Un atac armat a avut loc în Austria, iar primarul unei localități și o altă persoană au fost împușcați mortal. Suspectul ar fi un vânător iar acesta este încă în libertate.
Un atac armat a avut loc în Austria, iar primarul unei localități și o altă persoană au fost împușcați mortal. Suspectul ar fi un vânător iar acesta este încă în libertate.
Ancheta privind accidentul aviatic în care a murit miliardarul român Dan Petrescu și familia lui s-a încheiat. Investigația a fost una grea din cauza faptului că nu era funcțională cutia neagră a avionului.
Doi bărbaţi au fost răniţi după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când se aflau la o petrecere la un restaurant din municipiul Constanţa, au căzut de la etaj, după ce s-a rupt balustrada scărilor exterioare.
Masacrul salvatorilor: Zeci de pompieri și paramedici căzuți în bombardamentele din sudul Libanului. Peste 40 de paramedici şi pompieri au fost ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah, au anunţat autorităţile.
5 escroci s-au dat „Brad Pitt” și înșelat două femei cu peste 300.000 €. Cinci indivizi au fost arestați de poliția spaniolă după ce au convins două femei că discută cu actorul Brad Pitt și le-au înșelat cu peste 300.000 de euro.
Accident grav pe Autostrada A1 Sibiu - Deva. Trei persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier pe Autostrada A1, în zona localității Boița, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal.
Super-taifunul Yagi a lovit China, Vietnamul e în alertă, urmează și el! 420.000 persoane evacuate
Se face dreptate, în sfârșit! Decizia definitivă în cazul lui Andrew și Tristan Tate, comunicată azi. Andrew Tate rămâne în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan Tate, sub control judiciar pe o perioadă de două luni, a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti.