Directorul Agenției pentru energie atomică, în vizită la o centrala nucleară din sudul Ucrainei

DE Romulus Preda | Actualizat: 30.03.2022 - 19:42
Directorul AIEA, în vizită la o centrală nucleară din Ucraina/ Foto: twitter.com

Directorul Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), Rafael Grossi, a vizitat miercuri centrala nucleară de la Konstantinovka, din sudul Ucrainei, în scopul de a pune la punct acordarea de "asistenţă tehnică", pe fondul temerilor privind un accident.

SHARE

„Mă aflu la centrala Ucrainei de sud pentru a mă întâlni cu responsabili guvernamentali şi personal ucrainean", a scris Grossi pe Twitter, alături de poze în care este văzut dând mâna cu angajaţi de la situl centralei, cărora le-a salutat "rezistenţa".

„Este vital să ne aflăm pe teren pentru a furniza un sprijin eficace în această perioadă extrem de dificilă", a adăugat el.

„Am vrut să vă spun că suntem aici cu voi, că suntem gata să vă ajutăm în orice fel şi sub toate formele posibile", a subliniat directorul AIEA, într-un mesaj video.

Agenţia nucleară a ONU speră să poată trimite rapid la faţa locului experţi şi să livreze echipamentele necesare pentru a garanta securitatea instalaţiilor.

De la începutul ofensivei militare ruse, acum mai bine de o lună, Grossi a atenţionat în repetate rânduri asupra pericolelor pe care le presupune acest război, primul care are loc într-o ţară dotată cu un vast parc nuclear cu 15 reactoare în patru centrale active, precum şi cu mai multe depozite de deşeuri nucleare.

Citește și: Minte iar Rusia? Mai multe trupe în Belarus se pregătesc să asedieze Kievul, nu să se retragă

Centrala dezafectată de la Cernobîl a fost preluată de armata rusă pe 24 februarie, în prima zi a invaziei militare asupra Ucrainei. Duminică, AIEA a anunţat că situaţia securităţii la centralele nucleare din Ucraina a rămas neschimbată, după ce săptămâna trecută apreciase că incendiile forestiere din jurul centralei de la Cernobîl nu prezentau un risc radiologic major. AIEA a încetat, din 9 martie, să mai primească date în direct de la Cernobîl şi recent şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu lipsa de rotaţie a personalului din 20 martie.

Citește și: Patriarhul Kirill invocă războiul împotriva celor care vor să distrugă „unitatea Sfintei Rusii”

Reactorul 4 al centralei a explodat în 1986, provocând cel mai grav dezastru nuclear civil din istorie. Este acoperit cu un sarcofag dublu, unul construit de sovietici, acum deteriorat, şi un altul mai modern, finalizat în 2019. Celelalte trei reactoare ale centralei au fost oprite treptat, ultimul în 2000.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te