Avertismentul fostului șef al trupelor SUA în Europa: „Rusia a testat NATO cu dronele din Polonia”

Fostul comandant al trupelor americane din Europa, generalul Ben Hodges, a declarat că atacul cu drone rusești asupra Poloniei a reprezentat un test pentru NATO, iar rezultatul arată lipsa de pregătire a Alianței.
Generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane din Europa, a declarat că dronele rusești care au pătruns în spațiul aerian al Poloniei în noaptea de marți spre miercuri au fost o provocare calculată a Moscovei.
Avertismentul fostului șef al trupelor SUA în Europa: „Rusia a testat NATO cu dronele din Polonia”
În opinia sa, Rusia a vrut să testeze capacitatea de reacție a NATO, iar răspunsul a arătat vulnerabilitatea Alianței.
„Consider că acesta a fost un test din partea rușilor și au văzut că nu suntem atât de pregătiți pe cât ar trebui să fim”, a spus Hodges.
Citește și: NATO avertizează Rusia după incidentul cu drone din Polonia: „Suntem pregătiți să intervenim”
Fostul comandant a explicat că decizia Poloniei de a folosi aeronave pentru a intercepta dronele, în locul altor sisteme de apărare, a transmis Rusiei un semnal de slăbiciune.
Totodată, a pus sub semnul întrebării capacitatea altor țări de pe flancul estic, inclusiv România, de a reacționa rapid.
„Rusia testează apărarea noastră, vrea să afle cât de bune sunt sistemele noastre de avertizare și cât de repede reacționăm. Cred că ceea ce au învățat rușii noaptea trecută este că NATO nu este pregătită să facă față unor astfel de atacuri, la scara la care Ucraina se confruntă în fiecare seară”, a adăugat generalul american la Antena 3.
Citește și: Congresman republican: „Rusia a atacat Polonia cu drone Shahed”. Trump, somat să înarmeze Ucraina
Reacții internaționale: „Este o amenințare foarte gravă la adresa păcii în Europa”
Totodată, seful politicii externe a UE afirmă că incursiunea dronelor pare a fi fost deliberată. Același lucru a fost întărit și de cancelarul german Friedrich Merz.
„Această acțiune complet nesăbuită a guvernului rus face parte dintr-o lungă serie de provocări pe care le-am văzut de luni de zile în regiunea baltică și pe flancul estic al NATO în ansamblu”, a declarat Merz miercuri seara la Berlin, scrie Politico.eu.
Citește și: NATO, despre dronele rusești căzute în Polonia: Nu e atac rus. Alertă aeriană în România și Polonia
„Aceasta este o amenințare foarte gravă la adresa păcii în Europa.”
Merz a declarat că împărtășește opinia prim-ministrului polonez Donald Tusk, potrivit căreia incursiunea dronelor a fost un act deliberat.
„Afirmația guvernului rus că aceasta a fost, să zicem, o coincidență sau un accident nu este credibilă”, a spus el.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat că cele aproximativ 19 drone care au intrat în spațiul aerian polonez au fost aparent trimise din teritoriul Belarusului.
Dronele erau identice cu cele de tip Shahed, pe care forțele ruse le folosesc frecvent pentru a ataca Ucraina, potrivit lui Pistorius.
„Aceste drone au fost în mod clar trimise în mod deliberat pe această traiectorie”, a declarat el în fața parlamentului german.
NATO, fără reacție la dronele rusești căzute în România
El a reamintit că NATO nu a răspuns nici când drone și rachete au căzut în România, Republica Moldova sau Polonia, fapt care a încurajat Moscova să escaladeze situația.
„Sigur că rușii fac asta acum pentru că noi niciodată nu am răspuns la niciuna dintre dronele și rachetele care au aterizat. Ei au văzut acest lucru și acum au escaladat”, a afirmat Hodges.
Generalul a făcut și o serie de recomandări: Alianța ar trebui să anunțe clar că orice dronă care violează spațiul aerian al unei țări membre va fi doborâtă, să redefinească misiunile de poliție aeriană de deasupra Mării Negre ca misiuni de apărare și să organizeze exerciții militare de amploare pe tot flancul estic.
În opinia sa, lipsa unui răspuns ferm arată că Rusia „nu are niciun fel de respect” față de Administrația Trump și nici teama că NATO va reacționa dur.
„Mie asta îmi spune, în special când vorbim despre 10.000 de trupe staționate în Polonia, și cu toate astea Rusia lansează peste o duzină de drone, că nu au nicio frică pentru vreun răspuns consistent din partea Administrației americane sau din partea NATO”, a avertizat Hodges.
Putin vrea doar război
Analizele arată că prin aceste atacuri Moscova transmite mai multe mesaje: pentru Ucraina – că apărarea sa este pe punctul de a ceda; pentru Europa – că statele care susțin Kievul pot fi expuse.
Pentru Washington, analiza arată că Vladimir Putin nu va face compromisuri și este gata să forțeze prin mijloace militare atingerea obiectivelor sale