„FIFE a interzic pisicilor și motanilor din Rusia să participe la expoziții internaționale
Federația Internațională a Felinelor (FIFE) a interzis pisicilor și motanilor, ai căror proprietari trăiesc în Rusia, să ia parte la expozițiile FIFE organizate în afara granițelor țării. Măsura a intrat în vigoare începând cu 1 martie, scrie Lenta.ru.
Sancțiunile occidentale au legătură cu operațiunea specială din Ucraina. În plus, nici o felină crescută în Rusia nu va putea fi dusă sau înregistrată în vreunul dintre registrele genealogice ale FIFE din afara Rusiei.
FIFE a explicat că restricțiile introduse ar putea fi revizuite dacă va fi nevoie”, a anunțat Ambasada Rusiei la București.
Citește și: VIDEO Portul Mariupol, bombardat și asediat de ruși. 200.000 de civili ucraineni, „captivi” în oraș
Ce pisici vând rușii
Albastra de Rusia, o pisică liniștită și blândă, atrage toate privirile prin prisma ochilor săi strălucitori și a blănii sale argintii. Eleganta felină se adaptează ușor la stările de spirit ale stăpânilor, reprezentând o adevărată sursă de terapie pentru aceștia. Pe de altă parte, sunt un pic timide și rezervate cu străinii. Cu toate că dau impresia de o personalitate rece, ele sunt foarte afectuoase cu cei dragi. Puteți avea o felină din această rasă tot pentru suma de 3000 de dolari.
Pisicile din eleganta rasă rusească Peterbald pot fi fără păr, având o piele catifelată, fiind recunoscute și pentru constituția lor musculară. Acestea datează încă din 1988, în Rusia, apoi a fost “exportată” și în alte țări din Europa. Primul exemplar din această rasă a fost obținut din împerecherea dintre un Donskoy rusesc și un shorthair oriental. Este o pisică inteligentă, sensibilă și afectuoasă, căreia îi place să se odihnească lângă stăpân. De asemenea, trebuie acordată o atenție deosebită pielii acesteia, deoarece este predispusă la arsuri solare, astfel că nu poate sta timp îndelungat în soare. O pisică din această rasă vă poate bucura căminul pentru o sumă de 5000 de dolari, scrie luxury.ro.