Turnul Eiffel, simbol al Parisului cunsocut la nivel mondial, a fost redeschis publicului joi dimineaţă, după 104 zile din cauza pandemiei de coronavirus, au constatat jurnaliştii de la AFP.
Turnul Eiffel, simbol al Parisului cunsocut la nivel mondial, a fost redeschis publicului joi dimineaţă, după 104 zile din cauza pandemiei de coronavirus, au constatat jurnaliştii de la AFP.
Compania aeriană FlyDubai a anunțat reluarea zborurilor de pasageri către 24 de destinații începând din data de 7 iulie și extinderea treptată a listei până la 66 de destinații, în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19.
Europarlamentarii solicită mai mult sprijin pentru IMM-urile din domeniul turismului, aflate în pragul falimentului, dar cer standarde înalte de igienă și protocoale de sănătate.
Japonia a ridicat vineri toate restricțiile de circulație interne, premierul Shinzo Abe cerându-le oamenilor să facă excursii sau să participe la concerte și alte evenimente pentru a ajuta economia țării după perioada de carantină, relatează Reuters.
Franța va ridica restricţiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de COVID-19 începând cu 15 iunie pentru persoanele care provin din state membre ale Uniunii Europene, precum şi din Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Elveţia şi Vatican.
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat joi că, în opinia sa, responsabilii din Ministerul Sănătăţii împiedică deschiderea restaurantelor pe 15 iunie, deşi premierul Ludovic Orban ar fi fost de acord.
Spania urmează să-şi redeschidă luni, 22 iunie, frontierele terestre cu Franţa şi Portugalia, a anunţat ministrul spaniol al Turismului Reyes Maroto.
Organizația European Best Destinations (EBD), care face parte din Reţeaua EDEN a Comisiei Europene, a alcătuit un Top 20 al celor mai sigure orașe din Europa, unde se poate călători după pandemie. Sibiu este singurul oraș din România aflat în acest clasament, pe locul zece.