SUA trimit nave de război în Golf pentru operațiuni de liberă navigație. Urmează Marea Neagră?

DE Adina Mutăr | Actualizat: 21.07.2023 - 21:17
SUA trimit nave de război în Orientul Mijlociu-Foto: mil.in.ua
SUA trimit nave de război în Orientul Mijlociu-Foto: mil.in.ua

SUA trimit nave de război în Orientul Mijlociu pentru operațiuni de liberă navigație contra Iranului, a anunțat secretarul Apărării, Lloyd Austin. Decizia este un răspuns la încercările Teheranului de a sechestra nave comerciale. Urmează Marea Neagră?

SHARE

SUA trimit nave de război în Orientul Mijlociu pentru operațiuni de liberă navigație contra Iranului care, în ultimii doi ani, a încercat să atace peste 20 de nave.

Scopul Comandamentului Central este de a proteja comerțul internațional, de a menține ordinea și de a preveni destabilizarea regională. Aceste forțe se adaugă celor deja trimise la începutul săptămânii.

SUA trimit nave de război în Golf pentru operațiuni de liberă navigație. Urmează Marea Neagră?      

„Aceste forțe suplimentare oferă capacități unice, care, alături de națiunile noastre partenere din regiune, protejează și mai mult fluxul liber al comerțului internațional și susțin ordinea internațională bazată pe reguli și descurajează activitățile iraniene de destabilizare în regiune”, a declarat generalul Michael „Erik” Kurilla, comandantul Comandamentului Central al SUA, potrivit mil.in.ua.

Publicația Military Times, care citează oficiali americani de rang înalt, a dezvăluit componența grupului trimis: Bataan Amphibious Ready și Unitatea 26 Expediționară Marină.

Citește și: Războiul se extinde în Marea Neagră. Ucraina consideră ostile navele ce intră în porturile rusești

Grupul este format din trei nave, inclusiv Bataan, o navă de asalt amfibie, docul de transport Mesa Verde și nava de debarcare Carter Hall.

Grupul a părăsit Norfolk, Virginia, la începutul acestei luni.

Cea de-a 26-a Unitate Expediționară Marină este formată din 2.400 de soldați.

Citește și: Putin a blocat transportul în Marea Neagră. România implicată în „operațiuni de liberă navigație”

„Comandamentul Central se angajează să apere libertatea de navigație în zona noastră de responsabilitate, care include unele dintre cele mai importante căi navigabile din lume”, a spus Kurilla.

SUA au întărit grupul de forțe aeriene cu avioane de luptă F-16 și F-35.

Distrugatorul de rachete ghidate USS Thomas Hudner a fost, de asemenea, desfășurat pentru a întări forța navală.

În Marea Neagră funcționează blocada lui Putin

Marinetraffic.com nu arată absolut nicio mișcare a navelor în largul coastei ucrainene a Mării Negre și este puțin probabil ca transportul maritim să se reia, potrivit 19fortyfive.com

Este puțin probabil ca armatorii să-și trimită navele în Ucraina, deoarece costurile pentru asigurarea acestora și a mărfurilor lor sunt prohibitive.

Asigurătorul care acoperă transporturile de cereale din Ucraina și-a suspendat deja polița, după ce Rusia a escaladat conflictul naval din Marea Neagră.

La 19 iulie, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat că, începând cu miezul nopții de 20 iulie, Rusia va considera toate navele care călătoresc în porturile ucrainene drept implicate într-un conflict militar, indiferent de pavilion.

Rusia a mai spus că rezilierea acordului cu cereale înseamnă retragerea garanțiilor de siguranță a transporturilor maritime, instituind astfel o blocadă.

Ucraina a studiat cum să schimbe traseul coridorului de siguranță împreună cu Organizația Maritimă Internațională.

Kievul speră să mute transportul prin apele teritoriale și zona economică exclusivă a României.

Acest lucru ar putea oferi o oarecare protecție. România este membră NATO, iar orice atac asupra transportului maritim în apele sale ar putea implica articolul 5 din Tratatul NATO, care tratează un atac asupra teritoriului oricărui membru NATO ca un atac asupra tuturor membrilor NATO.

Este de așteptat ca, în virtutea dreptului la liberă navigație, SUA să trimită nave de război ce vor escorta transporturile.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te