Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, a spus la Riga că Comisia Europeană consideră R. Moldova drept țara-candidat cu cele mai bune performanțe.
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, a spus la Riga că Comisia Europeană consideră R. Moldova drept țara-candidat cu cele mai bune performanțe.
Premierii Ungariei și Slovaciei, Viktor Orban și Robert Fico, „pionii” lui Putin în UE, sunt singurii lideri europeni care discriminează șoferii la pompă. În ambele țări, șoferii străini pun benzină sau motorină la alt preț, mai mare, măsură ce contravine normelor pieței comune.
Cum impulsionează Criza Iranului Uniunea Europeană să renunţe la ambalajele din plastic mai repede decât îşi planificaseră. Este o lecţie elementară despre cerere şi ofertă.
12 țări din UE sunt puteri energetice nucleare. Iar energia nucleară reprezintă 12% din mixul energetic al Uniunii. România ocupă penultimul loc, locul 11, la acest capitol, în timp ce Bulgaria e pe locul 4 și Ungaria pe 8.
Ţara din Europa, care bate la porţile UE, aflată într-o criză profundă, cu un deficit bugetar dramatic de 20%. Cine anume o ajută şi cum?
România ocupă locul 1 în UE și locul 10 la nivel global în cea mai recentă evaluare a competitivității în domeniul outsourcing-ului din industria IT, conform Ataraxis Global Outsourcing Talent Index 2026. În total, 193 de țări din lume au fost evaluate.
România și-a crescut cheltuielile de apărare de 3,5 ori în 10 ani. Situația din Bulgaria, Ungaria și NATO
Uniunea Europeană blochează împrumutul de 16 miliarde de euro acordat Ungariei pentru reînarmare din cauza veto-ului său asupra unui împrumut pentru Ucraina. Ungaria, singura din cele 19 țări rămasă în afara programului SAFE.