Grindeanu anunță cele două scenarii după previzibilul eșec al Guvernului Mureșan: "Alt premier sau anticipate"
Sorin Grindeanu cere ieșirea rapidă din interimat dacă Guvernul Mureșan pică la votul din Parlament. Liderul PSD spune că președintele Nicușor Dan va avea două opțiuni: desemnarea unui nou candidat pentru funcția de premier sau deschiderea drumului către alegeri anticipate.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, pune pe masă cele două scenarii pe care le vede posibile în cazul în care Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu reușește să obțină votul de învestitură în Parlament: o nouă nominalizare pentru funcția de premier sau declanșarea procedurilor care pot conduce la alegeri anticipate.
Grindeanu anunță cele două scenarii după previzibilul eșec al Guvernului Mureșan: "Alt premier sau anticipate"
Întrebat cât timp ar putea continua actualul interimat, cu Ilie Bolojan în fruntea Guvernului, Grindeanu a susținut că următoarea etapă trebuie declanșată cât mai repede dacă Executivul propus de Mureșan nu trece de Parlament.
„Eu sper ca rapid să se intre într-una din cele două proceduri posibile, ori nominalizarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru, ori declanșarea procedurilor pentru alegeri anticipate. Nu există alte variante”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD.
Citește și: AUR deschide negocierile cu PSD. George Simion boicotează Guvernul Mureșan și anunță vrea să intre la putere
Un nou candidat la funcția de premier sau drumul spre anticipate
În cazul în care președintele României va opta pentru o nouă desemnare, România ar intra într-o altă rundă de negocieri politice și în procedura constituțională necesară obținerii votului Parlamentului.
Grindeanu estimează că o asemenea variantă ar prelungi actuala situație cu aproximativ zece zile.
„Dacă e aleasă de către președintele României prima variantă, cea de a nominaliza un nou prim-ministru, asta ar însemna încă un interval de 10 zile până la un posibil vot în Parlament”, a afirmat liderul PSD.
Șeful PSD și-a continuat atacurile la adresa actualului premier desemnat, susținând că Siegfried Mureșan nu ar fi demonstrat că își dorește cu adevărat să conducă Executivul.
„În primul rând sper să existe un candidat de prim-ministru altcumva decât domnul Siegfried Vasile Mureșan, care nu își dorește să fie prim-ministru, și-a dovedit în toate aceste zile, care își dorește să plece repede, repede, repede înapoi la Bruxelles și să își reia treaba acolo”, a declarat Sorin Grindeanu.
Poziția PSD reduce considerabil șansele Cabinetului Mureșan de a obține majoritatea necesară învestirii. Premierul desemnat are sprijinul PNL, USR și UDMR, formațiuni despre care acesta a anunțat că îi asigură împreună 170 de voturi.
AUR a anunțat, la rândul său, că nu va vota Guvernul și că va boicota inclusiv audierile miniștrilor și ședința de plen.
Grindeanu vrea încheierea rapidă a interimatului
Președintele PSD susține că România are nevoie de un premier care să își asume efectiv conducerea Executivului și să poată gestiona actuala perioadă de instabilitate.
„În primul rând mi-aș dori, dacă se intră pe acest scenariu, să existe un candidat de prim-ministru care să vrea cu adevărat să ocupe această funcție, să știe ce are de făcut, pentru că nu e o perioadă simplă, și să încheiem acest interimat prea lung”, a declarat Grindeanu.
Liderul social-democrat nu a dorit însă să spună dacă PSD ar putea susține desemnarea unui premier tehnocrat, lăsând deschisă discuția privind profilul unui eventual înlocuitor al lui Siegfried Mureșan.
„Speculăm. Haideți să vedem ce se va întâmpla zilele viitoare și, în funcție de fiecare din aceste scenarii, vă voi sta la dispoziție pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră”, a spus președintele PSD.