Însă auditul nu a tratat ceea ce a dus de fapt la căderea băncii: pierderile sale din obligațiuni și capacitatea băncii de a le gestiona, având în vedere dependența de depozitele potențial slăbite.
Auditorii nu au semnalat riscurile bancare
„Auditorii nu au menționat pericolul din subsidiar sau cutia de dinamită existentă la primul etaj, dar au evidențiat vopseaua descojită de pe jgheabul cu flori”, a spus Erik Gordon, profesor de afaceri la Universitatea din Michigan, întrebându-se retoric: „Cum au putut să rateze riscul ratei dobânzii?”
Citeşte şi: Căderile Silicon Valley Bank și Credit Suisse vor fi resimțite ani de zile, spune șeful JP Morgan
Criza bancară actuală este primul mare test al chestiunilor critice de audit, o măsură menită să ajute investitorii să decodeze riscurile și incertitudinile îngropate în situațiile financiare.
Autoritatea de reglementare a auditului Consiliul de Supraveghere a Contabilității Companiei Publice a introdus chestiuni critice de audit, în anul 2017, pentru a „da viață raportului de audit” propriu-zis.
Descrisă ca fiind cea mai mare schimbare în audituri, din ultimii 70 de ani, noul standard a fost menit să facă opiniile de audit mai utile pentru investitori.
Citeşte şi: În cazul falimentului Silicon Valley Bank, HSBC anunță un acord de salvare pe un preţ fabulos
Până acum însă chestiunile critice de audit nu au reușit să facă lumină asupra problemelor care au cauzat o prăbușire a încrederii în rândul deponenților și investitorilor din multe bănci mici și mijlocii, conform The Wall Street Journal.
Auditorii sunt obligați să înregistreze orice chestiuni critice de audit, atunci când semnează registrele unei companii publice.
Autoritățile de reglementare le definesc ca fiind aspecte care au un impact semnificativ asupra situațiilor financiare și implică judecăți „în special provocatoare, subiective sau complexe” ale auditorilor.
Citeşte şi:
Pierderile Băncii Silicon Valley, din portofoliul său de obligațiuni, par să „îndeplinească fiecare definiție a unei posibile probleme critice de audit”, a declarat Martin Baumann, fost auditor șef la PCAOB, care a avut un rol principal în proiectarea noii măsuri.
Cea mai recentă criză bancară a scos la iveală pariul pe care l-au făcut unele bănci, de a miza puternic pe obligațiunile guvernamentale pe termen lung, care anul trecut au scăzut în valoare, pe măsură ce Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor.
Manevre contabile
Băncile pot păstra aceste pierderi în contabilitate clasificându-și deținerile de obligațiuni ca „deținute până la scadență” sau intenționând să nu le facă să fie vândute vreodată, permițându-le să fie păstrate la cost, nu la valoarea justă.
Industria bancară s-a bazat anul trecut mai mult pe această manevră contabilă, pe măsură ce creșterea ratelor dobânzilor a lovit bilanţurile.
Regulile contabile spun că băncile pot clasifica obligațiunile ca deținute, până la scadență, numai dacă au atât intenția, cât și capacitatea de a le păstra, mai degrabă decât să fie nevoite să le vândă, pentru a face față cererilor de retragere.
Pentru băncile bine capitalizate, probabil că nu este un lucru dificil de făcut. Dar este o problemă mult mai nuanțată, pentru mulți dintre creditorii aflați în centrul celei mai recente crize bancare.
