6 august 1945 trebuia să fie ultima zi de lucru în Hiroshima înainte de a se întoarce acasă, la Nagasaki.
Yamaguchi și colegii săi petrecuseră vara lucrând la proiectarea unui nou petrolier și aștepta cu nerăbdare să se întoarcă în sfârșit acasă la soția sa, Hisako, și la băiatul lor, Katsutoshi.
Prima bombă atomică la Hiroshima
În jurul orei 8:15, în acea dimineață, Yamaguchi mergea spre șantierul naval al Mitsubishi pentru ultima oară când a auzit motorul unei aeronave deasupra capului.
Privind spre cer, a văzut un bombardier american B-29 planând deasupra orașului și aruncând un obiect mic conectat la o parașută.
Deodată, cerul s-a aprins într-un fulger de lumină. S-a aruncat într-un șanț înainte să se audă bubuitul exploziei.
Unda de șoc l-a aspirat pe Yamaguchi de la pământ, l-a învârtit în aer ca o tornadă și l-a aruncat pe un teren din apropiere. Se afla la mai puțin de trei kilometri de punctul zero.
„Nu știam ce s-a întâmplat”, a declarat el mai târziu pentru ziarul britanic The Times.
„Cred că am leșinat o vreme. Când am deschis ochii, totul era întunecat și nu vedeam mare lucru. A fost ca începutul unui film la cinema înainte ca imaginea să înceapă, când sunt cadrele goale, fără niciun sunet.”
Explozia atomică ridicase suficient praf și resturi pentru a acoperi soarele dimineții.
Yamaguchi era acoperit de torenți de cenușă și abia a putut să vadă norul ca o ciupercă ridicându-se pe cer peste Hiroshima.
Fața și antebrațele îi fuseseră arse grav, iar ambele timpane erau sparte. După ce a rătăcit prin șantier, și-a găsit colegii Akira Iwanaga și Kuniyoshi Sato, ambii care supraviețuiseră exploziei.
La 7 august s-au îndreptat spre gară, despre care auziseră că încă funcționează. Până la gară, au privit năuciți imaginile de coșmar, incendii nestinse, clădiri spulberate și cadavre carbonizate și topite.
Multe dintre podurile orașului fuseseră transformate în fiare răsucite, iar la o traversare a unui râu, Yamaguchi a fost nevoit să înoate printr-un strat de cadavre plutitoare.
A doua bombă atomică la Nagasaki
Ajuns acasă, la Nagasaki, a auzit știrile despre Hiroshima. La șaisprezece ore după explozie, președintele Harry Truman a ținut un discurs care a dezvăluit pentru prima dată existența bombei atomice.
„Este o valorificare a puterii de bază a universului”, a spus el. „Forța din care soarele își trage puterea a fost dezlegată împotriva celor care au adus război în Orientul Îndepărtat.”
Explozia a ucis imediat 80.000 de oameni, iar alte zeci de mii aveau să piară în săptămânile care au urmat. Truman a avertizat în declarația sa că, dacă Japonia nu se predă, să se aștepte „la o ploaie distrugătoare din aer, așa cum nu s-a văzut niciodată pe acest pământ”.
Febril și înfășat în bandaje, pe punctul de a se prăbuși, Yamaguchi s-a târât din pat în dimineața zilei de 9 august și s-a prezentat la serviciu la biroul Mitsubishi din Nagasaki.
În jurul orei 11 a.m., a avut o întâlnire cu un director al companiei care a cerut un raport complet despre Hiroshima.
Inginerul a povestit evenimentele din 6 august — lumina orbitoare, boom-ul asurzitor, dezastrul, morții, dar superiorul său l-a acuzat că este nebun. Cum ar putea o singură bombă să distrugă un întreg oraș?
Yamaguchi încerca să explice tot ceea ce trăise, când, din nou, o explozie ca un fulger alb irizat s-a petrecut. Câteva secunde mai târziu, unda de șoc a spulberat ferestrele biroului.
„Am crezut că norul ciupercă m-a urmărit de la Hiroshima”, a declarat el mai târziu, potrivit history.com.
Bomba atomică care a lovit Nagasaki a fost chiar mai puternică decât cea aruncată pe Hiroshima, dar, după cum va afla mai târziu Yamaguchi, geografia deluroasă a orașului a mai înăbușit explozia.
Pentru a doua oară în trei zile, avusese ghinionul de a se afla la trei kilometri de o explozie nucleară. Pentru a doua oară, avusese norocul să supraviețuiască.
După ce a fugit din ruinele clădirii Mitsubishi, Yamaguchi s-a repezit acasă, pentru a-și găsi familia. O parte a casei lui fusese redusă la moloz, dar a descoperit curând că soția și fiul scăpaseră.
Soția lui plecase de acasă cu copilul ca să caute un unguent pentru arsuri pentru soțul ei, iar când s-a petrecut explozia, ea și copilul s-au refugiat într-un tunel.
În zilele care au urmat, doza dublă de radiații a lui Yamaguchi și-a făcut efectul. Părul i-a căzut, rănile de pe brațe s-au transformat în cangrenă și a început să vomite continuu.
La 15 august, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunțat capitularea țării într-o emisiune radio.
„Nu am simțit nimic”, a declarat Yamaguchi. „N-am fost nici nefericit, nici bucuros. Eram grav bolnav, cu febră, nu mâncam aproape nimic, nici măcar nu beam. Am crezut că sunt pe cale să trec pe partea cealaltă.”
Cu toate acestea, spre deosebire de atâtea victime ale expunerii la radiații, Yamaguchi și-a revenit încet și a continuat să ducă o viață relativ normală.
El a servit ca traducător pentru forțele armate americane în timpul ocupației Japoniei, iar mai târziu a predat la o școală înainte de a-și relua cariera de inginer la Mitsubishi.
Împreună cu soția au mai avut încă doi copii în anii 1950, ambele fete.
„Nijyuu hibakusha” sau „persoană bombardată de două ori”
Yamaguchi a evitat să discute public despre experiențele sale până în anii 2000, când a publicat un memoriu și a devenit parte din mișcarea împotriva armelor atomice.
Mai târziu, a călătorit la New York, în 2006, unde a vorbit despre dezarmarea nucleară în fața Națiunilor Unite.
„După ce am experimentat bombardamentele atomice de două ori și am supraviețuit, destinul meu este să vorbesc despre asta”, a spus el în discursul său.
Tsutomu Yamaguchi nu a fost singura persoană care a suportat două explozii atomice.
Colegii săi, Akira Iwanaga și Kuniyoshi Sato, se aflau și ei în Nagasaki când a căzut a doua bombă, la fel ca și Shigeyoshi Morimoto, un producător de zmee care supraviețuise în mod miraculos la Hiroshima, în ciuda faptului că se afla la doar 800 de metri de punctul zero.
În total, 165 de persoane au avut de-a face într-un fel sau altul cu ambele explozii nucleare, dar Yamaguchi a fost singura persoană recunoscută oficial de guvernul japonez drept „Nijyuu hibakusha” sau „persoană bombardată de două ori”.
În cele din urmă, a câștigat distincția în 2009, cu doar un an înainte să moară, la vârsta de 93 de ani.
