Binomul Armată-Securitate de la Revoluție. Poveste fără sfârșit

DE Ramona Ursu , Flavia Drăgan | Actualizat: 21.12.2018 - 07:37

Manualul militar de diversiune. Asta ar fi aplicat, în tandem, militarii și securiștii în decembrie 1989, în viziunea istoricului Mădălin Hodor. Ion Iliescu a fost veriga de legătură.

SHARE

Într-o analiză pentru Newsweek România, cercetătorul CNSAS a precizat și care sunt vulnerabilitățile dosarului „Revoluției”.

29 de ani. Aproape trei decenii de când românii au murit pentru libertate. Încă nu se știu toți vinovații. Câteva nume din Armată și din Securitate au fost vânturate, în special în anii ’90, prin fața ochilor poporului și prezentate drept vinovate pentru crimele din decembrie 1989. Dar Sistemul s-a protejat și, până și acei vinovaţi, au fost, treptat, scăpați de pușcărie și repuși în circuit. Newsweek România a analizat împreună cu istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, evenimentele din 14-27 decembrie ’89. 

Mădălin Hodor a schițat care este, în opinia lui, adevărata poveste a dosarului „Revoluției“, aflat în lucru la Parchetul Militar. Un dosar în care numărul morților este de 1.166. Un dosar deschis, închis, redeschis, în care opt zile sângeroase, 14 decembrie – 21 decembrie 1989, nu se regăsesc. „Ancheta se leagă de perioada 22-27 decembrie 1989, pentru că procurorii susțin că pornesc de la momentul preluării puterii de către grupul Iliescu și până în 27 decembrie, când este consfințit cu acte Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN). „Dar nu poți judeca ce s-a întâmplat din 22 decembrie dacă nu legi, de exemplu, de ce a fost din 14 decembrie, la Iași. Cum să înțelegi ce îi motiva pe Iulian Vlad, pe Victor Atanasie Stănculescu, pe Ion Iliescu, pe toți cei din zona puterii, dacă nu știi ce s-a petrecut până în 22 decembrie?“, se întreabă Hodor. 

Conform acestuia, din dosar se pierde istorie, din care sunt decupate doar anumite secvențe, dar și vinovați. Cât privește procesele din anii ’90, în urma cărora au existat o serie de condamnări, istoricul adaugă că acestea „au fost o rușine. Au luat, așa cum fac și acum, diverse loturi, au condamnat nume sonore, au anchetat niște procese individuale și, gata!, au rezolvat. Dar nu i-au condamnat pe toți cei care au tras efectiv și nu se vorbește despre modul cum s-a constituit aparatul de stat privind represiunea“. 

Starea de necesitate a însemnat, de fapt, stare de război

În 17 decembrie 1989, o zi neagră pentru Timișoara, Nicolae Ceaușescu anunța că introduce România în stare de necesitate: „Doar că, în starea de necesitate, Armata nu are ce căuta pe stradă și, în niciun caz, nu cu tancuri, cu arme, cu muniție de război. Însă presiunea a venit dinspre Iulian Vlad (șeful Securității de atunci – n.r.), pentru că ei nu mai făceau față la Timișoara“, spune Hodor. 

Securiștii erau depășiți de Stradă. I-au transmis lui Radu Bălan, prim-secretar al Comitetului Județean Timiș al PCR, că singura soluție e să fie scoasă Armata. Primul-secretar i-a telefonat șefului garnizoanei, ca să-i ceară acestuia să intervină cu trupe înarmate, cu tancuri, cu TAB-uri. Dar Bălan n-a primit ajutor. Nu exista ordin militar de sus. „Dar dacă, în situația asta, aplicai procedurile stării de război? Atunci, structurile de putere se schimbau, iar Ceaușescu devenea comandantul suprem. La nivel teritorial, comandantul devenea primul-secretar. Deci, la Timișoara, Radu Bălan devenea comandantul Armatei, al Securității, al Miliției, al Pompierilor, tot ce însemna structură de forță. Partidul prelua conducerea. În aceeași zi de 17 decembrie, Ceaușescu a anuțat starea de necesitate și a făcut-o în așa fel încât să-i facă complici pe toți din CC al PCR, din Armată și din Securitate“, completează Hodor. De ce ar fi avut nevoie Ceaușescu de complici? Istoricul mai arată că, la fel ca toți liderii comuniști, dictatorul știa că, la un viitor congres, i s-ar putea imputa orice greșeală și s-ar putea găsi un tovarăș care să-i facă un raport de abuzuri și să-i spună: „Uite, în 1989, ai tras în popor, tovarășe!“.

Operațiunea „Radu cel Frumos“

Planul lui Nicolae Ceaușescu a funcționat, iar Armata și Securitatea au luptat braț la braț împotriva populației. Cel mai bine se vede acest joc în sinuciderea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale la acea vreme. În episodul de la Timișoara, când Securitatea lui Vlad căuta cu orice preț dovezi pentru existența unei invazii străine, „Milea știa că nu există așa ceva, având informații de la Direcția de Informații Militare (DIM). Și deși știa asta, în 17 decembrie, a dat «Radu cel Frumos», o parolă care se traducea prin trecerea de facto a Armatei pe picior de război (textul întreg al parolei era «alarmă de luptă în situația unei invazii externe iminente»). Deci nu înseamnă că se înarmau cu muniție de război și stăteau. Ci că se înarmau și urmau să lupte“, explică Mădălin Hodor. 

Conform acestuia, după ce s-a primit indicativul „Radu cel Frumos“, care s-a dat întâi numai la Armata a IV-a din Transilvania, unitățile de aici au început să scoată tancuri, blindate, rachete, pregătindu-se de război. La două ore după „Radu cel Frumos“, Milea a dat ordin ca Armata să se pregătească pentru lupta de infanterie, soldații să aibă muniție de război și să se iasă în stradă, la Timișoara. În acel moment, mai arată Hodor, toți ofițerii din Armată au înțeles ce se întâmplă, „asta referitor la teoria că Armata nu a știut. Știa foarte bine ce face. Ordinele au fost de război, nu de stare de necesitate, iar dacă nu înțelegi toate astea, nu înțelegi nici cum s-a ajuns la ziua de 22 decembrie“.

„Toți erau cu sânge pe mâini“

Înainte de Armată, Securitatea și Miliția s-au înarmat până în dinți, lucru care reiese din listele maistrului militar Alexie, magazionerul Inspectoratului Județean de Interne Timiș. Conform documentelor, toți ofițerii și subofițerii ministerului de Interne, din Timiș, peste 300 de persoane, au luat armele în mâini. „Toți au făcut asta. De la șeful Securității până la ultimul securist. Până în 22 decembrie, toți erau cu sânge pe mâini. Toți. De la șefii Armatei până la șefii Securității. Armata însemnând de la ministrul Vasile Milea până la soldatul de la ultima unitate trimisă la Timişoara. Iar Șefii Securității însemnând de la Iulian Vlad până la ultimul securist de la Timișoara. Toți știau ce fac, astfel că, în 22 decembrie, când vine revoluția și Ceaușescu fuge, care le e primul gând? Milea s-a sinucis, fiind mai puțin ticălos decât Vlad, dar și mai puțin inteligent, fiind și doborât de presiunea pusă de Ceaușescu pe el și pe Armată. Iar Vlad s-a ascuns atunci când au intrat oamenii în CC, crezând că vin să-l linșeze“. 

Ce nu se potrivește în anchetă

Așa cum arată cercetătorul CNSAS, până în 22 decembrie 1989 ar trebui să se regăsească în dosarul de la Parchetul Militar toate evenimentele petrecute sub comanda lui Nicolae Ceaușescu. „Din această zi, intervine ideea de a pune totul în cârca lotului Iliescu, despre care procurorii spun că a preluat puterea în 22 decembrie. Aici începe discuția. Procurorii merg pe varianta că n-a existat vid de putere și că, după fuga lui Ceaușescu, puterea a rămas la Armată, care i-a predat-o lui Iliescu. Argumentul este o întâlnire dintre Iliescu și Stănculescu, unde s-ar fi întâmplat acest transfer de putere“, mai arată Hodor. 

Acesta mai susține că, așa cum s-a precizat în comunicatul Parchetului, de anul trecut, anchetatorii își asigură teoria juridică conform căreia dacă ai conducere, ai și responsabilii. În acest fel, „orice s-a întâmplat din 22 decembrie, morți, răniți, diverse evenimente, și oricine i-ar fi omorât, responsabili sunt cei din conducere“. Din argumentație, mai explică Hodor, partea șubredă este legată de cronolgie: „Procurorii spun că Iliescu a făcut o înțelegere cu Stănculescu și cu Vlad, conform căreia au făcut diversiuni. Adică au venit cei doi, i-au spus lui Iliescu că va prelua puterea. După care, între ei ar fi urmat un dialog de tipul: «Da, eu, Iliescu, preiau puterea. Stați liniștiți că mergem înainte pe calea socialismului. Ce avem nevoie?» «Avem nevoie să ne consolidăm puterea», i s-ar fi răspuns. «Cum facem asta?» «Tragem în oameni, îi băgăm în case». Și s-au apucat de făcut asta. Din 22 decembrie, seara, au urmat simulări de atacuri aeriene, schimburi de focuri, teroriști inventați, elicoptere inventate, unii s-au mai împușcat și între ei, deci s-a creat psihoza“. Ce vor trebui să demonstreze procurorii, susține istoricul, este care ar fi fost mobilul lui Ion Iliescu pentru a participa la diversiune. Se spune că acesta ar fi fost cel conform căruia Iliescu a făcut aceste înțelegeri ca să nu îi fie contestată puterea și pentru a o securiza.

„Dar Guvernele picaseră, dictatorul fugise, Iliescu era instalat bine-merci, toată lumea îl aplauda, fusese la TVR, la CC, ținuse cuvântări, se organiza cu ceilalți membri ai CFSN, moment în care, seara, în 22 decembrie, se declanșează nebunia. Trupele militare revin în stradă, erau tancuri în jurul CC, al TVR, al radioului. Armata controla tot, se făcuseră legitimații de membru al CFSN, nu mai intra cine voia în camera unde stătea Iliescu, pentru că la ușă era un militar înarmat. Polul de putere deja se formase. Iliescu avea acceptul Armatei, avea acceptul teoretic al Securității, care nu zicea nimic. Asta înseamnă că ai puterea. Cine te contestă? De ce să să te apuci să tragi în oameni?“, se întreabă Mădălin Hodor, care subliniază, însă, că în această chestiune chiar și procurorii au fost foarte prudenți și nu spun că Ion Iliescu a inițiat atacul armat asupra populației, începând cu 22 decembrie, ci că a acceptat acest scenariu. O variantă plauzibilă, mai arată Hodor, dar care nu ar trebui să îi excludă de la masa judecății pe alți actori, pe care i-am putea regăsi ca vinovați începând cu data de 14 decembrie.

Citește dosarul integral Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi
Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Revoluția din 1989 - Fără dreptate nici după 29 de ani

VIDEO Ion Caramitru: „Șase oameni din fosta Securitate au ajuns în fruntea PSD“

VIDEO Răzvan Theodorescu: „Am fost de patru-cinci ori la Jilava sa-l văd pe Stănculescu“

Șefii CFSN se cred imaculați

Revoluția din 1989 - Societatea Timișoara, despre securiștii vechi și noi

Mădălin Hodor: Securitatea și Revoluția, 29 de ani de diversiune

Iulian Vlad, „albit“ după Revoluție

Teoria complotului 

Conform lui Mădălin Hodor, cea mai seducătoare variantă este cea a unei lovituri de stat: „Această teorie se bazează pe ideea că FSN a existat înainte de 1989, că Iliescu și ceilalți se cunoșteau între ei, că făceau parte dintr-un grup de complotiști împotriva lui Ceaușescu și că erau sprijiniți de Moscova. Se merge pe teoria loviturii de stat, pe care o dă Armata“. Așa cum arată cercetătorul, în această variantă, Atanasie Stănculescu l-ar fi abandonat pe Ceaușescu și l-a luat în brațe pe Iliescu, predându-i puterea, „însă lucrurile nu sunt 100% așa, pentru că într-o situație de asta, orice plan faci și oricât de bun ar fi acel plan, nu poate să țină mai mult de două ore, pentru că se întâmplă evenimente care duc la alterarea planului“. 

Mădălin Hodor mai susține că varianta loviturii de stat nu stă în picioare și din cauză că nu ar fi avut cine să o dea. Asta pentru că, subliniază istoricul, cât timp Ceaușescu era în sediul Comitetului Central, nimeni din Securitate și din Armată nu a făcut vreun gest cum că ar fi vrut să-l dea jos pe dictator. Nici măcar Stănculescu, mai spune cercetătorul, care își asumă meritele pentru debarcarea lui Ceaușescu: „Oricât de puternic era
Stănculescu, el fiind un intim al familiei dictatorului, și oricât ar fi jucat el la două capete, acesta a îndeplinit toate ordinele lui Ceaușescu. Mai mult, Stănculescu a venit și cu soluția pentru ca elicopterul să poată ateriza pe clădirea CC și a ordonat să fie rase toate antenele, care împiedicau acest lucru. Iar Vlad, la fel ca alții, a urcat în lift cu Ceaușescu și voia să fugă cu el cu elicopterul, dar a fost împiedicat de supraîncărcarea liftului și a fost dat jos de garda de corp a dictatorului. De asta nu cred în varianta unei lovituri de stat, ci în faptul că și Armata, și Securitatea, prin șefii ei, au așteptat să vadă cum se desfășoară lucrurile și, când au văzut că pică regimul, chipurile s-au dat cu revoluționarii. De fapt, sunt convins că au răsuflat ușurați că Ceaușescu a plecat, pentru că dacă rămânea în CC le-ar fi ordonat să tragă și este foarte plauzibil că ar fi făcut-o. Iar astăzi nu am fi avut o discuție despre cum Armata și Securitatea au trecut de partea poporului“.

Diversiuni în lanț, după 22 decembrie

Cum s-au făcut, după 22 decembrie 1989, diversiunile? Istoricul spune că s-a aplicat, la virgulă, manualul de diversiune militar, pe care cadrele MApN și securiștii l-au urmat împreună. Istoricul oferă și câteva exemple. Unul este schimbul de focuri din vilele de lângă TVR: „Unii trăgeau din niște case, militarii ripostau, mai stăteau vreo două ore, apoi iar erau schimburi de focuri. Orice comandant, însă, ce ar fi făcut într-o astfel de situație? Își trimitea oameni și ocupa vilele acelea din care se trăgea. Cine a tras în noi, asta ne întrebăm. Armata și Securitatea, pentru că îți trebuie doi actori ca să joci jocul ăsta“. 

Începuturi 
Dumitru Mazilu (stânga), alături de Ion Iliescu și de Petre Roman, în primele zile de după Revoluție

 

Tot în baza manualului de diversiune, mai arată istoricul, au apărut și bilețelele care se citeau pe post la TVR, unde, începând cu seara de 22 decembrie, s-a făcut un comandament la care a lucrat Silviu Brucan. „Primeau știri pe telefoane, le scriau pe bilețele, era un comitet care se uita peste ele și le trimitea în studio pentru a fi citite pe post. Se vede în asta o mare conspirație, anume că Brucan și Teodor Brateș (fost redactor-șef adjunct, în decembrie 1989, la programul Actualități din TVR – n.r.) puneau la cale diversiunea. Doar că e greu de crezut că apelurile telefonice erau făcute de oricine, și nu de specialiștii în diversiune ai Armatei și ai Securității. Odată ce se citeau bilețelele, ca să vedeți coincidență, pe țintele aeriene ale Armatei apăreau elicoptere. Asta e foarte interesant. Cum apăreau? Că doar nu le făceau Brateș și cu Brucan. Mai mult, dacă ei făceau diversiunea, atunci de ce citeau și știri care ulterior negau primele manipulări? De ce să spui întâi că apa este otrăvită la Sibiu, apoi să revii și să spui că nu este adevărat? Dacă erai diversionist, o lăsai așa sau mai înfloreai“, adaugă Hodor. 

Așa cum arată istoricul, „înainte de 22 decembrie, Securitatea și Armata au inventat inamicul extern, ca să-i măcelărească pe cei de la Timișoara, iar după această dată au rescris același scenariu, fără Ceaușescu. Au inventat teroriștii. Apoi, apare legătura cu Iliescu, care la cine să apeleze când știa că începe să se tragă? La Armată și la Securitate, care i-au spus că salvează ei situația, că apără Revoluția. Au spus că cei care trag, teroriștii, chipurile, sunt niște trupe foarte periculoase ale lui Ceaușescu. Dar cine să fie? Nimeni, nu era nimeni în afară de ei. Țintele aeriene le-au simulat tot ei. La Comandamentul apărării antiaeriene era un fel de centrală electronică unde se vedea tot ce zbura în România. Masa avea un sistem de simulare, pe care-l foloseau în situații de război. Și de acolo le-au simulat. Au trecut masa pe sistemul de simulare și au simulat ținte, fără să spună nimic, pentru că unitățile de antiaeriană chiar au crezut că se confruntă cu acele ținte și trăgeau“. 

Mita regimului Iliescu: certificatele de revoluționari

De ce a fost nevoie ca binomul Securitate-Armată să facă diversiuni? „Cel mai probabil, motivația a fost propria lor agendă, de aici importanța evenimentelor de dinainte de 22 decembrie, pentru că singura lor problemă, și a lui Stănculescu, și a lui Vlad, respectiv a Securității și a Armatei, era că aveau sânge pe mâini. Atunci, ar fi trebuit trași la răspundere. Dar dacă exista un inamic, iar ei dovedeau că se luptă cu el ca să apere Revoluția, oare nu exista șansa să scape de judecata poporului? Teroriștii despre care se vorbește au existat, dar nu sunt cei din acepțiunea noastră. Teroriștii erau Securitatea și Armata“, mai spune Hodor. 

Mai departe, diversiunea s-a rostogolit după 1990, iar miza a fost uriașă: milioane de euro făcute din certificatele de revoluționari. „Din 1990, Iliescu era contestat mult. Atunci, regimul Iliescu a cumpărat la bucată revoluționari, prin aceste certificate, oferindu-le beneficii uriașe. Cred că nici 10% nu sunt revoluționari, care să fi avut merite la Revoluție. S-au dat certificate de revoluționar în oraşe în care nu s-a tras. E o fabrică de bani această afacere, dovadă și anchetele Parchetului.“ 

Citește dosarul integral Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Revoluția din 1989 - Cine a tras în noi

Revoluția din 1989 - Fără dreptate nici după 29 de ani

VIDEO Ion Caramitru: „Șase oameni din fosta Securitate au ajuns în fruntea PSD“

VIDEO Răzvan Theodorescu: „Am fost de patru-cinci ori la Jilava sa-l văd pe Stănculescu“

Șefii CFSN se cred imaculați

Revoluția din 1989 - Societatea Timișoara, despre securiștii vechi și noi

Mădălin Hodor: Securitatea și Revoluția, 29 de ani de diversiune

Iulian Vlad, „albit“ după Revoluție

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.