Cine a vrut să-l ucidă pe Emmanuel Macron la Damasc? Jurnalist sirian Mazen Rifai: „Sunt mai multe ipoteze”

Macron a sosit în Siria luni seară, devenind primul lider al UE care vizitează Siria de la venirea la putere a lui al-Sharaa, în urma căderii regimului Assad în decembrie 2024.

Agenția de știri de stat Sana a declarat că două dispozitive au fost detectate de forțele de securitate, care au explodat în timp ce unitățile specializate au început procesul de dezamorsare a acestora.

Jurnalistul de origine siriană Mazen Rifai explică cine ar fi putut fi atentatorii și ce motiv ar fi avut.

Cine a vrut să-l ucidă pe Emmanuel Macron la Damasc? Jurnalist sirian Mazen Rifai: „Sunt mai multe ipoteze”

Un dispozitiv a fost plasat într-un vehicul parcat, în timp ce celălalt a fost ascuns într-un coș de gunoi, a declarat agenția siriană Sana. Macron s-a aflat în capitală pentru discuții cu omologul său sirian, Ahmed al-Sharaa, la palatul prezidențial.

Newsweek: Cine credeți că ar fi vrut să-l asasineze pe Emmanuel Macron, primul lider european la Damasc după căderea regimului Assad?

Mazen Rifai: Bombele au fost fabricate rudimentar, iar explozia a avut loc în afara perimetrului de securitate al reședinței președintelui francez. Nu au reprezentat nicio amenințare directă pentru reședință sau pentru vizita oficială, care a decurs conform planului. Acest lucru sugerează că erau un grup terorist mic, nefinanțat, poate rămășițe ale celulelor ISIS. 

Scopul vizitei, dacă este analizat, era legat de situația din Liban și de restituirea bunurilor înghețate ale familiei Assad în Franța. Atunci probabilitatea duce către cei afectați de vizită, legate de regimul Assad.

Aceste atentate ar putea fi legate de „axa rezistenței” sponsorizată de Iran, care include Hezbollah-ul libanez, atât de prezent în regimul Assad? 

Resturile regimului și rețelele susținute de Iran sunt cei mai probabili actori care vor perturba apropierea Occidentului de Siria, având în vedere motivația și capacitatea lor de a exploata unele dintre aceste resturi și celulele adormite ale Hezbollah pentru a efectua operațiuni de infiltrare. În schimb, rolul armatei kurde SDF este exclus din cauza lipsei lor de motivație.

Credeți că războiul cu Iran s-a încheiat?

Nu s-a încheiat. Scopul principal al războiului nu este victoria militară asupra Iranului, ci victoria economică și controlul asupra resurselor energetice. Pentru a înțelege ce se întâmplă și ce se va întâmpla în Iran, trebuie să ne deplasăm de la baza piramidei către vârful ei pentru a obține o perspectivă mai cuprinzătoare. Este un război economic și o luptă pentru controlul gazelor, petrolului și coridoarelor internaționale. 

Departe de America de Sud și Venezuela și de ceea ce s-a întâmplat acolo, trecem la Orientul Mijlociu care se confruntă cu o nouă ecuație. Puterea nu mai este măsurată doar prin numărul de rachete sau avioane, ci prin capacitatea de a controla coridoarele maritime și terestre. 

Prin prisma intereselor economice există două alianțe: prima alianță este Rusia, China, Iran și celelalte state afiliate lor, împreună cu proiectul Belt and Road chinez; cealaltă alianță este Europa, Statele Unite, Israel și celelalte state afiliate lor, împreună cu proiectul coridorului indo-european. În același timp, rămân unele țări care își distribuie loialitățile în funcție de interesele lor strategice, precum Turcia. 

Citește și: VIDEO Alertă la Damasc! Două bombe au explodat în timpul vizitei președintelui Franței Emmanuel Macron

Lupta pentru coridoare începe din vestul Mării Mediterane, unde se află vitala strâmtoare Gibraltar, care leagă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic și reprezintă legătura dintre lumea întreagă și bazinul mediteranean. Acest coridor este controlat de Maroc, Spania și Regatul Unit al Marii Britanii. 

Dar după ce Rusia și-a pierdut aliații în Libia, s-a orientat spre consolidarea prezenței sale militare în Algeria, unde Algeriei i-au fost livrate recent primele bombardiere și avioane de luptă rusești grele și cu raza lungă de acțiune de tip Sukhoi "Su-34" (Su-34M), în paralel cu intrarea în serviciu a avioanelor stealth de generația a cincea "Su-57" (Su-57E).

Această mișcare întărește într-un mod fără precedent capacitățile strategice de descurajare aeriană și maritimă ale armatei algeriene peste bazinul Mării Mediterane și coridoarele vitale înconjurătoare, pentru a realiza un echilibru de forțe cu NATO în această regiune. 
La fel de importante sunt și cele trei coridoare: Canalul Suez, Strâmtoarea Ormuz și Bab el-Mandeb. 

Războaiele petrolului afectează economia mondială

Cum intervine SUA în această ecuație?

În jurul Fâșiei Gaza, armata SUA a început să construiască o bază uriașă la graniță, nu departe de Re’im, o așezare israeliană din apropierea Gaza. Capacitatea ei este de 10.000 de persoane. Scopul este de a forma o forță militară internațională compusă din: Egipt – Maroc – Kazahstan – Albania – Kosovo – Indonezia. Aceasta este Forța Internațională de Stabilitate (ISF) propusă în planul de pace pentru Fâșia Gaza. Indonezia, Maroc, Kazahstan, Kosovo și Albania s-au angajat să trimită trupe militare și forțe de securitate, în timp ce Egipt și Iordania s-au angajat să antreneze membri ai poliției palestiniene.

Scopul concentrării asupra Fâșiei Gaza este obținerea stabilității în securizarea zonei, îndepărtarea influenței Iranului asupra aliatei sale Hamas și începerea exploatării gazului din Marea Gaza — aceeași politică aplicată față de Hezbollah și regimul Assad, instrumente ale Iranului în regiune.

În Strâmtoarea Bab el-Mandeb, unde acționează rebelii houthii susținuți de Iran și mișcarea Al-Shabaab din Somalia, ambele nefiind forțe semnificative și putând fi oprite ușor, Emiratele urmăresc protejarea coridoarelor comerciale și protejarea investițiilor companiilor emiratiene, precum Dubai World Ports, prin acorduri și sprijin pentru sudul Yemenului și pentru Somaliland.

În final ajungem la războiul cu Iran și la scopul său: controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Strâmtoarea se află în apele teritoriale ale Iranului și ale Sultanatului Oman, care controlează efectiv navigația. 20% din consumul mondial de produse petroliere, peste un sfert din comerțul mondial cu petrol lichefiat și o cincime din comerțul cu gaze naturale trec prin această strâmtoare.

Majoritatea țițeiului brut al Arabiei Saudite, Iranului, Emiratelor, Kuweitului și Irakului trece prin strâmtoare. China deține aproape 38% din petrolul tranzitat, ceea ce face ca Strâmtoarea Ormuz să constituie un punct de sprijin central în structura economiei globale, deoarece controlul asupra ei permite influențarea directă a fluxurilor de energie și a prețurilor.

Războiul are ca obiectiv subminarea capacității Iranului de a folosi strâmtoarea ca instrument de presiune, accelerând proiectul coridorului economic între India, Orientul Mijlociu și Europa și proiectul unui coridor terestru de energie printr-o conductă de gaz care se întinde din Qatar până la Marea Mediterană, trecând prin Arabia Saudită, Iordania și Israel, și relevanța crescută a conductei Eilat–Ashkelon ca opțiune practică pentru transportul petrolului din Golful Persic către Marea Mediterană prin Marea Roșie.

Aceasta necesită existența unei păci durabile în regiune între toate statele arabe și Israel și eliminarea a ceea ce se numește „axă a rezistenței” susținută de Iran. Prin urmare, consider că pacea este viitorul acestei regiuni. 

Are Siria vreun rol în acest conflict în condițiile în care nu are un coridor maritim?

Importanța Siriei provine din rezervelor enorme de gaze naturale în largul coastelor sale în bazinul Mării Mediterane de Est; cantitățile sunt estimate la aproximativ 40 trilioane de picioare cubice conform Serviciului Geologic al SUA. 
De asemenea, există mai multe proiecte care subliniază importanța Siriei ca rută strategică și coridor vital pentru transportul gazelor și petrolului din țările Golfului către Europa:

Proiectul conductei de gaz Qatar–Turcia, pentru a transporta gazul din Golf prin Iordania și Siria către Turcia și de acolo pe piețele europene; Proiectul „Cele patru mări” ce conectează Golfului Persic prin Siria la Marea Mediterană și de acolo către Europa, pentru a crea un coridor comercial și de transport energetic. 

Apoi sunt conductele petroliere irakiene. Acestea conectează câmpurile petroliere irakiene prin teritoriul sirian pentru exportul țițeiului către porturile de la Marea Mediterană.

De aceea Rusia urmărește să-și recapete și să-și consolideze prezența militară în Mediterană. Nava rusă „Sparta” are curse către portul Tartus, Siria, încărcată cu echipament militar rus, iar baza Hmeimim încă găzduiește sute de soldați ruși. 

După fuga lui Assad, funcția geopolitică a Siriei în regiune a fost redefinită. Ea va deveni cheia confruntării cu Iran și Hezbollah, asigurând astfel securitatea și stabilitatea prin slăbirea rolului iranian în regiune. Mai este mult de lucru.