Ministrul Muncii a anunțat declanșarea unei campanii naționale de control în centrele rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități, subliniind că are „toleranță zero” față de nerespectarea standardelor în serviciile sociale.
Ministrul Muncii a anunțat declanșarea unei campanii naționale de control în centrele rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități, subliniind că are „toleranță zero” față de nerespectarea standardelor în serviciile sociale.
În perioada 9–10 martie 2026, Cătălin Predoiu a participat, în Ungaria, la reuniunea ministerială a Forumului Salzburg – format de dialog regional dedicat consolidării cooperării între statele sale membre.
Așteptarea a luat sfârșit. Dacia a publicat primele imagini și date oficiale ale break-ului „cocoțat” de familie Dacia Striker, dezvoltat pe platforma SUV-ului Bigster și care va rivaliza, de exemplu, cu Skoda Octavia. Are 4.65 metri și va avea un preț de bază sub 25.000 €
Președintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, la primit marţi, la Parlament, pe Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, el arătând că în cadrul discuţiilor a reafirmat importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.
Conform informațiilor Newsweek, voucherele de energie în format electronic pentru luna februarie au început să fie emise de astăzi, 10 martie. Cum verifici dacă ai primit sprijinul?
O analiză realizată de compania de consultanţă Frames arată că, dacă barilul de petrol ajunge la 125 de dolari, întreaga economie a României va ajunge într-o zonă de Cod Roşu. Benzina şi motorina vor trece de 10 lei pe litru, cu efect de domino asupra tuturor prețurilor.
Pensiile variază foarte mult în România. Aproape 1.000.000 de pensionari primesc o pensie mai mică de 1.300 de lei. Pensia peste 5.000 de lei iau peste 500.000 de pensionari Avem și topul județelor.
Un polițist a fost bătut în timp ce se afla pe o stradă dintr-un sat. Agresorul l-a lovit cu pumnlul în care ținea o piatră. A fost arestat.