FOTO Dezmăț pe platoul Bucegi. Sute de mașini cu turiști, parcate în aria protejată

DE Bianca Iosef | 29.06.2020 - 16:29

Platoul Bucegi a fost invadat de mașini pline de turiști în weekend-ul în care tocmai s-a încheiat.

SHARE

„Nu este autostrada București-Brașov!” este propoziția prin care fundația „Eco-Civica” și-a început postarea de pe pagina de Facebook care prezintă platoul plin de autovehicule.

Organizația spune că imaginea este una „extrem de tristă și de îngrijorătoare” pentru că mașinile ar fi fost lăsate „în aria protejată unde acest lucru e interzis.”

„Politicienii au găsit o parte din popor care, alături de ei, să facă praf patrimoniul natural al țării”, susțin cei de Eco Civica.

Fundația îi învinuiește pe politicieni pentru cele întâmplate, spunând că „asta se-ntâmplă când politicieni și autorități locale duc drumuri in aceste zone mirifice.”

„De ce să punem in funcțiune telecabine, telescaune, mai bine facem drumuri ilegale și distrugem tot?!”, a fost întrebarea ironică a celor de la „Eco-Civica”.

„Eco-Civica” spune că ONG-urile din România riscă să fie închise de către politicieni din cauza „inconștiența unor cetățeni”.

„De la Dragnea au moștenit aceste porniri și-acum toate partidele, extrem de liberale” o aplică pentru a satisface poftele baronilor care i-au trimis pe post de proști in Parlament și-n primării”, continuă postarea.

Fundația atrage atenția că „în ritmul ăsta, totul va fi pârjolit și-n curând nimic nu va mai rămâne din frumusețile noastre.”

Postarea se încheie spunând că „salvarea ar fi creșterea gradului de conștiință, responsabilitate, civism ale poporului nostru”, fraza se încheie cu „dar...”, iar sub text este publicată poza de pe Platoul Bucegi.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te