VIDEO Misterul oilor din țarcul 13 care se învârt în cerc de 12 zile la o fermă din China

DE Elena Andrei | Actualizat: 22.11.2022 - 19:28
Misterul oilor care se învârt în cerc/Foto: captură video
Misterul oilor care se învârt în cerc/Foto: captură video

O înregistrare video ce arată zeci de oi ce merg în cerc la o fermă dintr-o regiune îndepărtată a Chinei, a devenit virală pentru că animalele au făcut acest lucru timp de 12 zile și nu este clar dacă s-au oprit.

SHARE

Explicația care însoțește imaginile postate de publicația de stat chineză People's Daily îi asigură pe urmăritori că oile sunt sănătoase. Comportamentul acestora a stârnit vii controverse chiar și printre crescătorii de oi din întreaga lume.

Acum, un om de știință crede că a rezolvat misterul, sugerând că ar putea exista un motiv foarte natural în spatele comportamentului bizar al animalelor.

„Oile stau în țarc pentru perioade lungi de timp, iar acest lucru ar putea duce la un comportament stereotip, cu mișcări circulare limitate, din cauza frustrării de a fi ținute în țarc", a declarat pentru Newsweek Matt Bell, profesor la Departamentul de Agricultură de la Universitatea Hartpury din Gloucester, Anglia.

„Celelalte oi se alătură, deoarece sunt animale de turmă, și se leagă sau se alătură prietenilor lor".

Oile se deplasau într-un cerc aproape perfect încă din 4 noiembrie. Nu este clar dacă s-au oprit pentru a mânca sau a bea sau dacă încă se mișcă la unison.

Proprietara fermei de oi, identificată ca Miao, a susținut că la început au fost doar câteva oi, apoi s-a alăturat și restul turmei, relatează Metro.

Deși la fermă există 34 de țarcuri pentru oi, doar oile din unul dintre țarcuri - nr. 13 - s-au comportat astfel.

Citește și

VIDEO O familie de ofițeri ruși a strâns 2,5 milioane $ furând mâncarea soldațiilor. Și-au luat case

VIDEO Două actrițe premiate au fost arestate în protestele din Iran. Riscă pedeapsa cu moartea

Unii au speculat că acest comportament al oilor ar putea fi cauzat și de o boală bacteriană numită listerioză - cunoscută și sub numele de "boala cercului".

Boala poate fi transmisă prin alimente contaminate, sol sau fecale de animale. Aceasta provoacă o gamă largă de simptome, inclusiv depresie, pierderea poftei de mâncare, febră, paralizie parțială și mișcarea în cerc.

Însă, de obicei, listerioza provoacă moartea animalelor infectate în 48 de ore, așa că nu se explică cum de oile din China au continuat să meargă în cerc timp de 12 zile sau mai mult.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te