Care angajați pierd 1.600 de lei la salariu, începând de luna viitoare? Guvernul a făcut anunțul. Toate companiile aflate în portofoliul Ministerului Energiei au fost anunţate că trebuie să treacă la un buget dur.
Care angajați pierd 1.600 de lei la salariu, începând de luna viitoare? Guvernul a făcut anunțul. Toate companiile aflate în portofoliul Ministerului Energiei au fost anunţate că trebuie să treacă la un buget dur.
Angajații din București au cele mai mari salarii din țară. Cât ajunge să câștige un salariat care are un venit mediu? A fost publicată lista veniturilor.
Ideea unificării contribuţiei la Sănătate (CAS) cu impozitul pe venit va scoate bani în plus din buzunarele salariaților. „Nu cresc taxele, doar se unifică”, explică Cristian Păun, profesor de economie la ASE, care face și un calcul concret pentru un salariu brut de 4.500 lei.
O româncă a câştigat 200.000 de lei, de la o mare companie globală. Cum a fost posibil asta? Un angajat al Amazon Development Center, centrul de dezvoltare din Iași al gigantului american, a obținut în instanță obligarea companiei la plata unor daune morale.
Salariile din Germania sunt în continuă schimbare. Iar românii care locuiesc în această țară sunt direct afectați de măsurile autorităților. Conform statisticilor, consumul va deveni un pilon al redresării economiei.
O categorie de români primesc salarii mai mari cu 25% în acest an. Vor avea și cu 2.500 de lei în plus față de salariul din luna decembrie anul trecut. În plus, aceștia vor primi indemnizații pentru lucrurl în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Salariații români vor contribui cu mai mulți bani la fondul privat de pensii de la 1 ianuarie 2024.
MAI propune o serie de modificări ale legii privind statutul polițiștilor, incluzând efectuarea de teste antidrog, interdicții privind consumul de substanțe și evaluări comportamentale în diverse situații.