Regina Elisabeta a II-a le-a cerut luni, într-un mesaj video, liderilor mondiali reuniţi pentru COP26 (Conferinţa ONU privind schimbările climatice) la Glasgow (Scoţia) să facă o ''cauză comună'' pentru combaterea schimbărilor climatice şi ''să soluţioneze cele mai insurmontabile probleme'', relatează AFP.
Suverana, în vârstă de 95 de ani, a afirmat că speră ca această conferinţă care are loc timp de două săptămâni şi la care nu poate asista din cauza stării sale de sănătate va fi ''una dintre acele rare ocazii în care toată lumea va avea posibilitatea să se ridice deasupra politicii momentului şi să dovedească un adevărat simţ politic''.
Citește și: De ce s-a prăbușit vaccinarea anti-COVID? Aleșii conspiraționiști și cei ce fentează legea, decisivi
''Istoria a arătat că atunci când naţiunile se unesc pentru o cauză comună, există întotdeauna speranţă'', a spus ea în mesajul video difuzat în cursul unei recepţii de bun venit pentru liderii mondiali, cerându-le să ''lucreze umăr la umăr'' pentru ''rezolvarea celor mai insurmontabile probleme''.
''Sunt mulţi care speră că rezultatul acestui summit - înscrisă în cărţile de istorie care nu au fost încă tipărite - vă va descrie ca fiind liderii care nu au ratat ocazia şi care au răspuns la apelul generaţiilor viitoare'', a susţinut suverana britanică.
Regina, care a petrecut recent o noapte în spital pentru ''examene preliminare'', potrivit Palatului Buckingham, a fost nevoită să-şi anuleze deplasarea la COP26 şi trebuie să renunţe la orice călătorie oficială pentru încă cel puţin două săptămâni.