Armata rusă face aranjamente pentru organizarea unui referendum privind independența față de Ucraina la Herson, o regiune controlată acum de ruși din sudul Ucrainei.
Armata rusă face aranjamente pentru organizarea unui referendum privind independența față de Ucraina la Herson, o regiune controlată acum de ruși din sudul Ucrainei.
Un grup de copii care au fugit de Mariupol s-au refugiat acum la Dnipro. Postul de televiziune CNN i-a întrebat „Ce vrei să știe lumea despre Ucraina?” Încercările repetate de a organiza evacuarea civililor din Mariupol prin coridoare sigure au eşuat până acum.
Înțelepciunea convențională ne spune că Vladimir Putin a calculat greșit de o manieră catastrofică, scrie The New York Times în deschiderea unei analize.
Negocierile cu Rusia sunt în curs de desfășurare, dar sunt "doar vorbe", a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video postat miercuri seară pe rețelele de socializare.
Ucraina vrea țări care să garanteze un posibil acord cu Rusia, în schimbul acceptării statutului formal de stat nonnuclear și a renunțării la aderarea la NATO, cum dorește Rusia.
Preşedintele rus Vladimir Putin este prost informat despre desfăşurarea războiului în Ucraina, pentru că consilierii săi se tem să-i dezvăluie pierderile militare şi economice suferite de Rusia, a declarat un înalt responsabil american, citat de AFP.
Reprezentanţii Programului Alimentar Mondial (PAM), o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), au anunţat miercuri că furnizează ajutor alimentar de urgenţă pentru un milion de persoane în Ucraina după invadarea acestei ţări de forţele militare ruse.
Directorul Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), Rafael Grossi, a vizitat miercuri centrala nucleară de la Konstantinovka, din sudul Ucrainei, în scopul de a pune la punct acordarea de "asistenţă tehnică", pe fondul temerilor privind un accident.