La gala premiilor Oscar vor participa doar cei nominalizaţi. Petrecerea de final nu va avea loc

DE Miruna Moldoveanu | 16.03.2021 - 14:50
La gala premiilor Oscar vor participa doar nominalizații și însoțitorii acestora/FOTO: Getty
La gala premiilor Oscar vor participa doar nominalizații și însoțitorii acestora/FOTO: Getty

La gala premiilor Oscar din acest an vor participa doar cei nominalizaţi şi însoţitorii lor şi nu va avea loc tradiţionala petrecere de final, scrie EFE.

SHARE

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile anunţate de organizatori pentru a putea respecta restricţiile impuse de pandemia de coronavirus şi a fi evitată o ceremonie în întregime online.

Revista Variety a publicat luni o scrisoare a preşedintelui Academiei Americane de Film (AMPAS) David Rubin, în care acesta face o serie de dezvăluiri despre ceremonia care va avea loc pe 25 aprilie - în aceeaşi zi în care au fost anunţate şi nominalizările la cea de-a 93-a ediţie a premiilor Oscar, în cadrul cărora filmul "Mank" a fost nominalizat la 10 categorii.

"Nomadland", principalul favorit al acestui sezon neobişnuit al premiilor Oscar, a primit şase nominalizări.

"Anul acesta, cei care asistă în persoană la aceste premii vor fi doar cei nominalizaţi, cei care îi însoţesc şi prezentatorii", a precizat Rubin în această scrisoare.

Restricțiile au fost impuse pentru ca gala premiilor Oscar să nu se desfășoare online

Această decizie va reduce substanţial numărul participanţilor la gala premiilor Oscar. Anul acesta s-a renunţat, de exemplu, la biletele de intrare la care aveau acces prin tragere la sorţi membrii Academiei pentru a asista la marea gală.

David Rubin a regretat de asemenea faptul că, anul acesta, se va renunţa şi la alte evenimente foarte importante, precum dejunul cu nominalizaţii la premiile Oscar, desfăşurat cu o săptămână înainte de gală, sau la petrecerea Governor's Ball, organizată imediat după ceremonie.

Preşedintele AMPAS a precizat că prioritatea este acum siguranţa şi sănătatea participanţilor, dar s-a arătat încrezător că aceste Oscaruri vor fi "unice" şi "memorabile". El a dezvăluit totodată că gala va fi transmisă din două locaţii diferite: Dolby Theatre din Los Angeles, gazda tradiţională a premiilor Oscar, şi gara centrală Union Station din Los Angeles, principala noutate a acestor premii.

Steven Soderbergh, printre producătorii galei din acest an

În aşteptarea concretizării detaliilor acestei gale neobişnuite, a fost confirmat faptul că Steven Soderbergh va fi unul dintre producătorii ceremoniei prilejuite de cea de-a 93-a ediţie a premiilor Oscar, alături de Stacey Sher şi Jesse Collins.

"Viitoarele Oscaruri sunt ocazia perfectă pentru inovaţie şi pentru imaginarea unor noi posibilităţi de organizare acestor premii", declarase în decembrie David Rubin.

"Suntem entuziasmaţi şi terifiaţi în egală măsură", au precizat Soderbergh, Sher şi Collins, care vor debuta ca producători ai premiilor Oscar.

"Ca urmare a situaţiei extraordinare în care ne aflăm, avem oportunitatea de a ne focaliza în mod diferit asupra cinematografiei şi oamenilor şi sperăm să creăm un show, care să fie vizionat asemenea filmelor pe care le îndrăgim cu toţii", au adăugat ei.

„Colectiv”, pe lista scurtă la două categorii

Jesse Collins a produs mai multe gale ale premiilor Grammy, în timp ce Stacey Sher a fost nominalizat de două ori la premiul Oscar pentru cel mai bun film, cu "Erin Brockovich" (2000) şi "Django Unchained" (2012).

La rândul său, Steven Soderbergh este unul dintre cineaştii cei mai respectaţi şi mai prolifici de la Hollywood şi a câştigat Oscarul pentru cea mai bună regie cu filmul "Traffic" (2000).

Din filmografia sa fac parte titluri ca "Sex, Lies and Videotape" (1989), trilogia "Ocean's Eleven" (2001, 2004, 2007), sau "biopic-ul" în două părţi despre Che Guevara "Che: Part One" şi "Che: Part Two" (ambele din 2008), potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te