Radu Miruță avertizează în cazul dronelor: Rusia își va schimba tactica, suntem obligați să ne adaptăm
Deputatul avertizează că Armata Rusă își modifică traseele de atac și tehnicile de bruiaj pentru a evita radarele de frontieră. România trebuie să accelereze achizițiile de tehnică militară de ultimă oră pentru securizarea spațiului aerian.
Decizia militară de a doborî o dronă etichetată drept 'ostilă' este una imediată, a declarat ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a adăugat că e de așteptat o schimbare a tacticii Rusiei în folosirea acestor aparate, iar România va trebui să se readapteze în acest context.
Oficialul guvernamental a declarat, într-un interviu la postul Digi 24 difuzat sâmbătă, că periodic la nivelul Ministerului Apărări Naționale (MAp) se fac analize cu privire la capabilitățile de care dispune România pentru a identifica rapid și a doborî dronele care ajung pe teritoriul național. El a fost întrebat și dacă a observat o schimbare a tacticii Rusiei în acest sens.
Radu Miruță avertizează în cazul dronelor: Rusia își va schimba tactica, suntem obligați să ne adaptăm
'Și asta, și o schimbare a modului în care noi am decis interceptarea acestor drone. Cele două se potrivesc temporar, pentru că și Rusia își va schimba tactica și noi vom fi nevoiți să readaptăm ceea ce și-a demonstrat funcționalitatea', a răspuns Miruță.
Totodată, el a fost întrebat dacă dronele rusești sunt trimise deliberat în spațiul aerian al României.
'Nu știu, dar văd că drone pe care scrie 'Made în Rusia' intră în România fără să aibă autorizație, fără să respecte dreptul internațional, România fiind o țară care nu se află în război.
Este o regulă extrem de precisă care spune că țara de pe poarta căreia a ieșit o astfel de dronă este responsabilă oriunde ajunge această dronă. (...)
Citeşte şi: Alerta cu bombă din Portul Constanța. Radu Miruță: Amenințare transmisă de pe numere din Ucraina și Polonia
Dacă vin 150 de drone nu mai suntem pe timp de pace. Este o altă reacție pe care o va avea Armata Română atunci. Decizia de a doborî drona este una imediată, în secunda în care este etichetată ca fiind ostilă', a subliniat Radu Miruță.
În contextul în care România nu este în război, el a susținut necesitatea unui protest diplomatic ferm.
'Nu cred că este nevoie de o escaladare militară, dar cred că este nevoie de un protest diplomatic. De unde până unde, România trebuie să-și consume constant resurse pentru a doborî drone trimise din Rusia, care nu au voie să intre în România?
Totuși, haideți să ne uităm la situație așa cum e ea în realitate, România nu este o țară aflată în război, România nu are declarat un război față de Federația Rusă.
Citeşte şi: Timp record: două drone doborâte în 24 de ore. Radu Miruță explică diferențele dintre atacuri
De ce sunt trimise aceste drone într-o țară în care situația este de o cu totul altă natură decât e în Ucraina?
Mă rog, unele sunt lovite de apărarea antiaeriană din Ucraina, altele sunt deviate, unele ciupesc foarte puțin spațiul aerian', a mai afirmat ministrul interimar al Apărării.
El a afirmat că piloții români care au doborât dronele rusești în spațiul aerian al NATO au fost apreciați inclusiv de comandanți britanici și alți reprezentanți ai țărilor aliate, conform Agerpres.
Citeşte şi: Radu Miruță: SAFE a repus în mișcare fabrici uitate de guverne și le oferă o șansă prin retehnologizare
'Comandantul militar de acolo a știut numele pilotului român. Era un comandant din Marea Britanie care mi-a spus: 'Domnule ministru, nu vă dați seama, între noi piloții, ce artă a reușit acest băiat.
Este o chestiune profesională fantastică pe care un pilot o reușește'. Sunt convins că așa este și meritul acestor oameni, este unul dincolo de pasiunea și de obligația pe care o au.
Sunt niște artiști care reușesc să facă lucruri fantastice și să se vorbească despre România așa de frumos', a evidențiat ministrul Miruță.
Totodată, el a mai menționat că în condițiile în care nu existau bazele legale pentru ca piloții români care au doborât drone rusești să fie recompensați, s-a găsit modalitatea pentru a fi avansați în grad înainte de termen.