Doi youtuberi ruși i-au făcut o farsă fiului lui Dimitri Peskov, pretinzând că sună de la Comisariatul Militar și i-au cerut lui Peskov Jr. să se prezinte la o unitate militară pentru a fi înrolat și trimis pe frontul din Ucraina.
Doi youtuberi ruși i-au făcut o farsă fiului lui Dimitri Peskov, pretinzând că sună de la Comisariatul Militar și i-au cerut lui Peskov Jr. să se prezinte la o unitate militară pentru a fi înrolat și trimis pe frontul din Ucraina.
Regatul Unit va continua să ofere ajutor militar Ucrainei până la victoria sa împotriva Rusiei, a promis miercuri seară noul premier britanic, Liz Truss, în faţa Adunării Generale a ONU
Attila Ványik a relatat că de la începutul misiunii, în plus faţă de misiunile de alertare apărute, aeronavele maghiare de vânătoare au efectuat şi 36 de misiuni de antrenament, respectiv alte sarcini de pregătire.
Joe Biden a acuzat Rusia de ''încălcarea într-o manieră neruşinată'' a principiilor fondatoare ale Cartei Naţiunilor Unite, în jurul cărora el a cerut tuturor ţărilor, democratice sau nu, să se unească.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat miercuri ''retorica nucleară periculoasă'' a preşedintelui rus Vladimir Putin, care s-a declarat pregătit să utilizeze ''toate mijloacele'' arsenalului său contra Occidentului.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că el nu crede că lumea îi va permite preşedintelui rus Vladimir Putin să folosească armele nucleare şi a promis că va continua eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de trupele ruse.
După discursul lui Putin privind mobilizarea parțială, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a încercat să liniștească temerile bărbaților ruși din întreaga țară, îngrijorați că ar putea fi brusc chemați să lupte. „Fiți calmi, vedeți-vă de treabă!”
Mobilizarea militară parţială anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin va duce la o "enormă tragedie", a denunţat miercuri cel mai important opozant al acestuia, Aleksei Navalnîi, aflat într-o închisoare de înaltă securitate.