Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, spune despre comisia de criză care a fost propusă de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, că este „o nouă invenţie marca PSD”.
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, spune despre comisia de criză care a fost propusă de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, că este „o nouă invenţie marca PSD”.
Sorin Grindeanu a anunțat că partidul lui George Simion - AUR - a ajuns la 40%. Grindeanu spune că respectă decizia românilor și că nicio alianță nu este exclusă.
Prim-vicepreşedintele PNL Dan Motreanu spune că "PSD a încălcat Acordul Politic, Programul de Guvernare și Rezoluția comună a Coaliției" şi că preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, nu este om de încredere. PSD a reacţionat.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu ştie dacă până la începutul sesiunii parlamentare, la 1 septembrie, vom avea un guvern nou.
Sorin Grindeanu a făcut o comparație între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. El a precizat că între partidul său și șeful statului există o colaborare instituțională.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, spune că primul pas spre negocieri este ca PNL să renunțe la excluderea unei alianțe cu social-democraţii.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat despre discuţiile tensionate de la Cotroceni, când partidele din fosta coaliţie nu au ajuns la un acord pentru o formulă de guvernare, că Sorin Grindeanu nu a ţipat la el, dar i-a dat o replică.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că susține varianta unei noi rotative guvernamentale, însă doar dacă aceasta începe cu un premier social-democrat. El spune că nu are obiecții față de o eventuală nominalizare a lui Siegfried Mureșan din partea partidelor de dreapta.