Premierul Ciucă, la NATO: Măsurile și acţiunile NATO şi ale Ucrainei nu pot fi considerate provocări

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.12.2021 - 16:41
Premierul Ciucă, la NATO: Măsurile și acţiunile NATO şi ale Ucrainei nu pot fi considerate provocări. / Foto: digi24.ro
Premierul Ciucă, la NATO: Măsurile și acţiunile NATO şi ale Ucrainei nu pot fi considerate provocări. / Foto: digi24.ro

Premierul Nicolae Ciucă a declarat la sediul NATO, cu prilejul unei întrevederi cu secretarul general Jens Stoltenberg, că nu înţelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări.

SHARE

"Vreau să menţionez că am discutat cu secretarul general numeroase probleme de importanţă majoră, inclusiv despre pregătirile pentru summitul de la Madrid în care se va adopta viitorul concept strategic al Alianţei. De asemenea, l-am asigurat pe secretarul general că România va continua să-şi respecte angajamentul de a asigura 2 procente din PIB pentru apărare şi, de asemenea, că România intenţionează să continue să participe activ şi semnificativ la dezbaterile privind conceptul strategic al NATO şi desigur misiunile viitoare în care Alianţa va fi angajată", a spus Ciucă în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Stoltenberg.

El a precizat că discuţiile avute s-au axat "cu precădere pe situaţia privitoare la securitatea din jurul Ucrainei şi de la Marea Neagră".

Citește și: Soții Pastramă „se antrenează” pentru a deveni părinți: „Brigitte vrea de 3 ori pe zi, eu nu pot"

„Actuala comasare de trupe ruseşti este semnificativă, neprovocată şi nejustificată”

"Actuala comasare de trupe ruseşti este semnificativă, neprovocată şi nejustificată. Nu putem înţelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări. În momentul de faţă evaluăm în cadrul Alianţei implicaţiile acestei situaţii. Este de la sine înţeles că NATO îşi va apăra toţi membrii deoarece angajamentul nostru de apărare colectivă rămâne piatra de temelie a Alianţei", a mai spus Ciucă.

El a afirmat că, având în vedere toate aceste lucruri, a discutat cu secretarul general Stoltenberg cum ar putea să fie consolidată securitatea într-un mod mai eficient.

"Evoluţia actuală a securităţii confirmă încă o dată nevoia de a întări acţiunile de descurajare a ameninţărilor şi de apărare pe flancul estic şi la Marea Neagră de o manieră coerentă şi echilibrată. În acelaşi timp, dincolo de axarea pe mai multă prevenţie şi apărare, cred că trebuie să aibă loc o detensionare a situaţiei. Aşa cum s-a menţionat săptămâna trecută de către NATO şi aliaţii săi, orice nouă agresiune împotriva Ucrainei va avea consecinţe serioase", a afirmat prim-ministrul român.

Citește și: Rusoaica Daria Radionova, iubita lui Alex Bodi, și-a luat Rolls-Royce Ghost de peste 300.000 de euro

El a reafirmat sprijinul acordat de România Ucrainei în ceea ce priveşte suveranitatea şi integritatea teritorială în interiorul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional. "Dreptul oricărui stat de a-şi lege liber politica externă este un principiu fundamental al suveranităţii iar NATO sprijină ferm acest principiu", a subliniat el.

"Am convenit astăzi cu secretarul general că politica actuală a NATO de a preveni şi de a apăra, rămânând totodată deschişi la dialog, este încă validă. Alianţa şi-a stabilit canale de dialog cu Federaţia Rusă şi a lansat numeroase îndemnuri la dialog. Dar pentru ca acest dialog să fie eficient, avem nevoie de o detensionare a situaţiei", a mai pledat Nicolae Ciucă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te