Potrivit specialiștilor, norul se deplasează la o altitudine de peste 3.000 de metri.
Potrivit specialiștilor, norul se deplasează la o altitudine de peste 3.000 de metri.
Un nou flux de lavă care coboară din vulcanul insulei spaniole La Palma, mai fluid decât cele anterioare, avansează rapid spre municipiul Tazacorte şi se situează la aproximativ 1.000 de metri distanţă de mare, relatează EFE.
Unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia, Merapi, a erupt luni, expulzând lavă incandescentă şi cenuşă, relatează AFP.
Anul 1990 reprezintă un moment de cotitură în percepția față de mineri. Sabia cu două tăișuri, ridicată atunci de ei, ne-a răpit 30 de ani ca națiune, dar a însemnat și pentru ei începutul sfârșitului.
Autorităţile au emis un ordin de evacuare pentru o parte din teritoriul insulei St Vincent, din Caraibe, după ce seismologii au avertizat că vulcanul La Soufriere pare pe punctul de a erupe, informează DPA.
Oamenii de ştiinţă din Filipine au ridicat marţi nivelul de alertă pentru al doilea cel mai activ vulcan din ţară în urma mai multor semnale care indică o creştere a activităţii, scrie DPA.
Vulcanul Etna, cel mai activ vulcan al Europei a erupt din nou în dimineața zilei de joi, imagini spectaculoase fiind publicate de BBC News.
Presa locală şi utilizatorii reţelelor de socializare au publicat imagini şi înregistrări de la faţa locului în care se pot vedea un nor gigantic de fum ridicându-se din crater şi un râu de lavă care se scurgea pe versant.