Trei ţări vor participa pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial de Fotbal. Care sunt?
Trei ţări vor participa pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial de Fotbal. Care sunt? Drumul către Cupa Mondială 2026 continuă, iar națiunile din întreaga lume concurează pentru un loc în cea de-a 23-a ediție a competiției.
Drumul către Cupa Mondială 2026 continuă, iar națiunile din întreaga lume concurează pentru un loc în cea de-a 23-a ediție a competiției.
Urmând să fie găzduit în SUA, Mexic și Canada, în iunie și iulie 2026, acesta este primul turneu mondial de fotbal care va include 48 de echipe, reprezentând o premieră după adoptarea formatului cu 32 de echipe în 1998, scrie Olympics. Trei ţări vor participa, pentru prima dată în istorie, la Cupa Mondială.
Trei ţări vor participa pentru prima dată în istorie la Campionatul Mondial de Fotbal. Care sunt?
Momentan, 28 de echipe din 48 s-au calificat. În prezent, România ocupă locul 3 în Grupa H.
Fiind mai multe echipe participante, există și oportunități mai mari de calificare pentru țările din întreaga lume. De exemplu, vor fi disponibile până la 10 locuri pentru națiunile africane și până la 9 pentru cele din Asia, în funcție de câștigătorii play-off-urilor intercontinentale.
Prima națiune calificată, alături de gazde, a fost Japonia, care a obținut a opta participare consecutivă la Cupa Mondială pe 20 martie 2025. Campioana en-titre, Argentina, și-a asigurat locul câteva zile mai târziu.
Celebrul Estadio Azteca din Mexico City va găzdui meciul de deschidere al Cupei Mondiale din 2026, pe 11 iunie, după ce anterior a găzduit două finale ale Cupei Mondiale și meciul pentru medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Mexico City din 1968.
Finala Cupei Mondiale din 2026 va avea loc pe stadionul din New York/New Jersey, pe 19 iulie 2026, marcând a doua finală masculină a Cupei Mondiale găzduită în SUA, după cea din 1994.
Cele trei ţări gazdă au fost calificate din start
Cele trei țări gazdă, SUA, Mexic şi Canada, s-au calificat automat, în timp ce țările din confederațiile UEFA (Europa), CONMEBOL (America de Sud), CONCACAF (America de Nord/Centrală și Caraibe), AFC (Asia), OFC (Oceania) și CAF (Africa) trebuie să treacă prin preliminarii.
Echipe calificate în urma preliminariilor
Până acum, s-au calificat 28 din cele 48 de echipe. Astfel, ţările calificate sunt următoarele:
- Canada (Ţară gazdă)
- Mexic (Ţară gazdă)
- SUA (Ţară gazdă)
- Australia
- Iran
- Japonia
- Iordania
- Republica Coreea
- Qatar
- Arabia Saudită
- Uzbekistan
- Algeria
- Capul Verde
- Coasta de Fildeș
- Egipt
- Ghana
- Maroc
- Senegal
- Africa de Sud
- Tunisia
- Argentina
- Brazilia
- Columbia
- Ecuador
- Paraguay
- Uruguay
- Noua Zeelandă
- Anglia
O premieră pentru trei ţări
Pentru Uzbekistan, Iordania şi Capul Verde, va fi prima participare din istorie la Cupa Mondială.
Uzbekistanul a ajuns la prima sa Cupă Mondială după ce s-a clasat pe locul doi în a treia rundă a calificărilor asiatice, pe 5 iunie.
Iordania s-a calificat şi ea la prima sa Cupă Mondială pe 5 iunie, după ce a învins Omanul cu 3-0 la Muscat, iar Irakul a pierdut în fața Republicii Coreea.
Citește și: O echipă de fotbal și-a învins adversarii cu talismane aducătoare de ghinion. Români, în campionat
Capul Verde şi-a asigurat prima participare, clasându-se în fruntea Grupei D, asigurându-şi locul după o victorie cu 3-0 asupra Eswatini. O țară cu puțin peste 500.000 de locuitori, Capul Verde a devenit a doua cea mai puțin populată națiune care a ajuns la Cupa Mondială, după Islanda, la Rusia 2018.
Cum sunt distribuite locurile la CM 2026 (pe continente)
-
Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii (Ţări gazdă)
-
16 locuri pentru UEFA
-
9 locuri pentru zona africană (CAF)
-
8 locuri pentru zona asiatică (AFC)
-
3 locuri pentru America Centrală (CONCACAF)
-
un loc pentru Oceania (OFC)
-
6 locuri pentru America de Sud (CONMEBOL)
-
2 locuri din play-off-urile intercontinentale
Tragerea la sorţi pentru grupele CM 2026 are loc pe 5 decembrie
Tragerea la sorţi pentru meciurile din grupe va avea loc pe 5 decembrie 2025, la Centrul Kennedy din Washington D.C.
Așa cum a fost anunţat, Centrul Kennedy va servi drept locație pentru oficialii echipelor, ambasadori, fanii care reprezintă orașele gazdă ale turneului și reprezentanții presei internaționale, printre alții, care se vor reuni cu ocazia uneia dintre etapele majore pe drumul către cea mai mare și mai captivantă Cupă Mondială organizată vreodată, potrivit FIFA.
Centrul Kennedy este centrul cultural național al Americii și un memorial viu dedicat președintelui John F. Kennedy, atrăgând milioane de vizitatori în fiecare an la peste 2.000 de spectacole, evenimente și expoziții. În decembrie, emblematicul Trofeu al Cupei Mondiale va străluci la fața locului, în timp ce cele mai bune echipe naționale din lume își vor descoperi următorii pași pe drumul către ridicarea râvnitei coroane, pe stadionul din New York/New Jersey.