Vaccinarea, obligatorie în Austria din luna februarie, pentru persoanele de peste 18 ani

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 16.01.2022 - 18:56
Inquam Photos / Costin Dinca
Inquam Photos / Costin Dinca

Austria va introduce obligativitatea vaccinării anti-COVID pentru adulţi la începutul lui februarie, sub riscul unei amenzi ridicate, relatează agenția France Presse.

SHARE

„Aşa cum era prevăzut, vom face vaccinarea obligatorie de la începutul lui februarie” pentru cei de peste 18 ani, a declarat la Viena, în cadrul unei conferinţe de presă, Karl Nehammer, şeful conservator al guvernului, care conduce ţara împreună cu ecologiştii, potrivit AFP, conform Agerpres.

Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populaţia eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.

„Este un proiect sensibil”, dar conform Constituţiei, care necesită „o fază de adaptare" care să le permită celor recalcitranţi să se vaccineze „până la jumătatea lui martie", a mai spus cancelarul Austriei.

Nu mai puţin de 27.000 de persoane au demonstrat sâmbătă în capitala austriacă împotriva acestei măsuri, oamenii acuzând că se încalcă libertăţile individuale.

După intrarea în vigoare a legii, vor fi efectuate controale, iar amenzile vor fi  între 600 şi 3.600 de euro. 

Luată un timp în calcul, vaccinarea minorilor în vârstă de peste 14 ani a fost în cele din urmă abandonată şi numai adulţii vor fi vizaţi de măsură, a precizat liderul conservator în prezentarea proiectului de lege care urmează să fie adoptat joi de parlament.

Citește și: Aproape 300 de copii au fost confirmați cu COVID în ultimele două zile. Patru focare, în școli | Newsweek Romania

Certificatul vaccinal se impune într-un număr crescând de ţări pentru anumite profesiuni, categorii de populaţie sau anumite activităţi. Însă vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toţi rămâne o excepţie. Ea a intrat în vigoare până acum în Ecuador, Tadjikistan, Turkmenistan, Indonezia şi Micronezia.

În Germania, un proiect similar, apărat de noul cancelar social-democrat Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârşitul lui ianuarie.

Guvernul austriac justifică această măsură rară prin sufocarea spitalelor şi dorinţa sa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite potrivit experţilor săi atingerea unei imunităţi colective.

Citește și: GRAFICE 12 județe și Capitala, în scenariul roșu COVID. Incidența în București a sărit de 5 la mie | Newsweek Romania

Măsura dispune de o largă majoritate în cameră, unde conservatorii şi Verzii, dar şi social-democraţii şi liberali susţin textul. Numai extrema dreaptă este împotrivă, în numele protejării libertăţilor individuale.

Excepţii sunt prevăzute pentru femeile însărcinate şi toate persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.

Duminică, potrivit cifrelor guvernului, 5,8 milioane de locuitori din această ţară a Europei centrale care numără 7,4 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare dispuneau de un certificat vaccinal la zi. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te