Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut negocieri "imediate" cu NATO şi SUA privind garanţiile pe care trebuie să le primească Rusia pentru securitatea sa, pe fondul tensiunilor cu Ucraina, relatează AFP.
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut negocieri "imediate" cu NATO şi SUA privind garanţiile pe care trebuie să le primească Rusia pentru securitatea sa, pe fondul tensiunilor cu Ucraina, relatează AFP.
Amenințările la adresa securității naționale, cât și la adresa securității europene, au constituit un element central în alocuțiunea domnului Eduard Hellvig.
Istoricul Mădălin Hodor susține că banii din ICE Dunărea, firma Securității, au fost transferați în țară după Revoluție prin Bancorex și apoi au fost distribuiți la politicieni și magistrați „prietenoși cu puterea”. Banii din conturile din străinătate ar fi un mit, adaugă Hodor.
Serghei Mizil, fiul liderului comunist Paul Niculescu Mizil, a declarat în emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena 3 că banii fostei Securități au ajuns la noua putere instalată după Revoluție, în frunte cu Ion Iliescu. Fostul președinte a reacționat pe blog, dând un indiciu.
Securitatea cibernetică a Autorității Aeronautice Civile, sabotată de directorul Stoica. Statul, impotent.
După dezvăluirile Newsweek România, Corpul de Control al premierului, la AACR.
Directorul executiv al companiei ruse de securitate cibernetică Group IB, Ilia Saşkov, a fost reţinut la Moscova sub bănuiala de trădare de stat şi va rămâne în arest timp de două luni, a anunţat miercuri un tribunal rus, informează Reuters.
Încă 1.100 de bugetari: Guvernul a înființat, prin ordonanță de urgență, Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Instituția va prelua misiunea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).