Autoritățile din Maroc au decis, de la miezul nopții, să suspende pentru o perioadă de două săptămâni zborurile comerciale de pasageri către și dinspre Regatul Maroc, anunță Ambasada României în respectiva țară. Situația este dificilă pentru românii care au rămas blocați acolo, relatează digi24.ro.
Măsura a fost luată din cauza noii variante Omicron.
Decizia a intrat în vigoare la ora 23.59, potrivit anunțului postat pe pagina de Facebook a ambasadei. Măsura este valabilă până la 13 decembrie 2021, la ora 23:59.
"Pentru a putea părăsi teritoriul marocan în această perioadă, invităm cetățenii români din Maroc, care aveau aranjamente de călătorie deja perfectate, să țina legătura direct cu companiile aeriene respective pentru a obține informații cu privire la zborurile speciale care vor opera pe durata suspendării zborurilor comerciale obișnuite.
Citește și: Testele de salivă ale vrajbei. Părinți & sindicate: Nu respectă reguli sanitare. Guvern: Sunt sigure
Situația epidemiologică va fi periodic evaluată de autoritățile marocane în vederea adoptării, respectiv actualizării măsurilor care se vor impune.
Rugăm cetățenii români care se află în Maroc și au dificultăți să revină în țară în perioada imediat următoare să contacteze consulul Ambasadei României la Rabat la nr de telefon 00212664462743 sau e-mail (rabat.cons@mae.ro) sau să ne transmită coordonatele (tel, e-mail) la care pot fi contactați", a anunțat Ambasada României în Maroc.
Citește și: Silviu Dumitrache, șeful spionilor de la „Doi și-un sfert”, două stele de general în ultimul an
La anunțul de pe Facebook al ambasadei, mai mulți români au cerut ajutor să se găsească o soluție pentru ca ei să se poată întoarce în țară.
Mai multe familii sau grupuri au spus că sunt acolo în vacanță și că zborurile le-au fost anulate.
"Putem ajunge oriunde în Maroc (pe orice aeroport) dacă se organizează un zbor. Zborul nostru care ar fi trebuit să fie pe 5 decembrie a fost anulat și nu avem nicio opțiune de a pleca. Am contactat compania aeriană. Deși pretind că operează câteva zboruri în continuare, le anulează pe măsură ce se apropie data zborului. Vă rog să ne ajutați să ajungem în țară pentru că am rămas fără opțiuni", este unul dintre mesaje.