Familia de care n-ai auzit, din care descind toți regii Europei de azi. Regele Charles III face parte din ea
O familie nobiliară puțin cunoscută este cea din care descind toți regii Europei de azi. Inclusiv Regele Charles III al Regatului Unit face parte din ea.
Probabil că n-ai auzit de Casa de Oldenburg. A început ca o dinastie de conți din ținuturile mlăștinoase din nord-vestul Germaniei.
De-a lungul secolelor, membrii săi au ajuns regi și împărați ai Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Rusiei, Marii Britanii și Greciei, iar printre descendenții săi se numără regele Charles al III-lea, dar și noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea.
Casa de Oldenburg, familia din care se trag toți monarhii Europei de azi
Cei mai mulți dintre noi putem enumera marile dinastii regale ale Europei: Bourbon, Habsburg, Hohenzollern, Plantageneț, Stuart, Romanov și Windsor.
Mult mai puțini au auzit însă de Casa de Oldenburg, deși puține familii au lăsat o amprentă atât de profundă și de durabilă. Printr-un lung șir de căsătorii, membrii dinastiei Oldenburg s-au răspândit în nordul continentului.
În diferite perioade ale istoriei, aceștia au ocupat tronurile Suediei, Danemarcei, Norvegiei, Rusiei și Regatului Unit și au ajuns chiar și în Grecia, o țară aflată departe de ținuturile lor nordice de origine.
Două nume din această listă celebră sunt mai apropiate de dinastia Oldenburg decât ar putea părea.
Citește și: Trump l-a numit pe Charles „cel mai mare rege”. Charles a avut 8 case în România. Cu cât le puteai închiria?
Ultimii împărați ai Rusiei proveneau dintr-una dintre ramurile sale, iar actualul rege Charles al III-lea descinde dintr-o altă ramură, pe linie paternă.
Chiar dacă este capul Casei de Windsor, actualul monarh al Marii Britanii este, prin tatăl său, Prințul Philip, și membru al Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, o ramură a Casei de Oldenburg care coboară din regele Christian al III-lea al Danemarcei (1534-1559)
Povestea începe în Evul Mediu, la aproximativ 25 de ani după cucerirea normandă a Anglie din 1066.
În 1091, un document menționează pentru prima dată un conte de Oldenburg.
Numele său era Egilmar I, scris și Elimar I, și stăpânea un mic teritoriu mlăștinos de-a lungul râului Hunte, în Saxonia Inferioară, în ceea ce astăzi este nord-vestul Germaniei, scrie labrujulaverde.com.
El apare ca martor într-un document juridic emis de arhiepiscopul Liemar de Hamburg-Bremen.
Un al doilea document, din 1108, consemnează că acesta tocmai fusese primit într-o frăție de rugăciune la abația Iburg.
Citește și: Doar 3 persoane pot călători oriunde în lume fără pașaport. Una din ele a avut mai multe case în România
Textul îl descrie în latină drept „comes in confinio Saxonie et Frisie potens et manens”, adică „un conte puternic, care locuiește la granița dintre Saxonia și Frisia”.
Frisia era regiunea de coastă situată mai la vest, de-a lungul Mării Nordului.
În aceeași perioadă, Castelul Oldenburg, reședința familiei, apare pentru prima dată în documente.
Construit în jurul anului 1100, edificiul original era înconjurat de un șanț inundat cu apă și controla rutele comerciale dintre Westfalia și Frisia de Est. Nu mai există în forma sa inițială.
A fost transformat într-un palat neorenascentist, care găzduiește astăzi Muzeul de Stat de Artă și Istorie Culturală din Saxonia Inferioară.
Egilmar era căsătorit cu o nobilă pe nume Richenza, cu care a avut trei copii: Christian, Egilmar al II-lea și Gertrude. Avea și un frate, Giselberg, care era cleric.
Marea ascensiune a familiei a început în 1448, cu cinci ani înainte ca otomanii să cucerească Constantinopolul.
În acel an, contele Christian de Oldenburg a fost ales rege al Danemarcei. La acea vreme, regii danezi erau încă aleși, în loc să moștenească automat coroana.
Primul conte de Oldenburg, menționat întâia oară în 1091
Doi ani mai târziu, Christian a fost ales și rege al Norvegiei, iar după alți șapte ani, și rege al Suediei.
Cele trei țări erau unite din 1397 în cadrul Uniunii de la Kalmar, un bloc politic comun, astfel că Christian a ajuns, în esență, să preia o coroană împărtășită de cele trei regate.
Dreptul lui Christian la tron provenea de la mama sa, Hedwig de Holstein, care îi oferea o revendicare directă prin descendență familială.
Această moștenire a legat și comitatul Holstein de Danemarca, alături de ducatul Schleswig, un teritoriu condus de un duce, pe care Christian l-a primit în 1460.
Ambele teritorii se aflau de-a lungul graniței actuale dintre Germania și Danemarca. Ideea a fost exprimată prin deviza „Up ewig ungedeelt”, adică „pentru totdeauna nedivizate”.
Un alt teritoriu, comitatul Oldenburg propriu-zis, i-a revenit lui Christian de la tatăl său, Dietrich, însă acesta l-a transmis fratelui său mai mic, Gerhard.
Astfel, ramura principală a dinastiei a rămas pe tronul Danemarcei, în timp ce ramura secundară a păstrat comitatul familiei. Ramura secundară s-a stins în 1667, iar comitatul a revenit ramurii principale.
De-a lungul secolelor, familia s-a împărțit în mai multe ramuri secundare. Cea mai veche, Oldenburg-Delmenhorst, a păstrat comitatul Oldenburg până la stingerea sa, în 1667.
Ramura Holstein-Gottorp a dat Suediei regi între 1751 și 1818, iar ducatului Oldenburg duci din anii 1770 până în 1918.
În 1818, coroana Suediei a trecut familiei Bernadotte, întemeiată de un mareșal al lui Napoleon, apreciat pentru că păstrase distanța față de împărat.
Linia suedeză Holstein-Gottorp s-a stins în 1877, odată cu moartea ultimului descendent de sex masculin al regelui Gustav al IV-lea Adolf, detronat în 1809.
O linie înrudită, Oldenburg-Gottorp, a rezultat din împărțirea Schleswig-Holstein între fiii lui Frederic I al Danemarcei. În cele din urmă, aceasta a contribuit la ascensiunea lui Karl Peter Ulrich pe tronul Rusiei, sub numele de Petru al III-lea.
Descendenții săi au condus Rusia sub numele de Romanov-Holstein-Gottorp până la prăbușirea monarhiei, în 1917.
Citește și: Famila regală norvegiană, foarte modestă. Merge cu transportul în comun, în contact cu poporul
Printre cele mai cunoscute personalități ale acelei perioade se numără soția lui Petru al III-lea, Ecaterina cea Mare, care a domnit în nume propriu după el, precum și Alexandru I și Nicolae al II-lea, ultimul împărat al Rusiei.
Ramura Glücksburg a preluat tronul Danemarcei în 1863, odată cu Christian al IX-lea. Din ea provin familiile regale ale Danemarcei, Greciei, Norvegiei și Marii Britanii, în mare parte datorită strategiei lui Christian.
El a urmărit să-și lege familia de toate aceste dinastii prin căsătoriile copiilor săi. Această strategie i-a adus porecla de „socru al Europei”.
Fiica sa, Alexandra, a devenit regină consort a Marii Britanii, titlul acordat soției unui rege, în calitate de soție a lui Edward al VII-lea, fiul reginei Victoria.
O altă fiică, Dagmar, a devenit împărăteasă a Rusiei prin căsătoria cu Alexandru al III-lea, iar fiul lor avea să fie Nicolae al II-lea.
Fiul său, William, a fost ales rege al elenilor, cum erau numiți grecii la acea vreme, și a domnit sub numele de George I al Greciei.
Acesta este motivul pentru care membrii dinastiei Oldenburg se află încă pe tronuri în prezent.
Egilmar I este cel mai cunoscut strămoș direct pe linie masculină, adică pe linia care se transmite de la tată la fiu, pentru doi regi aflați încă pe tron: Charles al III-lea și Haakon al VIII-lea al Norvegiei.
Și regele Felipe al VI-lea al Spaniei este înrudit cu această familie: mama sa, regina Sofía, este sora lui Constantin al II-lea, care era strănepotul lui George I.
