La 25 de ani de la tragedia Kursk nu există niciun vinovat în cazul morții a 118 persoane (111 membri ai echipajului, cinci reprezentanți ai Diviziei 7 Submarine a Flotei Nordului a Federației Ruse și doi angajați ai întreprinderii Dagdizel).
Echipajele navelor străine din apropiere au simțit două explozii și au anunțat un posibil accident.
Marina Rusă nu și-a dat seama că a avut loc un accident și nu a inițiat o căutare a navei timp de peste șase ore.
Tragedia submarinului Kursk, blestemul lui Putin
Markerul de salvare al submarinului fusese intenționat dezactivat în timpul unei misiuni anterioare și a fost nevoie de mai mult de 16 ore pentru a localiza submarinul, care se afla pe fundul oceanului la o adâncime de 108 metri.
În dimineața zilei de 12 august 2000, Kursk se afla în Marea Barenț, participând la exercițiul „Summer-X”, primul exercițiu naval la scară largă planificat de Marina Rusă în mai bine de un deceniu și, de asemenea, primul de la dizolvarea Uniunii Sovietice.
Potrivit presei ruse, exercițiul a implicat peste 50 de nave și submarine, 40 de nave de sprijin și aproximativ 80 de avioane și elicoptere. În apropiere, exercițiul naval era monitorizat de nave occidentale.
La bordul submarinului Kursk s-a produs două explozii, prima a declanșat un incendiu, a distrus peretele etanș dintre primul și al doilea compartiment, a deteriorat camera de control din al doilea compartiment și a incapacitat sau a ucis echipajul camerei torpilelor și al camerei de control.
La două minute și cincisprezece secunde după prima explozie, alte cinci până la șapte focoase de torpile au explodat. Acestea au făcut o gaură mare în cocă, au prăbușit pereții etanși dintre primele trei compartimente și toate punțile, au distrus compartimentul patru și i-au ucis pe toți cei încă în viață din fața celui de-al șaselea compartiment.
Mulți marinari au supraviețuit exploziilor și au așteptat ajutor
Reactoarele nucleare s-au oprit în siguranță. Investigatorii au concluzionat că 23 de marinari s-au refugiat în micul compartiment al nouălea și au supraviețuit mai mult de șase ore.
Când oxigenul s-a epuizat, au încercat să înlocuiască un cartuș de oxigen chimic cu superoxid de potasiu, dar acesta a căzut în apă uleioasă și a explodat la contact.
Incendiul rezultat a ucis mai mulți membri ai echipajului și a declanșat un incendiu fulgerător care a consumat oxigenul rămas.
Timp de patru zile, Marina Rusă a eșuat în mod repetat în încercările sale de a atașa patru clopote de scufundare și submersibile diferite la trapa de evacuare a submarinului.
Eforturile acesteia au fost criticate ca fiind lente și neadecvate situației. Oficialii au indus în eroare și au manipulat publicul și mass-media și au refuzat ajutorul navelor altor țări din apropiere.
Președintele rus Vladimir Putin a răspuns la întrebările jurnaliștilor în stațiunea Soci de la Marea Neagră, abia la 16 august 2000, admițând că „situația la bordul submarinului Kursk avariat este critică”.
Președintele Vladimir Putin și-a continuat inițial vacanța în Soci, autorizând Marina Rusă să accepte asistență britanică și norvegiană abia după ce au trecut cinci zile.
Două zile mai târziu, scafandrii britanici și norvegieni au deschis în sfârșit o trapă de evacuare din compartimentul al nouălea inundat al ambarcațiunii, dar nu au găsit supraviețuitori.
Minciuni și dezinformare din partea Marinei Ruse
În după-amiaza exploziei, înainte ca Kremlinul să fie informat despre scufundarea submarinului, consilierul american pentru securitate națională, Sandy Berger, și secretarul Apărării, William Cohen, au fost anunțați că Kursk se scufundase.
Odată informați oficial, Marea Britanie, Franța, Germania, Israelul, Italia și Norvegia au oferit ajutor, iar Statele Unite s-au oferit să utilizeze unul dintre cele două vehicule de salvare pentru submersiuni la mare adâncime, dar Guvernul rus a refuzat orice asistență externă.
Ministrul Apărării, Igor Serghiev, a declarat Ambasadei Americane că operațiunile de salvare erau în desfășurare, iar Marina Rusă informa reporterii că o salvare era iminentă.
Primul anunț oficial al accidentului a fost făcut de Guvernul rus luni, 14 augus, când a comunicat presei că submarinul Kursk a avut „dificultăți tehnice minore” cu o zi înainte - de fapt, trecuseră două zile.
Oficialii ruși au declarat că submarinul „a coborât pe fundul oceanului”, că au stabilit contactul cu echipajul, că pompează aer și energie și că „toți cei aflați la bord sunt în viață”.
BBC a relatat că echipajul Kursk „a fost forțat să eșueze” submarinul deoarece acesta „se defectase în timpul exercițiilor”, dar echipele de salvare erau „în contact radio cu navele de suprafață”.
Comandantul britanic al Seaway Eagle, Paul Russel (centru) cere la comandantul Flotei Nordice a Rusiei, amiralul Popov, permisiunea de a acorda ajutor echipajului Kursk - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
La cinci zile după accident, la 17 august 2000, președintele Putin a acceptat oferta de asistență a guvernelor britanic și norvegian, potrivit The Moscow Times.
La 21 august, după ce scafandrii norvegieni au confirmat că nimeni nu era în viață în compartimentul nouă, șeful Statului Major al Flotei de Nord a Rusiei, Mihail Moțak, a anunțat publicul că Kursk a fost inundat și că toți membrii echipajului său au murit.
Rusia a acuzat NATO că i-au scufundat submarinul
Luni, 14 august, a început diversiunea ca să se ascundă incompetența Marinei Ruse.
Amiralul Vladimir Kuroedov a declarat că accidentul a fost cauzat de o coliziune gravă cu un submarin NATO, fără a furniza vreo dovadă.
Comandanții superiori ai Marinei Ruse au repetat această afirmație timp de mai bine de doi ani după dezastru. Această „explicație” este difuzată și astăzi pentru a-l scoate pe Putin basma curată pentrutragedia submarinului Kursk, pentru care a fost interpelat mereu de rudele victimelor.
La 26 iulie 2002, aproape doi ani mai târziu, Comisia guvernamentală și procurorul general rus Vladimir Ustinov au anunțat că peroxidul de hidrogen din torpila falsă din interiorul celui de-al patrulea lansator a cauzat explozia inițială care a scufundat Kursk.
Raportul secret al Procuraturii Generale din Rusia
Ustinov a publicat un raport strict secret în 133 de volume în august 2002, la doi ani după dezastru.
Guvernul a publicat un rezumat de patru pagini în Rossiskaia Gazeta care a dezvăluit „încălcări uimitoare ale disciplinei, echipamente de proastă calitate, învechite și prost întreținute”, plus „neglijență, incompetență și management defectuos”.
Raportul a afirmat și că operațiunea de salvare a fost întârziată nejustificat, învinuind Marina Rusă care nici nu a informat despre incident în timp util.
Oricum, nimeni nu a avut de suferit de pe urma acestui raport.
