„A Promised Land” este așteptat să fie de departe cel mai vândut volum de memorii din istorie, notează BBC.
Obama rememorează în carte călătoriile sale în jurul lumii și întâlnirile sale cu liderii mondiali.
David Cameron, conservatorul educat la colegiul Eton (al aristocrației britanice), care a fost premierul marii Britanii din 2010 până în 2016, era „urban și încrezător” și avea „încrederea ușoară a cuiva care nu a fost niciodată încercat prea greu de viață„
Obama spune că l-a plăcut pe Cameron ca persoană, dar nu ascunde că nu era de acord cu politicile economice ale acestuia.
Despre Vladimir Putin, Obama spune că liderul rus îi aducea aminte de baronii politici pe care i-a întâlnit în Chicago. Scrie despre Putin că era „ca un baron local cu rachete nucleare și drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU”
„Putin îmi aduce aminte de acel soi de oameni care au condus cândva mașinăria politică din Chicago - duri, descurcăreți, lipsiți de sentimente, care știau ei ce știau, care nu ieșeau niciodată din sfera propriilor experiențe și care vedeau patronajul, mita, șantajul, frauda și violența ca instrumente legitime ale muncii lor”, scrie Obama.
Fostul președinte francez era „plin de izbucniri emoționale și retorică exagerată”, „ca un personaj din tablourile lui Toulouse-Lautrec”.
„Discuțiile cu Sarkozy erau amuzante și exasperante, mâinile lui într-o mișcare perpetuă, pieptul i se umfla ca la un cocoș, translatorul său personal era mereu lângă el pentru a-i oglindi cu frenezie fiecare gest și intonație pe măsură ce discuția aluneca de la lingușeli la ton ridicat și apoi la adevărata perspectivă, niciodată abătându-se de la interesul său primar, nedeghizat, care era să fie în centrul acțiunii și să își aroge meritele pentru orice era de arogat niște merite”.
Cancelarul Germaniei este descrisă ca „de încredere, cinstită, corectă, riguroasă intelectual și instinctual amabilă”. Obama notează că Angela Merkel a fost la început sceptică în privința lui, din cauza plăcerii lui de a ține discursuri: „Nu m-am supărat, m-am gândit că probabil pentru un lider al Germaniei o aversiune față de demagogie era un lucru sănătos.”
