Președintele SUA, Joe Biden, a solicitat o convorbire cu președintele francez, dar Macron l-a pus „în așteptare”. Un purtător de cuvânt al Președinției franceze a declarat luni că Macron dorește să obțină câteva „clarificări” și va accepta apelul telefonic „în zilele următoare”.
La o zi după solicitarea lui Biden, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat că este „foarte mândru” de relația țării sale cu Franța și că „dragostea noastră pentru Franța este indestructibilă”.
Citește și
Australia despre AUKUS: Submarinele vor avea propulsie nucleară, nu focoase nucleare
Scandalul submarinelor: Întâlnirea miniștrilor Apărării din Franța și Marea Britanie, anulată
Declarațiile vin după știrile de săptămâna trecută că Australia anulează un acord privind achiziționarea a opt submarine cu propulsie nucleară din Franța, preferând să cumpere din Statele Unite, în cooperare cu Marea Britanie.
Președintele Macron a declarat că Franța își va apăra interesele, indiferent ce vor spune „aliații” săi care „l-au înjunghiat pe la spate”, generând o criză gravă.