Povestea copilăriei zdruncinate a „monstrului din Anzi”, criminalul în serie cu 300 de victime. Pedro Alonso Lopez, cunoscut sub numele de "Monstrul din Anzi", este un criminal în serie columbian condamnat care ar fi ucis peste 300 de persoane.
Povestea copilăriei zdruncinate a „monstrului din Anzi”, criminalul în serie cu 300 de victime. Pedro Alonso Lopez, cunoscut sub numele de "Monstrul din Anzi", este un criminal în serie columbian condamnat care ar fi ucis peste 300 de persoane.
Jocurile Olimpice de la Paris aduc foarte multe noutăți în privința organizării. Publicul a fost adus mult mai aproape de sportivi, orașul devenind o imensă arenă. Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic, a vorbit despre atmosfera din "Orașul Luminilor".
Vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe a fost inclus pe lista medicamentelor gratuite, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Un studiu realizat în România timp de șase luni arată că adolescenții dependenți de tehnologie stau mai puțin timp afară, în aer liber, decât deținuții. Tinerii care au participat la acest studiu și-au verificat telefoanele de 434 de ori, în medie, pe zi.
Explozie uriașă la rafinăria Lukoil din regiunea rusească Volgograd după un atac cu drone. Forțele ucrainene au lansat un nou atac cu drone kamikaze asupra Federației Ruse. O rafinărie de petrol controlată de Lukoil a explodat și a fost cuprinsă de flăcări uriașe.
Ucraina se răzbună. Patru persoane au fost ucise și alte 20 rănite în regiunea rusă Belgorod, la granița cu Ucraina, în ultimele 24 de ore după un atac ucrainean cu drone kamikaze.
Marele șahist rus, Garry Kasparov a vorbit, într-un interviu în exclusivitate pentru Newsweek România despre ceea ce mulți lideri, analiști și militari vorbesc de când a început războiul din Ucraina, respectiv faptul că în cazul în care Ucraina pierde, Putin va ataca o țară NATO.
Șahistul Garry Kasparov a vorbit în exclusivitate pentru Newsweek România despre cum anume percep rușii de rând războiul sângeros declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. "În mintea rușilor, Rusia este împotriva lumii".