G20 promite o distribuire echitabilă a vaccinurilor anti-COVID în lume, mai ales în țările sărace

DE Valentin Mirică | Actualizat: 22.11.2020 - 22:18

Liderii statelor din G20 s-au angajat să depună "toate eforturile" pentru a asigura o distribuire echitabilă a vaccinurilor împotriva COVID-19 în lume şi pentru a susţine ţările sărace, arată declaraţia finală a unui summit organizat sâmbătă şi duminică de Arabia Saudită.

SHARE

"Am mobilizat resurse pentru a răspunde nevoilor de finanţare imediate în domeniul sănătăţii mondiale în scopul susţinerii cercetării, dezvoltării, fabricării şi distribuirii de diagnostice, tratamente şi vaccinuri sigure şi eficiente contra COVID-19'', au susţinut liderii ţărilor G20 în declaraţia finală a unui summit organizat sâmbătă şi duminică de Arabia Saudită prin videoconferinţă.

În contextul în care ţările cele mai bogate îşi planifică programe de vaccinare, SUA intenţionând să lanseze o astfel de campanie la începutul lunii decembrie, experţii au avertizat că ţările în curs de dezvoltare întâmpină obstacole care ar putea priva numeroase persoane de prima protecţie contra SARS-CoV-2.

Astfel, s-au înmulţit apelurile ca G20 să contribuie la acoperirea unui deficit de finanţare de 4,5 miliarde dolari în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a garanta accesul tuturor la teste, tratamente şi vaccinuri. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te