Un bărbat din municipiul Baia Mare a virat într-un cont o sumă importantă de bani pentru a intra în posesia unor posibile dividende, după ce a fost contactat de un presupus angajat al unei bănci.
Un bărbat din municipiul Baia Mare a virat într-un cont o sumă importantă de bani pentru a intra în posesia unor posibile dividende, după ce a fost contactat de un presupus angajat al unei bănci.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează până vineri la prânz nouă bazine hidrografice din regiunile Transilvania, Crişana şi Maramureş.
Cel mai mare motor de căutare de mobilă din Cehia, FAVI, anunță o schimbare în conducerea companiei. Noul CEO devine Marie Hejlová, care activează în companie încă de la înființare.
Rezerviștii din două județe vor fi convocați, săptămâna viitoare, de MApN. Ei urmează să meargă la unitățile militare la care sunt arondați.
Franța propune o lege prin care accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale să fie interzis, iar pentru adolescenții între 15 și 18 ani să fie introduse restricții suplimentare. Măsura are ca scop protejarea tinerilor de efectele nocive ale platformelor online.
Pensionarii vor avea acces la încă 35 de medicamente compensate. Suma maximă care poate fi decontată pentru medicamente este de 330 lei. Newsweek prezintă procentele de compensare aplicabile. Pentru unii pensionari, compensarea este totală.
PSD blochează reforma administrației locale propusă de Ilie Bolojan, pe motiv că aceasta ar viza concedieri masive. Sorin Grindeanu a declarat că partidul său va propune o „matrice” care să stabilească un număr optim de angajați în funcție de dimensiunea unităților administrative
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este „deloc" mulţumit de situaţia din educaţie şi că a promis liderilor sindicatelor din învăţământ că lucrurile vor fi evaluate potrivit cifrelor după două luni de la începerea anului şcolar.