentru faptul că eu, în 1959, am fost dat afară din toate universitățile României, pentru atitudinea antisovietică, am dreptul moral de a spune astăzi că noi avem nevoie de relaţii cu Rusia şi cu Turcia, cu Putin şi cu Erdogan. 

Oare ne-ar face bine să fim sub dictatura lui Putin?

Nu să fim sub dictatură. Carol al II-lea, pe care eu îl venerez, i-am adus şi rămăşiţele de la Lisabona, împreună cu Titulescu, au fost ei dușmani, dar în materia asta aveau același punct de vedere. Spuneau: „Cu Rusia Sovietică trebuie să ai relaţii reci, dar civilizate“. Ori noi, ca idioţii. Ajunge Băsescu să vorbească despre lacul rusesc, ajunge bietul profesoraș de la Sibiu, Iohannis, să vorbească despre Rusia cum vorbește? Este admisibil să fii lângă ei şi să nu duci o politică de minimă inteligenţă cu Rusia?

Suntem deja într-o familie europeană de mai mulți ani, în care ne-am bătut ca să intrăm.

Da, deşi noi ne-am bătut să intrăm, UE ne ţine la margine. Rusia, statul ăsta criminal, este statul cu probabil cea mai frumoasă cultură.

Cultura nu are legătură cu dictatura. 

Rusia va avea întotdeauna o dictatură, ea nu a avut un moment în care să nu fie dictatură. România nu a avut niciun moment democratic, Dumnezeule! Sub Carol I, puțin. România este iubitoare de dictatură, iubitoare de dictatori, iubitoare de oameni politici care s-o cârpească şi după aceea s-o mângâie. Puteţi să-mi spuneţi că poporul român este iubitor de democraţie?

Ultimii doi ani ne arată că ar fi. 

Care ultimii doi ani? Uitați-vă la proteste, astea sunt proteste? Niște pârliți... Proteste sunt cele de la Paris! Astea sunt niște caraghioslâcuri. „#Rezist“ și așa mai departe. Punctul meu de vedere, când eram președinte, era că orice imbecil căruia îi interzici să vorbească va crede că este un geniu.  

Cei care protestează din #Rezist sunt niște imbecili?

Nu, sunt niște caraghioși. Sau nu, adoptați cuvântul care m-a făcut să am mulți dușmani: sunt niște neisprăviți. Lui Iliescu i-am spus: „Cum să le spuneți golani? «Golan» e un cuvânt frumos, are sonoritate, spuneți-le «neisprăviți» și gata“.

Îi avem pe acești oameni care au fost judecați, condamnați, fie sunt în continuare cercetați, veniți din fostele structuri, și cărora spuneți că le datorăm libertatea. Ce se întâmplă de partea cealaltă, în care ei sunt judecați, sunt cercetați?

Cei care fac acest lucru sunt securiştii în continuare. În structurile mari, magistratură şi aşa mai departe, sunt oamenii Securităţii sau urmaşii lor şi au de plătit nişte polițe. Lui Ion Iliescu trebuie să i se plătească niște polițe. Evident, n-o să iasă cu procesul ăsta caraghios, dar deocamdată e suficient ca să-l înnebunească pe un om bătrân, căruia România îi datorează foarte multe lucruri. Cei de care spuneţi, Iohannis şi-ăsta (Liviu Dragnea, n.red.), nu există în Europa, ei sunt niște ectoplasme. N-o să fim niciodată aliați cu Rusia și nici nu trebuie acest lucru. Trebuie să avem relaţii corecte economice cu Turcia, care este o  imensitate. Eu sunt printre puținii români care l-au cunoscut pe Erdogan - şi gândeşte îngrozitor, dar de Turcia ai nevoie. Iar cu UE, trebuie să terminăm cu visurile astea de Schengen. 

Citește dosarul integral Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Binomul Armată-Securitate de la Revoluție. Poveste fără sfârșit

Fără dreptate nici după 29 de ani

VIDEO Ion Caramitru: „Șase oameni din fosta Securitate au ajuns în fruntea PSD“

Șefii CFSN se cred imaculați

Revoluția din 1989 - Societatea Timișoara, despre securiștii vechi și noi

Mădălin Hodor: Securitatea și Revoluția, 29 de ani de diversiune

Iulian Vlad, „albit“ după Revoluție

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.