Lavrov îi îndeamnă pe kurzii din Siria să-l sprijine pe Assad, împotriva Turciei

DE Adina Mutăr | Actualizat: 29.05.2022 - 16:01
Lavrov îi îndeamnă pe kurzii din Siria să-l sprijine pe Assad/foto: tass

Turcia nu poate rămâne indiferentă la evoluțiile care au loc în Siria, a declarat ministrul de Externe al Rusiei. Însă acesta i-a îndemnat pe kurzii din Siria să se alăture forțelor dictatorului Bashar al-Assad, împotriva Turciei.

SHARE

Într-un interviu acordat canalului de știri RT Arabic, Serghei Lavrov a afirmat că prezența militară rusă în Siria este urmare a invitației regimului sirian al lui Bashar al-Assad.

„Vom continua să ajutăm Damascul să își recupereze tot teritoriul”, a precizat Lavrov, subliniind că în Siria se află și trupe „neinvitate".

„Soldații americani ocupă o parte semnificativă a teritoriului sirian pe malul estic al râului Eufrat", a spus el, adăugând că scopul lor este de a crea „un așa-zis stat".

El a reafirmat că Moscova a fost în contact permanent cu kurzii din Siria, la fel cu oricare  alt grup din țară, și i-a îndemnat să mențină dialogul cu Damascul.

„Un acord care ar putea asigura coexistența tuturor părților în cadrul unui stat unificat ar fi cea mai bună soluție”, a declarat Lavrov.

Citește și

Un nou front: Erdogan a anunțat operațiuni militare în Siria, contra forțelor YPG, susținute de SUA

VIDEO Turcia și SUA, risc de confruntare în operațiunea militară anunțată de Erdogan în Siria

Regimul Assad a cauzat cea mai mare criză umanitară de la Al Doilea Război Mondial, potrivit ONU, prin reprimarea brutală a revoltei populației. Armata regimului, susținută de ruși și de milițiile șiite susținute de Iran a depopulat Siria.

Odată cu invazia din Ucraina, care durează mult peste evaluările inițiale ale Kremlinului, Rusia a relocat unități pe care le avea în Siria pe noul front.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că Ankara va lansa în curând noi operațiuni militare de-a lungul frontierelor sale sudice pentru a crea zone sigure de 30 de kilometri adâncime pentru a combate amenințările teroriste din aceste regiuni.

Operațiunea va viza probabil nordul Siriei, unde Turcia a lansat mai multe operațiuni militare începând din 2016 pentru a submina Unitățile de apărare a poporului kurd (YPG) și SDF, susținute de americani.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te