O nouă specie de maimuţă, a cărei populaţie totalizează doar câteva sute de exemplare, a fost descoperită în Myanmar, au anunţat cercetătorii aflaţi în spatele rarei descoperiri, relatează AFP.
O nouă specie de maimuţă, a cărei populaţie totalizează doar câteva sute de exemplare, a fost descoperită în Myanmar, au anunţat cercetătorii aflaţi în spatele rarei descoperiri, relatează AFP.
În succesiunea de fotografii realizate în timpul apropierii de Bennu, braţul robotizat al sondei americane poate fi văzut în timp ce se apropie de scoarţa asteroidului, apoi sparge o rocă destul de mare, ce pare că se fărâmiţează în momentul contactului.
Oamenii de ştiinţă au descifrat un mister care înconjoară de multă vreme monumentul neolitic Stonehenge, identificând locul de origine al multora dintre megaliţii ce alcătuiesc această structură celebră din comitatul englez Wiltshire.
Comisia ştiinţifică anti-Covid propune ca persoanele asimptomatice infectate cu noul coronavirus să nu mai stea în spital până la negativarea a doua teste, aşa cum se întâmplă în prezent.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu oferă din nou, câteva minute de inteligență explicând într-un material video un fenomen cunoscut din supa bunicii.
O stea aflată pe orbita găurii negre supermasive din centrul Căii Lactee (Sagittarius A) se deplasează prin spaţiu într-un mod care a fost prevăzut de Albert Einstein acum mai bine de un secol, conform concluziilor unei echipe de astronomi.
Atunci când 210 de copii, băieți și fete, din România au fost rugați să deseneze o „persoană care lucrează în știință”, majoritatea au desenat un bărbat.
Ministerul Educației nu are în evidență zeci de mii de copii care părăsesc școala înainte de 15-16 ani vârsta la care se dau testele PISA.