Un bărbat a câștigat 3mil.dolari la loterie, după care banii i-a investit în afacerea cu droguri. Caz real și judecat ani de zile.
Un bărbat a câștigat 3mil.dolari la loterie, după care banii i-a investit în afacerea cu droguri. Caz real și judecat ani de zile.
Un cuplu de turiști americani a vizitat România, iar Transfăgărășanul i-a lăsat fără cuvinte și îl clasifică drept „cel mai frumos drum din Europa”.
Experți din SUA vor evalua securitatea Aeroportului Chișinău. Reguli mai stricte de circulație pentru a preîntâmpina nefericitul incident din 30 iunie când două persoane și-au pierdut viața.
Statele Unite au impus, începând de la 1 august, restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver, afirmând că Budapesta nu a rezolvat vulnerabilităţile de securitate ridicate în mod repetat de Washington.
Fostul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, dar şi rivalii acestuia din Partidul Republican, cu care îşi dispută nominalizarea pentru candidatura la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul viitor, ignoră dosarele în care e implicat fostul preşedinte.
La 29 iulie 1958, a fost creată NASA (National Aeronautics and Space Administration). Pe lângă numeroasele reuşite, în istoria sa de 65 de ani, NASA a cunoscut şi trei tragedii majore.
Senatul SUA a adoptat un amendament privind securitatea în Marea Neagră. Documentul vorbește drespre o prezenţă permanentă şi durabilă de-a lungul flancului estic al NATO, care să consolideze rezilienţa democratică a aliaţilor şi partenerilor din regiune.
Donald Trump le-ar fi ordonat angajaților săi, din stațiunea sa din Florida, Mar-a-Lago, să șteargă videoclipurile de securitate înregistrate, deoarece era investigat pentru reținerea de documente clasificate, au spus procuroriid Departamentului de Justiţie.