Printre cele mai presante îngrijorări privind un Brexit dur se numără şi impactul asupra furnizării de bunuri de zi cu zi, a căror circulaţie liberă, peste graniţele Marii Britanii, a fost asigurată preţ de decenii de calitatea de membru UE.

Dulapurile din locuinţa londoneză a lui Jo Elgarf sunt pline ochi de provizii. Alimente uscate, carne la conservă, cafea, lapte praf, chiar şi detergent.
Persoanele considerate ca fiind „agreabile” au mai multe șanse să se regăsească în situații financiare mai proaste în comparație cu „colegii lor mai puțin agreabili", potrivit unui studiu publicat în The Journal of Personality and Social Psychology.
Identitatea reală a unuia din cei doi atacatori ai fostului spion dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, în luna martie, în Anglia, a fost dezvăluită de site-ul de investigaţii ”Bellingcat”, citat de agențiile internaționale de presă.
”Există riscul ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără a exista un acord cu Bruxelles-ul”, a avertizat ministrul de externe britanic, Jeremy Hunt.
Marea Britanie pare să se afle în căutarea unei noi identități, mai moderne, după votarea „Brexit“-ului, a ieșirii din Uniunea Europeană.